Theresa Charlotte Luise de Saxonia-Hildburghausen a fost una dintre acele prințese ale Europei al căror destin a fost modelat mai degrabă de interesele dinastice decât de propriile dorințe. Devenită regină a Bavariei prin căsătoria cu viitorul rege Ludovic I, a trăit într-o epocă în care alianțele matrimoniale consolidau puterea caselor regale, iar fericirea personală trecea pe plan secund. Discretă, profund religioasă și dedicată îndatoririlor sale, a rămas în memoria contemporanilor nu prin scandaluri sau intrigi de curte, ci prin modestia, generozitatea și devotamentul față de familie și supuși. Numele ei este legat de una dintre cele mai cunoscute tradiții ale Germaniei, celebrul Oktoberfest, născut cu prilejul festivităților organizate la căsătoria sa.
Theresa a venit pe lume pe 8 iulie 1792 și a fost fiica lui Frederic, Duce de Saxa-Altenburg, și a Charlottei Georgine de Mecklenburg-Strelitz.
Mica ducesă a fost botezată pe 13 iulie 1792 și a primit numele împărătesei Maria Terezia a Austriei, fiind crescută la Schloss Hildburghausen împreună cu frații ei: Charlotte, Joseph, Luise, Georg, Friedrich și Eduard. În copilărie, a primit lecții de muzică clasică, literatura germană și limba franceză, a studiat desenul cu pictorul curții, Carl August Kesler, și pianul de la Johann Peter Heuschkel și Carl Maria von Weber.
În 1809, tânăra a fost luată în calcul ca fiind una dintre posibilele mirese ale lui Napoleon Bonaparte, dar un an mai târziu s-a căsătorit cu prințul moștenitor al Bavariei, Ludovic I. Mariajul a fost organizat pe 12 octombrie 1810 și a prilejuit festivități fără precedent la München. După ceremoniile religioase și recepțiile oficiale, familia regală a hotărât ca întreaga populație a orașului să participe la sărbătoare. Punctul culminant l-a reprezentat o mare cursă de cai organizată pe un câmp aflat la marginea orașului, loc care a primit ulterior numele de Theresienwiese („Pajiștea Theresei”), în onoarea miresei. Entuziasmul locuitorilor a fost atât de mare, încât autoritățile au decis să repete evenimentul și anul următor. Cu timpul, cursele de cai au fost completate de târguri, muzică și dansuri tradiționale, transformându-se treptat în celebrul Oktoberfest, cel mai mare festival al berii din lume, organizat și astăzi pe același câmp care poartă numele reginei.
Pe 13 octombrie 1825, după decesul lui Maximilian I Iosif, Ludovic și Theresa au devenit regele și regina Bavariei. Cuplul a avut nouă copii, dar suveranul a început curând să-și înșele delicata soție, iar ea a suferit mult, însă a tolerat cu demnitate infidelitățile bărbatului.

Unul dintre cele mai complicate momente a fost atunci când soțul ei a apărut în public cu noua amantă, Lola Montez, o actriță irlandeză care devenise faimoasă datorită coregrafiei ce era numită „dansul păianjenului” și pentru expresia „Orice își dorește Lola, Lola primește”, pe care o repeta numeroșilor ei admiratori.
Când metresa a primit cadou de la rege, de ziua ei de naștere, în 1847, pe lângă alte daruri, suma de 40.000 de guldeni, în vreme ce regina avea un venit anual de doar 12.000 de guldeni, Theresa a suferit o nouă umilință. În același an, Lola a fost numită Contesă de Landsfeld chiar de ziua regelui, pe data de 25 august.
Theresa era foarte populară și a fost considerată soția și mama ideală, iar din 1846, când a început aventura regelui cu dansatoarea exotică, toată simpatia populației s-a îndreptat spre ea. În 1848, în timpul Revoluția bavareze, parte a mișcărilor pașoptiste din întreaga Europă, Ludovic I a abdicat în favoarea fiului său, Maximilian al II-lea al Bavariei. Despre Lola se știe că a fugit din țară și a ajuns dansatoare la New York.
Credincioasa soție a fostului suveran a murit pe 26 octombrie 1854, la vârsta de 62 de ani, din cauza holerei, după ce a fost afectată de boala nemiloasă în urma participării la un serviciu public de mulțumire pentru sfârșitul epidemiei care făcuse până atunci 9.000 de victime în Bavaria.





