Un mare umanist al secolului XX: Albert Schweitzer, o viață pentru Africa

Albert Schweitzer s-a născut pe 14 ianuarie 1875 la Kaysersberg, în Alsacia, într-o familie înstărită, și și-a petrecut copilăria în orașul învecinat, Gunsbach. În 1893 a obținut diploma de bacalaureat, apoi, pentru că era interesat de religie, a studiat teologia la Universitatea din Strasbourg. În 1899, a devenit preot la biserica St. Nicholas și în anul următor profesor la colegiul teologic St. Thomas din oraș.

Pasionat de muzică încă din copilărie, ambii săi bunici fiind muzicieni, în perioada 1885 – 1893 a studiat orga cu Eugène Munch, organist al Templului Protestant, apoi a fost elevul marelui organist francez Charles-Marie Widor, cu care s-a împrietenit.

Schweitzer a devenit celebru nu numai prin interpretarea și înțelegerea muzicii, ci și prin specializarea în domeniul restaurării complicatelor instrumente muzicale. La Universitatea din Strasbourg a studiat și pianul, sub îndrumarea profesorului Gustav Jacobsthal, un admirator al lui Bach. În 1905, Widor, Schweitzer și alți patru muzicieni au fondat Paris Bach Society, o formație corală dedicată interpretării muzicii lui Bach.

În 1898, a scris la Paris disertația “Filozofia religioasă a lui Kant”, iar un an mai târziu și-a luat doctoratul în filozofie, publicându-și lucrarea la Universitatea din Tübingen. La vârsta de 30 de ani, în 1905, s-a înscris din nou la universitate, cu intenția de a obține și un doctorat în medicină.

Convingerile sale umaniste l-au dus în jungla gaboneză, unde a înființat spitalul din Lambaréné, devenit celebru mai târziu. Era deja medic, iar în primăvara anului 1913, s-a dus cu soția sa în Gabon, într-o regiune greu accesibilă, unde și-a început activitatea de misionar. În primele nouă luni, ambii au examinat peste 2.000 de pacienți, fiind nevoiți să se deplaseze uneori și sute de kilometric pentru a vedea bolnavii.

În 1914, când a izbucnit Primul Război Mondial, cei doi soți, fiind cetățeni germani într-o colonie franceză, și-au continuat activitatea, dar sub controlul trupelor franceze.

În 1917, epuizați după mai bine de patru ani de muncă asiduă și afectați de o boală tropicală, cei doi au fost internați la Spitalul Garaison, apoi, în martie 1918 au ajuns la Saint-Rémy-de-Provence. În iulie 1918, doctorul a revenit în Alsacia, locul nașterii sale, și a lucrat o perioadă într-un spital și, în paralel, ca pastor la Strasbourg.

Începând cu anul 1920, Schweitzer a organizat o serie de concerte de orgă cu scopul de a colecta fonduri pentru a se putea întoarce în Gabon cu ajutoare umanitare. Patru ani mai târziu, în 1924, a plecat din nou pe continentul african, împreună cu mai mulți medici și asistenți, găsind spitalul pe care îl înființase aproape în paragină. Medicul s-a implicat imediat în refacerea instituției, a adus medicamente și a efectuat o serie de experimente privind agenții patogeni ai bolilor tropicale. În 1927, Schweitzer s-a întors în Europa, dar a revenit în Africa în perioada 1929 – 1932.

Deși activitatea sa de medic misionar pe continentul african s-a întins pe mai multe decenii, Albert Schweitzer declara cu modestie: “Privită din afară, viața mea pare destul de aventuroasă, dar ea e cât se poate de simplă”.

În 1952 marele umanist a primit Premiul Nobel pentru Pace, iar în perioada următoare a ținut o serie de conferințe în care a pledat pentru dezarmare nucleară și a atras atenția asupra problemelor din cele mai sărace zone ale globului, apoi s-a stabilit definitiv pe continental african.

Albert Schweitzer a murit pe 4 septembrie 1965, la vârsta de 90 de ani, la Lambaréné, în Gabon, și a fost înmormântat în curtea spitalului care astăzi îi poartă numele.