Țarina Ecaterina cea Mare, mama Rusiei

Ecaterina cea Mare s-a născut pe 21 aprilie 1729, la Stettin, în Polonia de astăzi, fiind fiica unui general prusac, Cristian August, Prinț de Anhalt-Zerbst, și a Johannei Elisabeth de Holstein-Gottorp, și a primit numele Sophie Augusta Fredericka.

Pe 1 ianuarie 1744, împărăteasa Elisabeta I, fiica lui Petru cel Mare, o cheamă la Curtea Imperială pe Sophia, împreună cu mama sa, pentru  a vedea dacă tânăra  este compatibilă cu moștenitorul ei, Peter-Ulrich, fiul surorii sale Anna, în vederea unei viitoare căsătorii cu cel ce avea să devină ţarul Rusiei.

Ajunsă în imperiu, Sophie câștigă repede simpatia împărătesei, se impune în fața demnitarilor, se dedică studiului intens al limbii ruse și al religiei ortodoxe. Din ordinul împărătesei, se stabilește data de 28 iunie 1744 pentru convertirea Sophiei la religia ortodoxă şi prințesa primește prenumele Ecaterina.

Pe 21 august 1745 are loc căsătoria cu Marele Duce Petru, dar Ecaterina descoperă, zi de zi, adevărata Rusie, barbară, crudă, dincolo de spoiala de civilizație de la curtea imperială. Cu Petru are, de la început, o relație proastă și este încă virgină după opt ani de căsătorie, din cauza unei probleme medicale a lui Petru.

Pe 20 septembrie 1754, după nouă ani de căsătorie, Ecaterina naște un băiat, Pavel Petrovici, despre care se spune c-ar fi fost copilul lui Serghei Saltîkov, un șambelan de la curte. După naștere rămâne singură, nu i se permite să-și vadă copilul, care e dus în apartamentele împărătesei Elisabeta.

Pe 9 decembrie 1758 naște cel de-al doilea copil, o fată, căreia îi dă numele de Anna; copilul este al contelui polonez Stanislaw-August Poniatowski.

Devenit împărat, Petru al III-lea își izolează soția într-un apartament al Palatului de Iarnă, iar el se instalează cu amanta sa, Elisabeta Voronțova. Ecaterina, însărcinată din nou, de data asta cu Grigori Orlov, naște pe 11 aprilie un băiat, care va fi încredințat unor rude ale unui servitor devotat.

În 1762, din ordinul împăratului, Ecaterina este închisă în fortăreața de la Schlusselburg, dar este eliberată repede pentru a se evita un scandal.

Prietenii Ecaterinei privesc cu seriozitate eventualitatea unei revoluții de palat pentru că ţarul Petru al III-lea era extrem de nepopular. În dimineața zilei de 28 iunie 1762, Ecaterina, care fusese trimisă de soțul său la Peterhof, pleacă spre Sankt-Petersburg. Contele Kirill Razumovski o proclamă pe Majestatea Sa, împărăteasa Ecaterina, suverană unică și absolută a întregii Rusii.

Două zile mai târziu, într-o duminică, Ecaterina își face intrarea triumfală în Sankt-Petersburg. Petru al III-lea este închis şi, pe 6 iulie, țarul este asasinat de prietenii împărătesei. A doua zi Ecaterina face public un manifest în care susținea că țarul Petru al III-lea a făcut o violentă colică hemoroidală care i-a pus capăt vieții.

Tânăra țarină se grăbeşte să facă vizibile toate indiciile puterii sale. Decide ca încoronarea ei să aibă loc pe 22 septembrie, la Moscova. Atunci când convoacă pentru prima oară Senatul la Palatul de Vară, este îngrozită de tabloul situației financiare și sociale a țării.

În 1763, pune bazele unor proiecte ambiţioase: fondează un azil de copii orfani, o școală de moașe, un stabiliment de igienă populară, un institut de educație pentru fiicele de nobili, aduce muncitori germani să cultive pământurile Ucrainei și ale Volgăi, cheamă în Rusia medici, dentiști, arhitecți, ingineri, meșteșugari. Înființează o Academie de Științe. O epidemie de variolă, care a făcut ravagii în țară, o determină pe împărăteasă în octombrie 1764 să-și facă vaccinul antivariolic, dând astfel un exemplu întregii Rusii.

Ambasadorii împărătesei Ecaterina cea Mare de la Roma, Paris, Amsterdam și Londra au fost instruiți să caute și să cumpere mii de opere de artă  în numele ei. Astfel, între 1764 și 1781 Ecaterina cea Mare a achiziționat șase colecții importante de artă: cele ale lui Johann Ernst Gotzkowsky, Heinrich von Brühl, Pierre Crozat, Horace Walpole, Sylvestre-Raphael Baudouin și, în cele din urmă, în 1787, colecția lui John Lyde-Brown. Aceste colecții conțineau lucrări ale unor maeștri ca Rembrandt, Rubens, Tițian, Rafael, Tiepolo, van Dyck și Reni.

Pe parcursul lungii ei domnii, Ecaterina a avut mulți iubiți. Dar cea mai importantă relație din viața sa a fost cea cu Grigori Potemkin, un vechi ofițer de armată, cultivat și profesionist. Afecțiunea ei faţă de Potemkin a dat naștere la zvonuri privind o posibilă căsătorie secretă, iar potrivit istoricului britanic Simon Sebag Montefiore, este aproape sigur că țarina și Grigori Potemkin s-au căsătorit. În decembrie 1784, Ecaterina s-a referit în mod explicit la acesta ca fiind soțul ei în corespondență, iar cei doi se purtau la curte ca soț și soție.

Relația lor privată se va schimba însă și, deși nu mai era favoritul Ecaterinei, el a rămas ministrul ei preferat și cei doi au menținut o prietenie deosebit de strânsă. De multe ori, acest lucru a însemnat existența unui triunghi amoros, de fiecare dată cel de-al treilea fiind un amant diferit al țarinei. Aceștia au fost, pe rând, Pyotr Zavadovsky, secretarul personal al Ecaterniei, apoi Semyon Zorich, Ivan Rimsky-Korsakov, Alexander Lanskoy, Alexander Yermolov, Alexander Dmitriev-Mamonov și Platon Zubov, dar Potemkin a rămas o figură influentă până la moartea sa, în 1791. Nu există însă mărturii credibile decât despre un număr de 12 amanți care s-au perindat prin viața Ecaterinei, unele dintre aceste relații amoroase fiind de lungă durată.

În ultimii ani ai vieții, sănătatea șubrezită și îngrijorarea față de evenimentele revoluționare din Franța și Polonia au contribuit la transformarea Ecaterinei într-un conducător contrarevoluționar. A încercat să suprime francmasoneria, crezând că lojile masonice răspândeau ideile revoluționare, iar în ultima perioadă a vieții a impus o cenzură strictă a cărților și ziarelor străine.

În anii 1790 sănătatea împărătesei s-a deteriorat cu repeziciune. S-a îngrășat și mobilitatea i s-a diminuat din cauza reumatismului și a ulcerelor varicoase, apoi a suferit un atac cerebral. Nu și-a mai revenit și a murit în seara zilei de 6 noiembrie, la Palatul de iarnă, la vârsta de 67 de ani.

Fiul său cel mare, Pavel, a devenit succesorul împărătesei, iar prima lui măsură a fost să se intereseze dacă există un testament al Ecaterinei, pentru că existau zvonuri conform cărora el ar fi fost îndepărtat în favoarea fiului său cel mare, Alexandru.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *