În medicina românească au exitat și există încă personalități care au schimbat destine, au deschis drumuri noi și au salvat mii de vieți. Printre ele, profesorul Leon Dănăilă ocupă un loc aparte. Neurochirurg de excepție, cercetător, profesor și autor al unor lucrări fundamentale, a rămas, dincolo de performanțele profesionale, un om de o modestie rară. Într-un interviu acordat în anii ’80, medicul vorbea despre profesie cu o sinceritate dezarmantă, iar răspunsurile lui dezvăluiau nu doar un mare chirurg, ci și un om care și-a dedicat viața pacienților.
Reporterul care îl întâlnise atunci observa încă din primele clipe contrastul dintre faima medicului și modestia sa. „Nimic din trufia unui om care de câteva ori pe zi învinge moartea. Nimic din siguranța unui as în profesiunea sa”, nota jurnalista, impresionat de calmul și discreția celui care devenise deja unul dintre cei mai apreciați neurochirurgi ai României.
Întrebat despre succesele sale, Leon Dănăilă a refuzat orice elogiu și a răspuns simplu: „Sunt un medic la început de orientare, iubind cu pasiune neurochirurgia pentru că e atât de frumoasă.” Pentru el, neurochirurgia nu a fost doar o specialitate medicală, ci o permanentă provocare intelectuală și recunoștea fără ezitare că destinul său profesional fusese schimbat de întâlnirea cu profesorul Arseni, unul dintre întemeietorii școlii românești de neurochirurgie.
„Fără Constantin Arseni n-aș fi ajuns să gust din această fericire. De la profesor am învățat enorm, de la disciplină la subtilitățile profesiunii.”
La începuturile carierei se considera un medic care „știa de toate și nimic”, iar drumul până la performanță l-a descris fără romantism și fără scurtături: „În medie sunt necesari zece ani de lucru intens, de îndârjire chiar, 18–20 de gărzi pe lună, pentru că din urgențe se învață cel mai mult.” Credea, de altfel, că un tânăr chirurg trebuie să accepte orice rol în sala de operație: „Trebuie să renunțăm la orgolii și să ne oferim și mâna a treia în operație, orice, numai să respirăm aerul de acolo, să fim cu ochii pe Maestru, să-l urmărim cum face, să repetăm gesturile acelea mărețe, pentru că ele dau din nou dreptul la viață.”
În 1981, a intrat în contact cu microneurochirurgia şi cu laserul, în perioada celor 10 luni petrecute pe lângă reputatul profesor Iozef Ransohoff, la University Hospital din New York.
Profesorul a fost în permanență preocupat de viitorul profesiei, privind încă din anii ’80 cu îngrijorare schimbarea de mentalitate a noilor generații. „Nu mulți se mai bat pentru gărzi, care reprezintă școala cea mai eficientă”, iar explicația venea cu o sinceritate lipsită de reproșuri: „Astăzi tinerii trăiesc mai intens în afara spitalului. Este o diferență de înțelegere a profesiunii noastre.”
Născut pe 1 iulie 1933 la Darabani, în județul Botoșani, „acolo unde se agață harta în cui”, cum îi plăcea să spună cu umor, Leon Dănăilă nu și-a uitat niciodată locurile natale. Tatăl său a fost cizmar, nu știa carte, mama urmase doar patru clase primare, dar ambiția a fost cea care l-a făcut să-și înfrunte condiția. După terminarea Facultății de Medicină din Iași, a fost repartizat la Spitalul Unificat Comănești, iar în noiembrie 1960 a fost numit medic la dispensarul comunal Dărmănești. Un an mai târziu a dar concurs la Clinica de Neurochirugie a Spitalului Dr. Gheorghe Marinescu, unde și-a petrecut întreaga viață profesională.
În sala de operație, mărturisea, nu lăsa nimic la voia întâmplării: „Eu nu fac poezii… Inspirația nu este pe primul loc, ci precizia, concizia, planul. Fac operația întâi în cap și apoi pe caz. În sala de operație nu știu nici cum mă numesc. Dispare totul, anul, anotimpul… Sunt concentrat și-mi urmăresc planul.” Poate cea mai frumoasă definiție a vieții sale se regăsește într-o altă mărturisire: „Nu-mi permit să treacă o zi fără să citesc și să aflu noutăți din medicină… Nu-mi permit să treacă o zi fără să scriu ceea ce observ în operații.”
Așa au luat naștere tratatele și lucrările semnate de Leon Dănăilă, cărți care au format generații întregi de neurochirurgi. Medicul nu și-a construit renumele prin declarații spectaculoase, ci prin zeci de mii de ore petrecute în sala de operație, prin cercetare, disciplină și o muncă neobosită. Și poate cea mai frumoasă moștenire a sa nu este numărul impresionant al pacienților salvați, ci felul în care a înțeles medicina: nu ca pe o profesie, ci ca pe o datorie față de oameni.
Astăzi eminentul neurochirurg împlinește 93 de ani.
Surse:
Extrase dintr-un un interviu realizat de Carmen Dumitrescu și publicat în mai 1989 în revista Flacăra
Foto: facebook.com/Leon Dănăilă Pagina Oficială
