Diane de Poitiers s-a născut pe 9 ianuarie 1500 sau pe 3 septembrie 1499, data nu este certă, la Château de Saint-Vallier, Drôme, Franța, părinții ei fiind Jean de Poitiers și Jeanne de Batarnay. În adolescență era pasionată de sport și a avut toată viața o siluetă de invidiat, călărind și înotând în mod regulat și, în plus, a primit o educație foarte bună, în conformitate cu principiile umanismului renascentist, învățând inclusiv greacă și latină, dar luând și cursuri de retorică, etichetă, finanțe, drept și arhitectură.
Pe 29 martie 1515, la vârsta de 15 ani, Diane a fost căsătorită cu Louis de Brézé, conte de Maulévrier, care era cu 39 de ani mai în vârstă decât ea. Cuplul a avut două fiice, Françoise și Louise.
La scurt timp după mariaj, Diane a devenit doamnă de onoare a reginei Claude a Franței, iar după ce aceasta a murit, le-a slujit pe Louise de Savoia, mama regelui, și apoi pe Regina Eleanor a Austriei. În 1523, soțul ei a descoperit complotul polițistului Charles de Bourbon împotriva regelui Francisc I, dar nu știa la momentul respectiv că era implicat și socrul său, iar un an mai târziu Jean de Poitiers a fost acuzat de trădare și condamnat la moarte, sentința fiindu-i însă comutată în închisoare.
În 1531 vârstnicul ei soț a murit, iar Diane a decis să se îmbrace doar în alb și negru pentru tot restul vieții. În această perioadă preocuparea Dianei pentru chestiuni financiare și abilitățile ei de a înțelege contractele juridice au devenit evidente și, impresionat, regele Francisc I i-a permis văduvei să-și administreze moșiile fără supravegherea unui tutore de sex masculin.
În 1525 trupele lui Carol al V-lea l-au capturat pe Francisc în timpul Bătăliei de la Pavia, iar un an mai târziu copiii lui, micii prinți Francisc și Henric, au fost trimiși în Spania, fiind ținuți ostatici. Cum mama lor era decedată, sărutarea de rămas-bun le-a dat-o Diane de Poitiers, care era doamna de onoare a bunicii lor, iar cel mic, prințul Henric, nu va uita acest gest toată viața. Pentru că răscumpărarea nu a fost plătită, cei doi băieți, care aveau opt și respectiv șapte pe atunci, au petrecut aproape patru ani izolați într-un castel sumbru. Au fost în cele din urmă eliberați, iar în 1531, la petrecerea pentru încoronarea noii soții a lui Francisc, Eleanor a Austriei, Delfinul Francisc a purtat culorile noii regine, așa cum cerea tradiția, dar Henric a purtat culorile frumoasei Diane.
În 1533, Henric s-a căsătorit cu Caterina de’ Medici, în ciuda faptului că nu își dorea acest mariaj, însă Diane a încurajat alegerea acestei mirese cu care era ea însăși rudă, bunicile lor fiind surori. Se pare că Madame de Poitiers i-a devenit amantă viitorului suveran în 1534, pe când ea avea 35 de ani, iar Henric doar 15 ani.
Pentru că din mariajul cu Caterina nu apăruse niciun copil, Diane s-a asigurat că vizitele bărbatului în dormitorul conjugal sunt frecvente, cei doi având în final zece copii legitimi, iar ea a fost atât de apropiată de culplul regal încât îndeplinea rolul de asistentă a Caterinei ori de câte ori aceasta se îmbolnăvea.
În următorii 25 de ani, a fost una dintre cele mai puternice femei din Franța, dar când regele Francisc I era încă în viață, Diane a înfruntat-o pe amanta acestuia, Anne de Pisseleu d’Heilly. În 1544, cea din urmă l-a convins pe rege că Henric și Diane lucrează pentru a-l readuce la curte pe fostul șef suprem al armatei căzut în dizgrație. Montmorency, bătrânulsuveran a izgonit-o pe femeie, iar Delfinul și susținătorii săi s-au retras la castelul Anet. Tatăl și fiul s-au împăcat în 1545, iar după moartea lui Francisc, Henric, devenit rege, i-a interzis fostei amante a părintelui său să mai vină la curte și i-a confiscat ducatul Étampes.
Poziția Dianei era atât de puternică în acea perioadă încât, atunci când Papa Paul al III-lea i-a trimis noii regine, Caterina de’ Medici, “Trandafirul de Aur”, i-a oferit și amantei regale un colier de perle. În 1548 a primit prestigiosul titlu de ducesă de Valentinois și a fost numită ducesă d’Étampes în 1553. Inteligența ei excepțională, maturitatea și loialitatea față de Henric al II-lea au făcut-o aliatul său cel mai de încredere la curte, primind privilegiul de a scrie multe dintre scrisorile lui oficiale, care au fost semnate cu un singur nume: “HenriDiane”.
Până în 1551, a fost responsabilă de educația copiilor regali, iar fiica sa, Françoise, a condus gospodăria reginei ca doamnă de onoare principală. Adorația regelui pentru Diane a provocat însă o mare gelozie din partea Caterinei de’ Medici, mai ales când Henric i-a oferit ducesei o parte din bijuteriile coroanei și i-a oferit Château de Chenonceau, pe care regina și-l dorise pentru ea.
Foarte abilă, amanta regală a profitat de confiscarea proprietăților Annei de Pisseleu și i-a preluat terenurile, obținând un profit de 300.000 de ecus de pe urma lor, iar cu banii câștigați a decis consolidarea Château d’Anet, castelul feudal de piatră al răposatului ei soț. În 1555, i-a cerut lui de l’Orme să construiască un pod arcuit care unea castelul cu malul opus și a supravegheat amenajarea unor grădini întinse cu flori și de pomi fructiferi, admirate în întregul regat.
În 1559, Henric a fost rănit grav într-un turnir, iar Regina Caterina și-a asumat curând controlul curții regale, restricționând accesul Dianei la camerele lui Henric. Deși suveranul ar fi cerut în repetate rânduri să o vadă pe amantă, femeia nu a fost primită în camera muribundului și nici nu a fost invitată la înmormântarea lui, fiind obligată, imediat după decesul regelui, să-i dea reginei Château de Chenonceau, primind în schimb mai puțin atractivului Château de Chaumont.
Diane și-a petrecut ultimii ani din viață la castelul său din Anet, Eure-et-Loir, unde a trăit într-un fel de exil, păstrându-și însă toate bogățiile din perioada în care fusese favorită regală. La vârsta de 64 de ani a căzut în timpul unei călătorii, nu și-a mai revenit niciodată complet și a murit un an mai târziu, pe 25 aprilie 1566.
În conformitate cu dorințele sale, fiica ei a înmormântat-o într-o capelă funerară special construită lângă castel. În timpul Revoluției Franceze, mormântul i-a fost deschis și cadavrul ei profanat, osemintele fiindu-i aruncate într-un mormânt comun. În 2009 mai mulți experți francezi i-au dezgropat și analizat rămășițele, descoperind o concentrație mare de aur în firele de păr, ceea ce a dus la concluzia că probabil avea obiceiul de a bea o soluție în care punea mici particule de aur pentru a-și conserva frumusețea, iar această practică toxică a ucis-o în cele din urmă.
