HomeVizionariiArhitecțiHoria Creangă, arhitectul care a modernizat Bucureștiul

Horia Creangă, arhitectul care a modernizat Bucureștiul

Horia Creangă
DS TW

Nepot în linie directă al scriitorului Ion Creangă, Horia Creangă s-a născut pe 1 august 1893 la Bucureşti. Studiile secundare le-a urmat la Liceul Mihai Viteazul, iar în anul 1913 a intrat la Şcoala de Arhitectură. Cinci ani mai târziu, împreună cu alţi colegi, a organizat o expoziţie ce cuprindea lucrări de acuarelă. Din vânzarea acestora tinerii au obţinut o mică sumă care le-a dat posibilitatea să-și completeze educația la Paris.

Horia Creangă a studiat la École des Beaux-Arts, perioadă în care a obţinut un premiu la concursul Raugerin, unul din marile concursuri anuale ale şcolii franceze de arhitectură.

carturesti.ro

Titlul de arhitect diplomat l-a obţinut în anul 1924, după care, timp de aproape trei ani, a lucrat în birourile Companiei de căi ferate din Franța.

Întors în ţară în anul 1927, a fost angajat după multe greutăţi ca referent la Consiliul tehnic superior din Ministerul Lucrărilor Publice. În paralel, şi-a desfăşurat şi activitatea de arhitect liber profesionist. Între anii 1926 și 1929 a proiectat şi a realizat vila doctorului Petru Groza din Deva, care a fost prima clădire de locuit realizată în România într-un stil arhitectonic modern.

Horia Creangă

În toamna anului 1928, Horia a participat împreună cu soţia sa, arhitecta Lucia Dumbrăveanu Creangă (una dintre primele femei admise la Școala de Arhitectură de la București) și fratele său, Ion Creangă, și el arhitect, la un concurs organizat de societatea Asigurarea Românească pentru construirea unei clădiri pe terenul fostei Case Marghiloman (blocul Patria de astăzi), obţinând premiul întâi şi execuţia lucrării.

În martie 1931, familia a trecut printr-o nenorocire cumplită. Horia și Ion Creangă (care avea 32 de ani), și soția acestuia, Mauricette, s-au întâlnit întâmplător cu arhitecta Henrietta Delavrancea-Gibory, care plecase să facă o plimbare la Șosea, la volanul mașinii sale. În automobil se afla și soțul ei, arhitectul E. Gibory. Prieteni apropiați, cei cinci au decis să petreacă duminica împreună.

fashiondays.ro

Presa epocii relata la acel moment: “Automobilul condus de doamna Gibory trecuse din str. Regală şi se angajase pe b-dul Brătianu pe linia tramvaiului. Când să dea în str. Batiştei, a fost lovit de tramvaiul 139, de pe linia 12-a, condus de vatmanul Ion Paraschiv. Ciocnirea a fost destul de puternică. Toţi pasagerii au fost aruncaţi pe pavaj, iar automobilul, grav avariat. Răniţii au fost duşi la spitalul Colţea, unde li s-au dat îngrijiri. Din primul moment medicii au opinat că starea d-lui Ion Creangă şi a d-nei Gibory este gravă.

Arhitectul Ion Creangă, în urma rănilor căpătate, şi-a dat sfârșitul miercuri, la spitalul Colţea. Corpul defunctului a fost transportat la Institutul medico-legal. Domnul Horia Creangă este acasă, sub îngrijirea unui medic. Aseară am putut vorbi la spitalul Colţea cu doamna Cella Delavrancea-Lahovary, sora doamnei Henrietta Gibory. Domnia sa a spus că starea doamnei evoluează spre bine. Imediat după accident, autorităţile au arestat pe vatmanul Ion Paraschiv, dar în urma declaraţiei date de d-na Henrietta Delavrancea-Gibory, vatmanul a fost pus în libertate, deoarece doamna şi-a luat răspunderea accidentului, recunoscând că n-a ţinut pe dreapta şi n-a ocolit trotuarul de refugiu din B-dul Brătianu. Când starea doamnei Gibory va permite, i se va lua o nouă declaraţie în vederea completării actelor la circumscripţia sa de poliţie”.

Blocul Patria, proiectul fraților Creangă, a fost realizat în cursul anilor 1931 – 1932, trei ani mai târziu construindu-se şi sala cinematografului Patria, tot după planurile sale.

Clădirea, realizată în stil modern, a făcut senzaţie în acea vreme la Bucureşti. În acest timp, Horia Creangă a lucrat şi la reamenajarea şi transformarea uzinelor Malaxa și a proiectat mai multe case particulare şi blocuri de locuinţe în Bucureşti. Printre ele s-au aflat casa Bunescu, casa Cantacuzino din Parcul Filipescu, un bloc din bd. Dacia și un altul în Bulevardul Bălcescu 31.

Cea mai valoroasă lucrare a sa în domeniul arhitecturii industriale rămâne însă proiectarea Uzinelor Malaxa.

În anul 1936, a fost numit director al Direcţiei de lucrări noi a Primăriei Municipiului Bucureşti, realizând în această perioadă două expoziţii Luna Bucureştilor, restaurantul Pescăruş, proiecte de sistematizări de detaliu pentru Piaţa Palatului şi pentru Piaţa Bălcescu, precum şi Halele Obor. În ultimii ani ai vieţii, a proiectat hotelul Aro Palace din Braşov, imobilul Aro din Calea Victoriei nr. 91 – 93 și mai multe vile în Eforie şi Mamaia.

Horia Creangă
N. Gâlcă, director general al societăţii Asigurarea Românească, Paunescu, prim director al societăţii, Micu Zentler, membru în consiliul de administraţie, arhitecţii Horia Creangă şi H. Georgescu (în medalion, inginerul I. Kirovici)

Arhitectul a încetat din viață pe 1 august 1943, într-un spital din Viena, după o grea suferință. Vesta dispariției sale a produs multă tristețe la București:

“Omul acela tare, cu înfăţişare atletică, pe umerii căruia ar fi putut bănui pământul însuşi, cu toate durerile lui, acel Hercule al trupului şi al gândului, al artei pure şi al înfăptuirii ei, a murit….

În vremea aceasta, în care zilnic sute de români se jertfesc pe altarul țării  pentru dreptatea neamului românesc, maestrul Creangă moare, răpus departe de ţară, de o boală vicleană, într-un sanatoriu din Viena, unde se dusese să-şi găsească alinarea suferinţelor sale trupeşti.

Spun suferinţe trupeşti fiindcă artistul, creatorul şi novatorul Creangă s-a zbătut dintotdeauna în focul artei sale, cu creaţiile sale pe care le-a vrut şi le-a realizat, pe măsura sa, gigantic.

Maestrul Creangă coboară din familia marelui nostru povestitor din Pipirigul Neamţului. Fiu al căpitanului Creangă, inventatorul şi fabricantul acelei naţionaliste foiţe de ţigară, şi nepot direct al ilustrului scriitor, crescut în acea neprihănită atmosferă de familie patriarhală din Moldova, Horia Creangă face studiile secundare în Bucureşti, la Liceul Mihai Viteazul, pentru ca, la terminarea lor, să-l găsim tânăr student la Şcoala Superioară de Arhitectură de sub conducerea regretantului Ermil Pangrati.

Aici rămâne numai un an însă. Însetat şi nerăbdător, temperamentul lui Horia Creangă caută să-şi valorifice mai repede şi să impună şcolii chiar formele noi pe care le simţea crescând în el, dureros de mari şi luminoase, gloria lui de mai târziu.

La lumina şcolilor din cetatea luminii, Horia Creangă îşi formează disciplina gândului şi disciplina artei. La Şcoala de Belle Arte din Paris își desăvârşeşte studiile de arhitectură şi îşi creează nezdruncinate simpatii în rândul camarazilor şi, mai cu seamă, a profesorilor.

Întors în ţară, devine şef de şcoală, căci maestrul Creangă a creat o şcoală cu arhitectura sa. Totul la el era gândit în proporţii titanice, lucid, exact, armonios şi îndrăzneţ. Poate că, tocmai felul său de a soluţiona prea îndrăzneţ i-au atras maestrului inamiciţii care desigur că azi, la ştirea morții sale, se vor şterge…

Maestrul Creangă a gândit şi a realizat variate construcţiuni pe varii teme de viaţă şi activităţi omeneşti. În toate cele, a studiat şi a reuşit să realizeze optim. Marele nostru Mincu, precursorul arhitecturii româneşti şi fondatorul stilului care începea pe atunci să se înfiripeze, este astăzi egalat de maestrul Creangă.

În faţa mausoleului familiei Cantacuzino din Cimitirul Bellu, simţi tu, trecător profan, că trebuie să te descoperi. Şi acest lucru s-ar întâmpla chiar dacă n-ai şti că te afli în faţa unui locaş de veci. Artei lui Mincu îi este adresat salutul….

Tot astfel, realizările maestrului Creangă sunt covârșitoare. Spaţiile şi formele, culorile şi volumele au fost elementele cu care marele nostru meşter a fermecat lucrurile şi le-a dat viaţă din propria lui viaţă. Proiectele maestrului Creangă ne depăşesc cu multe decade. Abatorul Municipiului Bucureşti, lucrare care urmează a fi începută, este o vie mărturie. Uzinele „Malaxa-Titan” Bucureşti, Teatrul „Aro”, casa Cantacuzino din Bucureşti, casa Bunescu, „Aro” Braşov, casa Haţieganu-Deva, Banca de Nord Cernăuţi şi Halele Obor Bucureşti sunt tot atâtea opere de necontestată artă şi mărturii de furtunoase şi chinuitoare lupte între spirit şi materie.

Maestrul Creangă îşi regăseşte azi fratele, arhitect şi el, răpit vieţii de un stupid accident de automobil. Sufletul maestrului îşi găseşte azi liniştea şi pacea. Maestrul Creangă trece azi în nemurire, odată cu operele sale care şi ele trec de acum înainte să înfrunte singure criticile şi anii ce vor veni…”

*** P. Polychroniade, Curentul, 6 august 1943

Câteva săptămâni mai târziu, scriitorul Horia Oprescu îi făcea un portret emoționant: “Legile atât de controversate ale eredității găsesc în „cazul” lui Horia Creangă o serie de argumente lămuritoare. Nepotul marelui povestitor Ion Creangă aduce, peste atâtea decenii — și în altă lume decât cea de la Humulești — multiple și variate aspecte a ceea ce, în mod current, se cheamă talent și originalitate. Cum s-ar putea sintetiza personalitatea artistică a lui Horia Creangă? Un ochi care privește lucrurile blând, fără combativitate și totuși cu o reținută ironie. O cumpănire de meșter, care alege binele de rău și frumosul de urât, în chipul cel mai ușor, cel mai firesc. O simplitate de formă, cu prețuire exclusivă pentru calitate, în dauna cantității. O sănătate morală care privește trecătoarele lucruri omenești— în sensul adâncimii lor — dar le exprimă totuși ușor, precis, fluid. Sinceritatea directă și totală, dar decentă și blândă. Umanitate convinsă și permanentă. Toate lucrurile astea unesc pe firul neștiut al eredității opera marelui povestitor de cea a faimosului arhitect ce ne-a părăsit acum. Originalitatea marchează deopotrivă scrisul povestitorului, ca și realizarea estetică a nepotului. Amândouă s-au integrat definitiv în patrimoniul artistic românesc.

Ivirea unui talent masiv și original tulbură totdeauna apele peste care s-a așezat limita admirabilei mediocrități. Când tânăr, neștiut și modest, Horia Creangă a venit în 1926 de la Paris cu diploma în buzunar și cu pasiunea comprimată în inimă, firește că marele public nu-l cunoștea și (de asemenea, firește!) semenii lui de meserie îl priveau cu totală neîncredere sau cu ipocrită grimasă camuflată în colțul gurii.

Înscris la concursul pentru construcția Palatului Asigurarea Românească, a câștigat. După câțiva ani, blocul Aro ridica în B-dul Brătianu un imens argument de beton pentru pledoaria unei ere noi.

Horia Creangă

Laicii priveau cu un sentiment de curiozitate. Specialiștii discutau, controversau, opinau…

Când construcția era aproape terminată, într-o seară, arhitectul Horia Creangă, însoțit de directorul Soc. Asigurarea Românească și de inginerul care conducea antrepriza stăteau în stradă, supraveghind cum se demonta o schelă. Un domn care trecea pe drum se oprește lângă cei arătați. (Era cunoscutul om politic al vremii, Nomina Odiosa).

— Bine domnilor, ce spuneți de porcăria asta?

— În adevăr porcărie, ce să spunem, răspunde Horia Creangă spre a-i face jocul răsvrătitului personaj.

— Asemenea clădire este o oroare! Ar trebui să fie dărâmată! Noi, cetățenii, am face bine să ne adunăm și să protestăm, fiindcă Primăria doarme, domnule!

Și răsvrătitul personaj politic își continuă neîndurata sa filipică mereu, cu nepotolită vehemență. Într-un târzu, obosit și asudat, voind să plece, se apropie de cei trei necunoscuți și le întinde mâna:

— Îmi dați voie, deputatul Nomina Odiosa…

Cei trei se prezentară și ei. Horia Creangă, de câte ori povestea scena asta, nu putea exprima uluirea personajului când a văzut că toată acea critică crudă o făcuse chiar în fața celor trei autori ai clădirii.

N-a putut exclama, plecând în grabă, decât atât:

— Aoleo, rău am picat!…

Dincolo de criticile mari și mici, ideea nouă a prins și stilul introdus pentru prima oară în țară de arhitectul Horia Creangă s-a răspândit pretutindeni. Cei chemați vor face, acum sau mai târziu, aprecieri și considerațiuni de specialitate.

Horia Creangă

Pentru noi însă, opera arhitectului Horia Creangă rămâne frumoasă pentru că e simplă, utilă, pentru că folosește la maximum spațiul, sănătoasă pentru că are aer, lumină, verdeață. În orice clădire ridicată de Horia Creangă respiră ceva generos și larg. Inspirațiile lui vin deopotrivă din cap, dar și din inimă. Nu știu de ce, când privesc îmbinările de linii și de unghiuri ale unei construcții făcute de Creangă am o impresie de umanitate. Și cred că mai mult din instinct decât din rațiune, Horia Creangă a creat în România stilul arhitecturii industriale pe temeiul marelui și triumfătorului principiu de omenie.

Pentru prima oară se trata lucrătorul cu altceva decât cu fraze. Condiții omenești de muncă, posibilități igienice de locuit, mijloace europene de odihnă și amuzament, sunt toate elemente ce fac din Horia Creangă un arhitect precursor în România. Pe urma artistului rămân pilde concrete ale operei sale, dar mai ales rămân stilul și ideile care vor dăinui dincolo de planșeele de beton turnate pe șantiere sub privirea lui. Pe urma omului rămâne în inimile numai a câtorva prieteni ce l-au cunoscut de aproape un exemplar de umanitate.

Când ai cunoscut un om cum a fost Horia Creangă, te simți mai mândru că ești român! Cum aș putea să-i schițez portretul?

Horia Creangă

Bun și încrezător până la candoare. Iubirea lui pătimașă a fost echilibrul. Suferința lui incurabilă era inesteticul, vulgaritatea, prostia.

Infirmitatea lui categorică —imposibilitatea de a face rău, de a jigni. Nu am văzut de când sunt un om care să-și laude cu mai mult patos, cu mai multă convingere, colegii despre care știa precis că-1 denigrează). Modest, pentru că era generos. Cald și afectuos, fiindcă vibra în el o adâncă vână de umanitate ce venea, sunt sigur, din străfunduri de timp, din străvechi așezări de sensibilitate românească.

Iubea o masă bună și un pahar de vin în tovărășie de prieteni, pentru care avea o adevărată religiozitate.

Un rafinat al gustului, Creangă savura cu patimă o havană, o cafea sau alcătuiri comestibile pe care le degusta într-un fel cu totul aparte. Pentru flori avea o dragoste ce-l transfigura, îl subtiliza. Adora florile mici, gingașe, parfumate. Felul cum ținea el în mână și mirosea un pumn de violete sau un buchete de trandafiri mici, de preferință gălbui sau roșii în declin, era un tablou plin de un farmec cu totul personal.

Horia Creangă, de obicei un tăcut și un modest, avea uneori pase de vorbă, de povestit, de mărturisire. Discuția cu Creangă era un prilej de fermecătoare revelații. Tot ce știa din citit, din auzit, din reflecție proprie îți dăruia prin filtrul farmecului său cuceritor de neuitat.

Horia Creangă

Apoi tăcea deodată privind în gol, pentru că prea puțini știu că Horia Creangă era, în fond, un melancolic și un mare timid. Acum toate lucrurile astea s-au dus odată cu el. La căpătâiul marelui prieten, am simțit o durere adâncă și grea. Nu știu de ce, amărăciunea mea nu era atunci numai pur subiectivă.

Eram trist pentru că aveam certitudinea că nu pierd eu un prieten scump, ci pierde Țara un român de speță rară. Golul lăsat de el în tânăra noastră arhitectură este foarte mare și vine prematur. Categoria artiștilor al cărui șef era, în România, Horia Creangă, este foarte restrânsă. Din această nobilă echipă, nu cred să fi văzut la înmormântare prezent mai mult decât unul. Lumea comenta în fel și chip…

Mie mi-a venit însă în cap atunci o replică hamletiană. Restul e tăcere… Despre Horia Creangă nu va putea scrie nimeni pagina care i se cuvine cu adevărat. Frazele sunt neputincioase și apoi el avea oroare de ele. Stilul său era limpede, iar maniera lui, în artă și în viață, a fost de o clasică simplicitate. Cuvântul ce-i era drag și constituia oarecum o lozincă era: rien, fait toujours bien…

Repetarea lui, azi, capătă semn de simbol”.

*** Horia Oprescu, Arhitectul Horia Creangă, Vremea, 29 august 1943

DS TW
No comments

leave a comment