Virginia Oldoïni, Contessa de Castiglione, s-a născut la Florența pe 22 martie 1837 și a fost singura fiică a marchizului Filippo Oldoïni Rapallini și a Isabellei Lamporecchi. Copila a primit o educație tipică pentru fetele din nobilimea piemonteză, a învățat engleza și franceza și a primit lecții de dans și muzică.
Tânăra, care era poreclită La Perla d’Italia, s-a căsătorit pe 9 ianuarie 1854, la vârsta de 17 ani, cu contele Francesco Verasis de Castiglione, căruia i-a dăruit un fiu pe nume Giorgio, venit pe lume pe 9 martie 1855.
Bărbatul era adesea chemat cu afaceri de stat la curtea regală, așa că Virginia a început o relație cu Ambrogio Doria, un tânăr ofițer și prieten din copilărie, apoi cu fratele acestuia, Marcello. La câteva săptămâni după ce născuse băiatul, vărul ei, Camillo Cavour, i-a cerut, în numele regelui Victor Emanuel al II-lea, să meargă la Paris pentru a-l seduce pe împăratul Napoleon al III-lea.
Acesta din urmă avea în acel moment 47 de ani și un renume de mare cuceritor în căutare de aventuri galante, astfel că soluția italiană părea o cheie spre succes: s-a considerat că tânăra îl poate influența în deciziile politice și în acest fel Victor Emanuel ar putea primi sprijin pentru crearea unei Italii unificate și independente. Contesa, care visa să joace un rol politic, a acceptat misiunea cu mult entuziasm și, însoțită de soțul și fiul ei, a ajuns la Paris pe 25 decembrie, stabilindu-și reședința pe rue de Castiglione.
Pe 9 ianuarie 1856, frumoasa italiancă i-a fost prezentat lui Napoleon al III-lea în timpul unui bal oferit de prințesa Mathilde, fiica lui Jérôme Bonaparte, ultimul frate al lui Napoleon I.
Un episod scandalos al relației contesei cu Napoleon al III-lea s-a desfășurat în parcul Saint-Cloud, aflat pe domeniul castelului Villeneuve-l’Étang, pe 27 iunie 1856. Se pare că împăratul și contesa au fost surprinși în plină acțiune și imediat vestea s-a răspândit în cercurile apropiate de curtea imperială. Ambii erau căsătoriți și dublul scandal al adulterului l-a forțat pe contele de Castiglione să se despartă de ea. Ruinat din cauza cheltuielilor exorbitante pe care le făcuse locuind în luxosul hotelul parizian, soțul contesei a plecat singur în Italia și a fost nevoit să-și vândă toate bunurile pentru a achita datoriile făcute în Franța.
Devenită o femeie liberă, frumoasa italiancă a avut, timp de doi ani, o relație cu împăratul francez. În acea perioadă a apărut zvonul că Virginia ar fi adus pe lume un fiu nelegitim al lui Napoleon, viitorul medic stomatolog Arthur Hugenschmidt.
Acest adulter imperial și renumele pe care l-a obținut datorită relației cu suveranul i-au deschis ușile saloanelor private din Europa care, în mod normal, i-ar fi fost inaccesibile și i-a întâlnit astfel pe cei mai cunoscuți oameni ai epocii: regina Augusta a Prusiei, Otto von Bismarck și Adolphe Thiers.
Narcisistă și capricioasă, ignorând rigorile curții franceze și lăudându-se public cu darurile pe care i le oferea împăratul din fondurile lui secrete, Virginia a ajuns să-și piardă influența asupra acestuia și Napoleon al III-lea și-a făcut o nouă amantă, pe contesa Marianne Walewska. În plus, în noaptea de 5 spre 6 aprilie 1857, după ce suveranul a părăsit casa contesei Castiglione, trei carbonari italieni, Grilli, Bartolotti, Tibaldi, despre care s-a spus că erau plătiți de revoluționarul Giuseppe Mazzini, au încercat să-l omoare.
Bănuită de complicitate, Virginia a fost expulzată din țară de către agenții secreți francezi care primiseră un ordin semnat chiar de ministrul de interne. Contesa a plecat din Paris, dar a revenit în oraș după scurt timp cu complicitatea prințesei Mathilde Bonaparte și a prietenului ei, Joseph Poniatowski.
În ciuda faptului că relația cu Napoleon al III-lea se încheiase, susținea că are încă influență asupra curții imperiale. Mai târziu, în timpul Războiului franco-prusac din 1870, chiar Napoleon al III-lea, bătrân, bolnav și învins, i-ar fi cerut pentru ultima oară să-și folosească abilitățile diplomatice pentru a pleda cauza Franței în fața cancelarului Bismarck, pentru a evita astfel umilința ocupării Parisului.
Frumoasa Virginia descoperise, în anii ei de glorie, o adevărată pasiune pentru arta fotografică. În iulie 1856, contesa s-a dus la atelierul fraților Mayer și Pierre-Louis Pierson din Paris și de atunci datează primele sale fotografii care aveau să marcheze începutul unei colaborări ce va dura aproape 40 de ani.
În acea perioadă contesa se îmbrăca cu cele mai somptuoase rochii de bal sau de zi, se împodobea cu bijuterii, accesorii pentru păr sau peruci pudrate și folosea fel de fel de trucuri pentru a recrea personaje sau scene istorice. Fotograful Pierre-Louis Pierson i-a realizat peste 450 de portrete pentru care chiar ea organiza punerea în scenă, cheltuindu-și aproape toată averea în acest scop, iar artistul a descris-o într-o zi ca “cea mai frumoasă creatură care a existat de la începutul lumii”.
După sfârșitul celui de-al Doilea Imperiu, moartea soțului ei în 1867 și apoi a fiului, Virginia s-a retras din viața publică, pentru că noua lume era complet diferită de cea a tinereții sale și s-a izolat într-un apartament simplu din Place Vendôme.
În anii 1880, sclavă a imaginii din tinerețe și incapabilă să-și accepte îmbătrânirea, a început să sufere de neurastenie și a devenit mizantropă. Își acoperea cu cearșafuri mari oglinzile din apartament și refuza să mai iasă din casă la lumina zilei. Totuși, din 1893 până în 1895, neputând să renunțe la amintirea trecutului glorios, a făcut optzeci și două de fotografii într-un studio foto parizian și și-a îmbrăcat din nou costumele somptuoase de altădată.
Acum însă frumusețea ei legendară dispăruse, trupul ei era ofilit, nu mai avea dinți și era aproape cheală, iar fotografiile au fost considerate patetice și chiar morbide. Pe 22 martie 1913, prietenul ei din tinerețe, fotograful Pierson, a mărturisit că va muri cu regretul că nu a reușit să-i surprindă adevărata frumusețe.
În 1893, când a rămas fără resurse financiare, contesa și-a închiriat apartamentul din Place Vendôme și s-a mutat pe strada Cambon, unde a trăit în anonimat și sărăcie. A murit pe 28 noiembrie 1899, la vârsta de 62 de ani, cadavrul fiindu-i găsit lângă cele ale câinilor ei morți de foame.
Secretarul ambasadei italiene la Paris, Carlo Sforza, s-a grăbit să-i ardă hârtiile compromițătoare și cea mai mare parte din fotografiile pe care le făcuse în ultimii ani ai vieții. Contesa de Castiglione, exponentă de marcă a perioadei de glorie a celui de-Al Doilea Imperiu Francez, se odihnește astăzi în cimitirul Père-Lachaise. Mormântul ei a fost mult timp abandonat, dar la împlinirea a 100 de ani de la moartea sa, în noiembrie 1999, a fost restaurat cu sprijinul Fundației Cavour.
