Ecaterina cea Mare, viitoarea țarină a Rusiei, a venit pe lume pe 21 aprilie 1729, la Stettin, în Polonia de astăzi, și a fost fiica unui general prusac, Cristian August, Prinț de Anhalt-Zerbst, și a Johannei Elisabeth de Holstein-Gottorp, primind la naștere numele Sophie Augusta Fredericka.
Pe 1 ianuarie 1744, împărăteasa Elisabeta I, fiica lui Petru cel Mare, a chemat-o la Curtea Imperială pentru a vedea dacă tânăra este compatibilă cu moștenitorul ei, Peter-Ulrich, fiul surorii Anna, în vederea unei viitoare căsătorii cu cel ce avea să devină ţarul Rusiei.
Ajunsă în imperiu, Sophie a câștigat repede simpatia împărătesei, s-a impus în fața demnitarilor, s-a dedicat studiului intens al limbii ruse și religiei ortodoxe, iar pe 28 iunie 1744 s-a convertit la ortodoxim, primind numele Ecaterina.
„Cu cât se apropia mai mult ziua nunţii mele, spunea ea, cu atât mai melancolică deveneam. Inima îmi spunea că această căsătorie nu-mi va aduce fericirea”. Mariajul cu Marele Duce Petru a avut loc pe 21 august 1745, apoi Ecaterina a descoperit, zi de zi, adevărata Rusie, pe care a găsit-o barbară și crudă, dincolo de aparența de civilizație de la curtea imperială. Cu soțul ei a avut, de la început, o relație proastă și era încă virgină după opt ani de căsătorie. Bărbatul suferise de varicelă chiar înainte de nuntă, boala îi lăsase semne pe față, iar tânăra îl găsea dezgustător.
Pe 20 septembrie 1754, după nouă ani de la mariaj, Ecaterina a adus pe lume un băiat, Pavel Petrovici, despre care s-a spus că ar fi fost copilul lui Serghei Saltîkov, un șambelan de la curte, dar după naștere nu i s-a permis să-și vadă copilul, bebelușul fiind dus în apartamentele împărătesei Elisabeta.
Pe 9 decembrie 1758 prințesa a născut cel de-al doilea copil, o fată care a primit numele de Anna și despre care se crede că l-a avut ca tată pe contele polonez Stanislaw-August Poniatowski.
Devenit împărat, Petru al III-lea și-a izolat soția într-un apartament al Palatului de Iarnă, iar el s-a instalat cu amanta sa, Elisabeta Voronțova, în apartamentele imperiale. Ecaterina, însărcinată din nou, de data asta cu Grigori Orlov, a născut pe 11 aprilie un băiat care a fost încredințat unor rude ale unui servitor devotat.
În 1762, din ordinul țarului, Ecaterina a fost închisă în fortăreața de la Schlusselburg, dar a fost eliberată repede, pentru a se evita un scandal. Amicii ei de la curtea imperială au început, în acea perioadă, să se gândească serios la o soluție pentru a-l înlocui pe nepopularul Petru al III-lea și au găsit că o posibilitate onorabilă ar fi promovarea ambițioasei țarine repudiate. În dimineața zilei de 28 iunie 1762, Ecaterina, care se afla în acel moment la Peterhof, a plecat spre Sankt-Petersburg.
Două zile mai târziu, într-o duminică, și-a făcut intrarea triumfală în capitală, Petru al III-lea a fost închis, iar pe 6 iulie a fost asasinat de fidelii noii stăpâne a imperiului. A doua zi, Ecaterina a făcut publică o declarație în care susținea că țarul a suferit o violentă colică hemoroidală care i-a pus capăt vieții, iar ea și-a asumat rolul de suverană unică și absolută a întregii Rusii.
Tânăra s-a grăbit să facă vizibile toate indiciile puterii, a decis ca încoronarea să aibă loc pe 22 septembrie, la Moscova, și a început să-și construiască planuri pentru consolidarea statutului. Atunci când a convocat pentru prima oară Duma la Palatul de Vară, a fost îngrozită de tabloul situației financiare, dar informațiile primite nu au demoralizat-o deloc, ba dimpotrivă, pentru că imediat și-a asumat o serie de proiecte care aveau să schimbe complet fața Rusiei.
În 1763, a fondat un azil pentru copii orfani, o școală pentru moașe, un institut de igienă populară și unul pentru fiicele de nobili, a adus muncitori germani să cultive pământurile din zona Volgăi, a chemat în Rusia medici, stomatologi, arhitecți, ingineri, meșteșugari și a înființat Academia de Științe. O epidemie de variolă care a făcut ravagii în țară a determinat-o pe împărăteasă ca în octombrie 1764 să-și facă vaccinul antivariolic, dând astfel un exemplu întregii țări.
Eroul acestui eveniment a fost doctorul Dimsdale, care a fost chemat de împărăteasă la Sankt Petersburg ca s-o inoculeze pe ea şi pe fiul său, Pavel, pentru osteneală medicul a primit suma de 10.000 lire sterline și i s-au acoperit integral cheltuielile de transport. După efectuarea procedurii, Dimsdale a fost decorat, dar Ecaterina fusese atât de prevăzătoare încât ordonase ca la dispoziţia lui să fie puse mai multe echipaje care să-l poată transporta imediat în afara țării şi să poată fi ferit de furia poporului în cazul în care inocularea ar fi ucis-o pe ea sau pe moștenitorul tronului.
În anii următori, ambasadorii imperiali de la Roma, Paris, Amsterdam și Londra au fost instruiți să caute și să cumpere mii de opere de artă în numele ei și astfel, între 1764 și 1781 Ecaterina cea Mare a achiziționat șase colecții importante de artă: cele ale lui Johann Ernst Gotzkowsky, Heinrich von Brühl, Pierre Crozat, Horace Walpole, Sylvestre-Raphael Baudouin și, în cele din urmă, în 1787, colecția lui John Lyde-Brown, aducând astfel în Rusia lucrări ale unor mari maeștri precum Rembrandt, Rubens, Tițian, Rafael, Tiepolo, van Dyck și Reni.
Pe parcursul lungii ei domnii, Ecaterina a avut mulți iubiți, dar cea mai importantă relație a fost cea cu Grigori Potemkin, un vechi ofițer de armată, un bărbat cultivat care a descris-o astfel: „Ajunsese la apogeul frumuseţii sale. Avea un păr negru, o piele albă, un ten superb, ochi albaştri mari şi elocvenţi, gene negre şi lungi, un nas elen, o gură ce părea făcută pentru sărutat… Era foarte tandră din fire”.
Afecțiunea faţă de feldmareșal a dat naștere unor zvonuri privind o posibilă căsătorie secretă și, potrivit istoricului britanic Simon Sebag Montefiore, este aproape sigur că țarina și Potemkin s-au căsătorit, pentru că în decembrie 1784 s-a referit în mod explicit la bărbat ca fiind soțul ei și se purtau la curte ca soț și soție.
Deși relația celor doi s-a schimbat cu timpul, Potemkin a rămas ministrul ei preferat, iar de multe ori s-a vorbit despre existența unui triunghi amoros, de fiecare dată cel de-al treilea fiind un amant diferit al țarinei. Bărbații care i-au devenit iubiți au fost, pe rând, Pyotr Zavadovsky, secretarul ei personal, apoi Semyon Zorich, Ivan Rimsky-Korsakov, Alexander Lanskoy, Alexander Yermolov, Alexander Dmitriev-Mamonov și Platon Zubov. Nu există mărturii credibile decât despre un număr de 12 amanți care s-au perindat prin viața Ecaterinei, unele dintre aceste relații amoroase fiind de lungă durată.
În ultimii ani ai vieții, sănătatea șubrezită și îngrijorarea față de evenimentele revoluționare din Franța și Polonia au contribuit la transformarea țarinei. A devenit ultraconservatoare, a încercat să suprime francmasoneria crezând că lojile masonice răspândeau ideile revoluționare și a impus o cenzură strictă asupra cărților și ziarelor străine.
În anii 1790 starea ei s-a deteriorat cu repeziciune. Se îngrășase și mobilitatea i s-a diminuat din cauza reumatismului și a ulcerelor varicoase, apoi a suferit un atac cerebral după care nu și-a mai revenit pe deplin. Ecaterina cea Mare a murit în seara zilei de 6 noiembrie, la Palatul de Iarnă, la vârsta de 67 de ani.
