HomeVizionariiMedici și oameni de științăMarchiza Emilie du Châtelet, amanta lui Voltaire

Marchiza Emilie du Châtelet, amanta lui Voltaire

DS TW

Emilie du Châtelet s-a născut pe 17 decembrie 1706 la Paris și a fost singura fată dintre cei șase copii ai părinților săi. Tatăl ei era Louis Nicolas le Tonnelier de Breteuil, membru al nobilimii mici, secretar principal al regelui Ludovic al XIV-lea, iar mama, Gabrielle Anne de Froullay, deținea titlul de baroneasă de Breteuil. Familia organiza un salon săptămânal în zilele de joi, la care erau invitați scriitori și oameni de știință respectați în epocă.

Educația micuței a fost subiectul multor speculații, dar nu sunt cunoscute informații precise despre primii ei ani de instruire. Se știe că Bernard Le Bovier de Fontenelle, secretarul Academiei Franceze de Științe, un prieten al familiei, venea frecvent în casă, iar tatăl ei l-a rugat să îi dea lecții de astronomie încă de când Emilie avea 10 ani.

Fetița a primit și lecții de scrimă și de călărie și, pe măsură ce a crescut, tatăl i-a adus acasă profesori particulari care s-au ocupat să îi ofere o bază solidă de cunoștințe. Până la vârsta de doisprezece ani Emilie vorbea fluent limbile latină, italiană, greacă și germană și avea noțiuni avansate de matematică, literatură și științe, îi plăcea să danseze, cânta la clavecin și era actriță amatoare, iar în adolescență și-a folosit abilitățile matematice pentru a concepe strategii de succes pentru jocurile de noroc populare în epocă.

Pe 12 iunie 1725, tânăra, care avea 18 ani, s-a căsătorit cu marchizul Florent-Claude du Chastellet-Lomont, un bărbat în vârstă de 34 de ani, iar ca dar de nuntă, soțul a fost numit guvernator al regiunii Semur-en-Auxois din Burgundia de către socrul său. Cuplul proaspăt căsătorit s-a mutat în noua reședință la sfârșitul lunii septembrie 1725 și a avut trei copii: Françoise Gabriel Pauline, Louis Marie Florent și Victor-Esprit, care a murit la doar un an.

Soțul ei, marchizul du Châtelet, ocupat cu cariera militară, i-a oferit multă libertate, iar ea a avut în anii următori aventuri de scurtă durată cu matematicianul Alexis-Claude Clairaut și cu astronomul Pierre Louis Maupertuis.

În 1733, ajunsă la vârsta de 26 de ani, Emilie Du Châtelet și-a reluat studiile în matematică, luând lecții de algebră de la Moreau de Maupertuis, membru al Academiei de Științe, de la Johann Bernoulli și de la Alexis Clairaut. La un moment dat, s-a dus la Café Gradot, un loc unde se adunau de regulă bărbații, dar a fost dată afară politicos când a încercat să se alăture conversațiilor acestora. Fără să se descurajeze, tânăra s-a îmbrăcat în haine bărbătești și s-a întors la cafenea.

Emilie Du Châtelet îl cunoscuse pe Voltaire în copilărie, la una dintre întrunirile din salonul tatălui ei, și prietenia lor s-a dezvoltat începând cu mai 1733, când tânăra a reintrat în societate după ce l-a adus pe lume pe cel de-al treilea copil al său.

Cei doi au devenit după scurt timp amanți, iar Voltaire, care era în dizgrație, a fost adăpostit la castelul marchizei din Cirey-sur-Blaise, în zona Champagne. Legătura lor avea să dureze cincisprezece ani și, datorită influenței filosofului, doamna Du Châtelet a renunțat la viața socială, ocupându-se exclusiv de studiul matematicii și al fizicii.

În perioada 1744 și 1748, Emilie a petrecut mult timp la Versailles, împreună cu amantul ei, care primise din nou acceptul de a frecventa curtea regală, apoi cei doi au fost invitați de Stanisław Leszczyński, fostul rege al Poloniei, care se afla în exil la castelul Lunéville din Lorena, să locuiască pe domeniul lui.

Aici marchiza a început o legătură cu un alt oaspete al fostului rege, poetul Jean François de Saint-Lambert, și a rămas însărcinată. Într-o scrisoare adresată unui prieten, Emilie, ajunsă la vârsta de 42 de ani, și-a mărturisit temerile că nu va reuși să ducă sarcina la bun sfârșit. În noaptea de 4 septembrie 1749 a adus pe lume o fiică botezată Stanislas-Adélaïde, dar a încetat din viață șase zile mai târziu, pe 10 septembrie 1749, din cauza unei embolii pulmonare. Fiica ei a murit 20 de luni mai târziu.

 

 

Galerie foto:

 

DS TW
Latest comment

leave a comment