Un mare umanist al secolului XX: Albert Schweitzer, o viață pentru Africa

Albert Schweitzer s-a născut pe 14 ianuarie 1875 la Kaysersberg, în Alsacia, într-o familie înstărită, și și-a petrecut copilăria în orașul învecinat, Gunsbach. În 1893, obține diploma Abitur, un fel de bacalaureat, iar un an mai târziu își satisface serviciul militar.

Tânărul a crescut într-un mediu de toleranță religioasă și a ajuns astfel la concluzia că adevăratul creștinism ar trebui să conducă la unitate religioasă. Interesat de religie, Schweitzer începe să studieze teologia la Universitatea din Strasbourg, iar în 1899 devine preot la biserica St. Nicholas din Strasbourg și în anul următor profesor la colegiul teologic St. Thomas din oraș.

 

Pasionat de muzică încă din copilărie, ambii săi bunici fiind muzicieni, în perioada 1885 – 1893 studiază orga cu Eugène Munch, organist al Templului Protestant, apoi devine elevul marelui organist francez Charles-Marie Widor cu care se împrietenește.

Schweitzer devine celebru nu numai prin interpretarea și înțelegerea muzicii, ci și prin specializarea în domeniul restaurării și reparării orgilor. La Universitatea din Strasbourg studiază și pianul sub îndrumarea profesorului Gustav Jacobsthal, un admirator al lui Bach.

În 1905, Widor, Schweitzer și alți patru muzicieni fondează Paris Bach Society, o formație corală dedicată interpretării muzicii lui Bach.

 

În 1898, scrie la Paris dizertația Filozofia religioasă a lui Kant, iar un an mai târziu își ia doctoratul în filozofie publicând această lucrare la Universitatea din Tübingen.

La 30 de ani, în 1905, se înscrie din nou la Universitate cu intenția de a obține doctoratul și în medicină.

 

La vârsta de doar 38 de ani, Schweitzer își luase deja doctoratul în trei discipline – filozofie, teologie, medicină și deținea și titlul de profesor.

Convingerile sale umaniste l-au dus în jungla gaboneză, unde a înființat spitalul din Lambaréné, devenit celebru mai târziu. Era deja medic, iar în primăvara anului 1913, s-a dus cu soția sa în Gabon, într-o regiune greu accesibilă, unde și-a început activitatea. În primele nouă luni, ambii au examinat peste 2.000 de pacienți, fiind nevoiți să se deplaseze uneori și sute de kilometric pentru a vedea bolnavii.

În 1914, când izbucnește Primul Război Mondial, cei doi soți, fiind cetățeni germani aflați într-o colonie franceză, își continuă activitatea, dar sub controlul trupelor franceze.

În 1917, epuizați după peste patru ani de muncă asiduă, dar și datorită bolilor tropicale, cei doi sunt internați la Spitalul Garaison, apoi în martie 1918 ajung la Saint-Rémy-de-Provence. În iulie 1918, doctoral ajunge în Alsacia, locul nașterii sale, și lucrează o perioadă într-un spital și ca pastor la Strasbourg.

 

Prin 1920, Schweitzer dă concerte de orgă și colectează fonduri pentru a se putea reîntoarce în Gabon. Patru ani mai târziu, în 1924 pleacă din nou pe continentul african, împreună cu mai mulți medici și asistenți, în locul soției, care născuse o fetiță, avându-l ca asistent pe Noel Gillespie, pregătit la Oxford. Găsește spitalul pe care îl înființase aproape în paragină, îl reface, aduce noi medicamente recent descoperite și efectuează experimente privind agenții patogeni ai bolilor tropicale. În 1927 Schweitzer se întoarce în Europa, dar revine în Africa în perioada 1929 – 1932.

 

 

Deși activitatea sa de medic misionar pe continentul african a cuprins mai multe decenii, Albert Schweitzer declara cu modestie: “Privită din afară, viața mea pare destul de aventuroasă, dar ea e cât se poate de simplă”.

Deși revine frecvent în Europa, este laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1952, ține conferințe și pledează pentru dezarmarea nucleară, marele umanist s-a întors întotdeauna pe continental african.

 

Albert Schweitzer a murit pe 4 septembrie 1965, la vârsta de 90 de ani, la Lambaréné, în Gabon, fiind înmormântat în curtea spitalului care astăzi îi poartă numele.

 

Galerie foto:

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *