Constantin Creangă, unicul fiu al Ilenei și al lui Ion Creangă, s-a născut pe 19 decembrie 1860, a fostt căpitan în armata română și a devenit cunoscut nu doar datorită numelui său, ci și pentru că era inventatorul unei… foiţe de ţigară.
Îi semăna leit, se pare, tatălui, însă la proporţii fizice reduse. Căpitanul s-a căsătorit în iunie 1886 cu o anume Olga Petre, de care s-a despărțit în 1906, dar femeia ceruse separarea încă din 1904. Olga s-a recăsătorit ulterior cu inginerul Const. Stegaru.
Soții Creangă au avut doi fii, pe Horia și Ion Creangă, ambii arhitecți, și două fiice, Silvia (căsătorită Constantinescu) și Laetiția (căsătorită cu publicistul Nicolae Țimiraș). Despre mezin, care a primit numele bunicului patern, nu se cunosc foarte multe lucruri, pentru că s-a stins prematur, la doar 32 de ani, în urma unui accident de automobil, în martie 1931.
În 1911, Constantin Creangă s-a recăsătorit cu Nonia (Maria), dar această a doua soție a cerut divorțul după doar un an, cuplul neavând copii.
Despre Constantin Creangă se știe că a urmat școala militară din Iași, ieşind sublocotenent, a intrat în marină și a plecat la Triest, apoi a cerut să fie mutat arma de geniu. După doi ani de la solicitare, a fost mutat la regimentul I de geniu din Bucureşti. Dintr-o scrisoare din 1880 aflăm câteva detalii despre prima dragoste a lui Const. Creangă. Tânărul de 20 de ani se înamorase de Natalia, fiica doamnei Cristodulo Alexandri, dar tatăl său nu a vrut să-i dea consimţământul. Focul s-a stins şi s-a aprins din nou, de data această dată după o anume Elena, dragostea a durat mai mult, dar Ion Creangă nu i-a acordat nici de această dată consimţământul.
Dintr-o scrisoare din noiembrie 1880, aflăm că tânărul Constantin intenţiona să urmeze și facultatea de drept din Bucureşti, dar dorința a rămas la fază de proiect. În iulie 1883, a devenit locotenent și s-a îndrăgostit pentru a treia oară. Despre această dragoste ştim mai multe amănunte.
Dintr-o scrisoare de la sfârşitul lunii decembrie 1884, aflăm că pe fata iubită o chema Olga şi era unica fiică a lui Neculai Petru, angrosist de
coloniale în Brăila. Tânăra avea o zestre de 25.000 de galbeni, iar Petru poseda o avere de peste un milion de lei. Fata împlinise, pe 12 decembrie 1884, vârsta de 16 ani, dar viitorul socru nu a vrut să i-o dea de soție decât atunci când Const. devenea căpitan.
Într-o scrisoare către tatăl său, îi mărturisea: “Ia, asta zic şi eu însurătoare, dar nu ca aceea de-acu 4 ani, că mi-i şi ruşine să-mi mai aduc aminte”. Într-o altă epistolă, Constantin completează informaţiile despre familia viitoarei soţii: N. Petru sau Petcu, “afară de magazia centrală din portul Brăila, are filialele: două în Brăila şi alte vreo patru sau cinci prin Călăraşi, Olteniţa, etc. Se vorbeşte despre el c-ar fi având la 1 – 2 milioane?” În scrisorile următoare, Constantin a micşorat, cu mult regret, fabuloasa avere a viitorului socru, totuşi s-a arătat mulţumit că Olga are zestre bună, deşi nu după cum se aştepta.
În sfârşit, în iunie 1886, cei doi s-au căsătorit, deşi abia la începutul lui august acel an Constantin a terminat şcoala de geniu de la Viena (unde era înscris din 1883), pentru ca, după aceea, să fie înaintat la gradul de căpitan.
Fire aventuroasă, a beneficiat din plin de zestrea bogată a soției și, deși a rămas ofiţer în armata română, a devenit și fabricant și comerciant de foițe de ţigară. Pe coperta pacheţelului de foiţe era imprimată figura unui scriitor român, iar pe verso erau tipărite cu litere mărunte extrase mai însemnate din operele scriitorului respectiv. Afacerea, pe cât s-a arătat de ingenioasă, pe atât a fost de costisitoare. În consecință, fiul povestitorului a pierdut peste 100.000 de lei (pe atunci o sumă fabuloasă), deficit pe care l-a acoperit, însă, socrul său.
Nu existau, arată arhivele, scrisori în care Constantin să nu-i ceară bani tatălui său, ca să-şi plătească datoriile pe la cămătari şi petrecerile pe care le organiza sau epistole în care să nu anunţe o nouă “invenţie”, pentru care-i trebuiau tot bani. Povestitorul își pierduse încrederea în orice acţiune a fiului, fie ea lăudabilă la prima vedere, deoarece nu-l credea în stare să ducă ceva la bun sfârşit.
“Îmi pare rău, scria Constantin către tatăl său, că tocmai dumneata, părintele meu, te îndoieşti de sinceritatea aspiraţiunilor mele” sau “ajunge destul (sic), ai lovit şi totuşi, recunoscându-ţi scopul, m-am reîntors în braţele tale; ai milă de astă dată şi curmă îndoiala (pe) care mi-o figuram (sic) despre ideea că nu mă iubeşti…”.
Şi, puţin mai jos, pe aceeaşi pagină de scrisoare: “Trimite-mi, dar, suma de 200 lei”.
Constantin Creangă a demisionat din armată în 1892 şi a continuat să vândă foiţele de ţigară “Creangă”, dar fără portrete şi extrase. Afacerea a falimentat în 1900, pentru că statul a monopolizat industria tutunului şi accesoriile lui. Fiul povestitorului a protestat vehement printr-o broşură numită “Memoriu în chestia înfiinţării de către stat a monopolului hârtiei de ţigară”.
Ulterior s-a apucă de alte afaceri. În 1902, era cofetar în Bucureşti, apoi a lansat diferite produse precum “cozonaci moldoveneşti” sau ceai “Pax”, a fost antreprenorul “grădinei de vară şi a cazinoului” din Constanța. În afară de negustorie, Const. I Creangă a publicat două broşuri sub semnătura lui: “Lupta pentru existenţă” şi “Domniţa Maria şi copilul din casă”, pe verso-ul fiecărei foi făcând reclamă produselor: “Ori fumaţi foiţa Creangă, ori daţi dracului tutunul”.
Printre alte îndemnuri ingenioase se afla și acesta:
Cereți HÂRTIA DE ȚIGARĂ CREANGĂ din fabricele lui ABADIE-PARIS (HORS – CONCOURS)
Albeață fără seamăn, finețe extraordinară, gust dulce și plăcut, nu sgârie gâtul, lipsă totală de glicerine, calitate higienică neîntrecută.
Pentru cereri de probe a se adresa la d-na OLGA C. CREANGA, București, Biroul și Depositul Central, Strada Clemenței 36 și str. Scaunele 73.
În primul deceniu al secolului XX, căpitanul Creangă a încercat și alte afaceri: în 1908, și-a deschis un restaurant pe Str. Academiei numit „Ca la mama acasă”, unde cânta lăutarul Alex Ciolac, și a tipărit o broșură despre… bragă, numită „Industria și comerțul actual de bragă în România”, în care își promova ideile:
„Pentru a începe uriașa operă de smulgere a țăranului nostru din ghearele alcoolismului, trebue să-i dăm în schimb băuturi higienice și hrănitoare, pe care să le cunoască. Or, nicio băutură nealcoolică nu e mai ieftină și mai în gustul alor noștri ca braga. Industria și comerțul de braga sunt foarte rentabile și în fiecare an sute și mii de bulgari, sârbi, albanezi scot milioane de pe urma ei din țară și trec cu averile acestea Dunărea, când banii ar putea rămâne foarte ușor în țară, mărind avuția noastră națională.
Unde mai punem pericolul național pe care-l prezintă acești bragagii, care se introduc cu ușurință prin curțile cazarmelor și arsenalelor noastre, spionând pretutindeni Ehei, adesea ori sub haina zdrențăroasă a unui bragagiu se ascunde cine știe ce ofițer de stat major, venit să spioneze armata noastră și mijloacele de apărare națională.
— Pentru punerea în practică a ideei, ce ți-ar trebui, căpitane?
— Dacă ar fi să voim să acaparăm dintr-o dată producția și comerțul bragei în Capitală, ar fi nevoie, peste cheltuelile de instalație, în sumă de 160.000 de lei, de un capital de 600.000 de lei care, în primul an chiar, ar produce un venit de aproape 1. 300.000 lei, sau 250 la sută! Dar pentru că multora li s-ar părea hazardat să înceapă o asemenea afacere cu un capital atât de mare, s-ar putea face începutul înființîndu-se o societate pentru industria și comerțul de bragă, cu un capital de 200.000 lei în 2.000 de acțiuni a 100 lei una, cu beneficii limitate.
Societatea aceasta poate să realizeze la finele anului viitor (1909) un beneficiu net de 500.000 de lei peste capital, cu care bani societatea poate cuceri toată producția și comerțul de bragă și să realizeze la finele anului 1910 un beneficiu net, peste capitalulde 700.000 lei, de 1.500.000 de lei.
Să nu sperie pe nimeni cifrele acestea, căci nu sunt deloc fantastice, la bragă sa câștigă o mie la sută! Nici o societate nu e mai indicată pentru a lua în mână această chestiune ca societatea de cumpătare. Aștept să treacă vacanța, ca să mă înfățișez cu o propunere formală.“
Pentru că întreprinderile comerciale nu au fost încununate de succes, înainte de anul 1914 a reintrat în armată cu gradul de maior. După separarea de Olga, căpitanul se recăsătorise cu o anume Nonia (Maria), dar și această căsnicie s-a încheiat printr-un divorț, în 1912.
Constantin Creangă s-a stins din viață pe 30 martie 1918 la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. La acel moment avea gradul de locotenent-colonel, în anunțul mortuar menționându-se că fusese, în perioada războiului, președinte al Curții Marțiale din Botoșani.
În 1930, scriitorul Jean Bart scria despre sfârșitul lui: “Sărac a murit căpitanul Creangă, ca și tatăl lui. Nu moștenise decât o bogată imaginație…”
