HomeOameni care au intrat în istorieHollywood clasicWalt Disney: Magia nu va pieri niciodată

Walt Disney: Magia nu va pieri niciodată

Walt Disney
DS TW

Walt Disney s-a născut pe 5 decembrie 1901 la Chicago, Illinois, fiind fiul lui Elias și al Florei Call Disney. Părinții locuiseră inițial în Canada, apoi s-au mutat în Missouri, iar când copilul avea patru ani familia s-a stabilit în Kansas City. În toamna anului 1917, Walt s-a înscris la McKingsley High School, făcând în paralel cursuri la Institutul de Artă din Chicago. Adolescentul desena pentru ziarul școlii, schițele sale fiind axate pe evoluția Primului Război Mondial, a abandonat liceul la vârsta de 16 ani pentru a se încadra în armată, dar nu a fost acceptat din cauza vârstei. Atunci a decis, împreună cu un bun prieten, să se angajeze la Crucea Roșie, însă pentru a putea semna contractul, trebuia să aibă 17 ani împliniți, așa că mama sa i-a făcut un certificat de naștere fals, schimbând anul nașterii din 1901 în 1900.

Walt Disney
Walt Disney

Organizația l-a trimis pe adolescent în Franța pentru o perioadă de un an, timp în care a lucrat ca șofer de ambulanță. După război, Walt s-a întors în Kansas City, reușind să se angajeze la Pesmen-Rubin Art Studio, unde desena reclame pentru ziare, reviste și afișe pentru cinematografe.

Întâlnirea lui Disney cu tânărul animator Ubbe Iwerks l-a determinat să înceapă o afacere pe cont propriu, cei doi au fondat o companie numită Iwerks-Disney Commercial Artists, dar, fiind foarte tineri și neexperimentați, nimeni nu a vrut să le ofere comenzi.

Walt Disney a decis să-și încerce norocul la Hollywood și a sosit la Los Angeles cu 40 de dolari în buzunar și un desen neterminat în servietă, inițial și-a propus să își caute o slujbă în cinematografie, dar toate studiourile din oraș l-au respins, așa că s-a întors la animație. Primul studio și l-a încropit în garajul unchiului său și după puțin timp a trimis un desen neterminat producătoarei Margaret Winkler, care a vrut să-l cunoască imediat.

Walt l-a cooptat în proiectul care i s-a oferit pe fratele său, Roy, iar în 1925 cei doi au avut primul angajat, o tânără numită Lillian Bounds, care lucra la operațiunile de imprimare cu cerneală și, pentru că era foarte descurcăreață, a devenit în curând secretara lui Disney. În iulie același an cei doi s-au căsătorit și din acel moment Lilian i-a fost alături pentru tot restul vieții. Mariajul lor a fost fericit, dar soția a fost o prezență discretă, preferând să se ocupe exclusiv de familie.

Walt Disney
Familia Disney în 1951

Cuplul a avut două fiice, pe Diane, născută în decembrie 1933, și pe Sharon, o fetiță adoptă în decembrie 1936, pe care părinții le-au protejat de ochii presei și ai publicului, mai ales în perioada în care compania avea un succes uriaș la Hollywood.

După o serie de încercări mai puțin reușite, în 1928 Walt Disney l-a desenat pe primul Mickey Mouse, șoarecele stilizat numit inițial “Mortimer”. Cel dintâi scurt-metraj în care a evoluat personajul a fost “Plane Crazy”, un film mut din 1928, dar, pentru că nu a găsit un distribuitor pentru peliculă, Disney a trecut la etapa următoare. Primul film Mickey cu sunet, “Steambot Willie”, a avut un succes imediat, iar Disney i-a oferit lui Mickey nu doar un chip și un nume, ci și propria lui voce, cel puțin până în 1946. În 1929, după apariția serialului muzical “Silly Symphonies”, partenerul lui Walt, Iwerks, a părăsit compania, susținând că muncește mai mult, și și-a deschis propriul studio. În 1932, Walt Disney a primit premiul special al Academiei de Film pentru crearea lui Mickey Mouse, filmele cu celebrul personaj au devenit color în 1935 și în scurt timp au apărut în scurt-metrajele studioului și alte personaje: Donald Duck, Goofy și Pluto.

În 1934, animatorul a început să se gândească la producția unui lung metraj de animație, iar cel mai potrivit titlu pentru debut i s-a părut Albă ca Zăpada. Atât soția sa, Lillian, cât și fratele lui, Roy, au incercat să îl convingă să abandoneze proiectul, pentru că părea extrem de costisitor. De altfel, producția a început în 1935 și s-a oprit temporar la jumătatea anului 1937, pentru că studioul a rămas fără bani. Disney a reușit să ia un împrumut de la Bank of America pentru a-și termina proiectul, iar premiera a avut loc la cinematograful Carthay Circle pe 21 decembrie 1937.

“Albă ca Zăpada”, primul film de animație în limba engleză, a fost lansat oficial în februarie 1938, fiind distribuit de RKO Radio Pictures, și a devenit producția cu cele mai mari încasări pe anul 1938, peste 8 milioane de dolari. Au urmat “Pinocchio”, “Fantasia” și “Bambi”, iar în acest timp secțiunea de scurt-metraje a studioului lucra pentru noi episode cu Mickey, Goofy, Donald și Pluto.

“Pinocchio” și “Fantasia” au fost lansate în cinematografe în 1940, dar nu au avut un mare succes financiar. “Dumbo”, următorul film, a apărut în octombrie 1941 și începuse să devină profitabil, dar în acel moment Statele Unite au intrat în cel de-Al Doilea Război Mondial, iar armata americană a cerut studioului Disney să producă filme de instructaj pentru soldați și scurt-metraje care să ridice moralul trupelor.

După încheierea războiului, la sfârșitul aniilor ’40, compania a reluat realizarea de lung-metraje: “Alice în Țara Minunilor” și “Peter Pan”, care

fuseseră amânate, au intrat în producție și, în paralel, animatorii au început să lucreze pentru “Cenușăreasa”, care a devenit cel mai mare succes al studioului după “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”.

În timpul unei călătorii la Chicago, Disney a desenat schițele pentru noul său vis: un parc în care copiii și părinții să se poată distra împreună, viitorul Disneyland.

Între timp, studiourile au început să lucreze la filme pentru copii cu actori reali și astfel au apărut, în 1950, “Insula comorii”, urmat de “20.000 de leghe sub mări” în 1954 sau “The Shaggy Dog” în 1959. În 1950 studioul a produs prima emisiune TV, “O oră în Țara Minunilor”, iar Disney a devenit gazda unei emisiuni săptămanale la postul ABC, numită chiar Disneyland.

În anii ‘60 au urmat alte filme clasice Disney: “Doamna și vagabondul”, în 1955, “Frumoasa din pădurea adormită”, în 1959, “101 Dalmațieni”, în 1961, “Mary Poppins”, în 1964, dar producția de scurt-metrajele animate s-a sistat în 1956.

Walt Disney s-a retras din toate pozițiile sale în ultima parte a anului 1966. A fost diagnosticat cu cancer pulmonar și a fost internat la Providence St. Joseph Medical Center, instituție medicală aflată chiar vis-a-vis de studiourile pe care le fondase. O radiografie care i-a fost făcută în noiembrie 1966 a arătat că marele animator avea o tumoră extinsă în zona plămânului stâng. A fost operat, dar în timpul intervenției chirurgicale medicii au constatat că tumora era foarte întinsă, așa că au fost nevoiți să îi scoată tot plămânul, apoi l-au anunțat că mai are de trăit între șase luni și un an. După o cură de chimioterapie, marele producător a revenit acasă, dar pe 20 noiembrie starea sa s-a agravat și a fost transportat de urgență la spital.

Walt Disney murit pe 15 decembrie 1966, la zece zile după ce împlinise 65 de ani, și, conform dorinței sale, a fost incinerat, cenușa fiind depusă la Forest Lawn Memorial Park din Glendale, California.

Walt Disney

Pe 1 octombrie 1971, Roy Oliver Disney, fratele artistului, a inaugurat parcul de distracții Walt Disney World Resort de lângă Orlando, Florida, în onoarea cineastului al cărui nume este cunoscut de milioane de copii din întreaga lume. La doar trei luni după aceea Roy, care avea 78 de ani, a încetat din viață în urma unui stop cardio-respirator.

DS TW

leave a comment