Voltaire, misterul momentului morții

Voltaire, pe numele său adevărat François-Marie Arouet, s-a născut pe 21 noiembrie 1694 la Paris, fiind fiul lui François Arouet, un notar bogat, și al Mariei Marguerite Daumard, care provenea din mica nobilime. Copilul a urmat colegiul iezuit Louis-le-Grand, unde și-a descoperit spiritul critic. Unchiul său l-a introdus în cercul deiștilor, iar la insistențele tatălui, în 1711 a început Facultatea de drept, pe care nu avea să o termine, fiind mai interesat de discuțiile boeme ale intelectualilor și aristocraților care se desfășurau în cafenelele din Paris decât de studiul disciplinelor de la universitate.

Din pricina opiniilor sale critice despre autorități, pe care nu ezita să și le exprime în batjocură, a fost întemnițat în 1717 timp de unsprezece luni la Bastilia. Fiind amenințat de o nouă arestare în Franța, tânărul a plecat pentru trei ani în Anglia, unde i-a cunoscut pe Alexander Pope, John Gay, Jonathan Swift, Lady Mary Wortley Montagu, pe Sarah, Ducesa de Marlborough și pe mulți alți membri ai nobilimii și regalității britanice.

Reprimit în Franța, Voltaire a rămas un critic acerb al religiei instituționale, dar și al politicii și se va autointitula teist. Când a fost emis un nou mandat de arestare împotriva lui, în 1734, scriitorul a fugit în Lorena, iar din 1734 până în 1748, a trăit cu prietena lui, Émilie du Châtelet, la Castelul Cirey din Champagne, unde și-a scris memoriile, tratatele de științe naturiste, istorie și politică și piesele de teatru.

Datorită influenței lui Madame de Pompadour la curtea regală, Voltaire a fost numit dramaturg și poet al curții regelui Ludovic al XV-lea și a fost acceptat în Academia Franceză. Suveranii nu l-au tratat însă conform așteptărilor sale, pentru că îl considerau fiul unui simplu notar, așa că a decis să plece la Berlin. Regele Frederic cel Mare l-a primit în 1750 la Potsdam, unde a scris primele articole pentru Dicționarul filosofic. Scriitorul a ajuns la un conflict cu Friedrich și a trebuit să părăsească orașul în 1753. Doi ani mai târziu, în 1755, s-a stabilit lângă Geneva, apoi și-a cumpărat o proprietate în estul Franței, aproape de granița franco-elvețiană, la Ferney, unde și-a petrecut următorii 20 de ani.

Scriitorul a folosit cel puțin 178 de pseudonime diferite în timpul vieții, iar în februarie 1778 a revenit pentru prima dată după 25 de ani la Paris, pentru a asista la premiera ultimei sale tragedii, Irene, dar călătoria de cinci zile a fost extrem de obositoare pentru bătrânul Voltaire.

Curând s-a îmbolnăvit și a murit pe 30 mai 1778, la vârsta de 83 de ani. Despre moartea sa au circulat numeroase versiuni și nu a fost posibil până astăzi să se stabilească detaliile exacte ale acestui moment. Adversarii lui au povestit ca s-a pocăit și a acceptat ultimele ritualuri pe care i le-a dat un preot catolic sau că a murit în agonie, în mari chinuri, în timp ce admiratorii au spus că a avut aceeași atitudine sfidătoare până la ultima suflare.

Potrivit unei variante, ultimele sale cuvinte au fost: “Acum nu este momentul să-mi fac noi inamici”, răspuns pe care i l-a dat unui preot aflat lângă patul său de moarte, când acesta i-a cerut să se lepede de Satana. Din cauza criticilor la adresa Bisericii pe care a refuzat să și le retragă înaintea morții, lui Voltaire i-a fost interzisă o înmormântare creștinească la Paris, dar prieteni săi au reușit să-i îngroape trupul în secret la Abația Scellières din Champagne. Inima și creierul marelui scriitor au fost îmbălsămate separat. Pe 11 iulie 1791, trupul său a fost transportat la Paris și depus în racla din Panteon, la cererea Adunării Naționale, care l-a considerat un premergător al Revoluției Franceze. Se estimează că sute de mii de oameni au participat la procesiunea reînhumării lui Voltaire.