Viorica Bucur s-a născut pe 15 februarie 1946, a absolvit secţia de Teatrologie – Filmologie a IATC, a colaborat în studenție, ca redactor, la revista Amfiteatru (publicația literară și artistică editată de Uniunea Asociațiilor Studențești), apoi, în 1969, la vârsta de 23 de ani, a devenit angajată a Televiziunii Române, la redacţia Selecţie – Programare Film.
Primul său proiect a fost realizarea genericului Telecinematecii, unul dintre cele mai cunoscute ale unei emisiuni româneşti, apoi a urmat realizarea emisiunii „Istoria filmului sonor”, o sinteză ilustrată a perioadei 1930 – 1945, performanţă cu totul remarcabilă, la care a lucrat alături de Doina Boieriu. Viorica Bucur a fost profesor universitar la Universitatea Națională de Teatru și Cinematografie și a devenit una dintre cele mai îndrăgite figuri ale Televiziunii Române datorită neuitatului program de desene animate pe care îl pregătea în fiecare sâmbătă pentru copii.
Într-o epocă în care conținutul emisiunilor de televiziune era acaparat de programele dedicate marilor realizări ale regimului ceaușist, de telejurnalele care glorificau “împlinirile mărețe” și nesfârșitele spectacole de propagandă Cântarea României, insulele de tipul Teleenciclopedia, Telecinemateca, Teatru TV și Gala Desenului Animat erau, pentru mulți dintre telespectatori, singurele motive de a deschide aparatele tv.
Începând din toamna anului 1980 până în 1992, Viorica Bucur a făcut selecțiile filmelor de animație și uneori a prefațat programul de “desene”, iar apariția genericului emisiunii pe micul ecran a fost așteptat, săptămână de săptămână, cu multă nerăbdare de milioane de copii care reușeau să pătrundă astfel în minunata lume a lui Walt Disney.
“Este greu s-o găseşti în labirintul Televiziunii. Până la urmă o descoperi fie la redacţie, fie la filmotecă, fie la masa de montaj. Este grăbită, se realizează o nouă rubrică pentru „Gala desenului animat”. „10 minute, Viorica Bucur!“. Se opreşte. „Fie, 10 minute!”
— Deci, la început a fost o bandă cu imagini desenate …
— … sau cum avea să le numească Emile Reynaud, „pantomime luminoase”. Ca autor al proiecţiei animate, acesta va reuşi, înaintea lui Lumiere, să povestească o întâmplare vie cu ajutorul imaginilor desenate. Apoi, desenul animat a trecut pe peliculă. De atunci, firmamentul animaţiei a rămas presărat cu stele de primă mărime, adevăraţi monştri sacri ai genului şi o puzderie de steluţe mai mult sau mai puţin romantice, dar care de care mai vesele.
— Stele au apărut şi în animaţia noastră. Cine a fost părintele ei?
— Aurel Petrescu. De formaţie plastician, debutează în 1920 cu o comedie bufă de desene animate, „Păcală în lună”. Până în 1927, acest autor va deţine în filmografia sa aproape 80 de pelicule animate. Din păcate, în Arhiva Naţională de Filme nu se mai păstrează decât un album cu fotograme din filmele sale. Să reţinem: este cel care a încercat să impună primul „erou tipic al mitologiei româneşti”, numit Păcală.
— Şi pentru că a anima înseamnă a da suflet, câte întâmplări au primit suflet în cinematografia noastră?
— Dacă ar fi să facem un bilanţ al filmelor realizate pentru cei mici şi cei mari, în peste 15 ani de activitate, cât are studioul „Animafilm“, atunci adunăm aproape 400 de poveşti, legende, glume, satire sau poeme.
— O parte din acestea le-am văzut pe micul ecran, alături de pelicule semnate de Disney sau Fleischer.
— La TV, marele început a fost serialul Disney, apoi „Mickey Mouse”, „Popey”, „Tom şi Jerry”, „Aventuri în epoca de piatră” şi altele. Dar după această abundenţă de animaţie a urmat o secetă cumplită — mai ploua din când în când cu câte-o „Olimpiadă a veseliei”, „Invincibilul Luke”, „Yogy”, „Asterix şi Cleopatra” şi cam atât. Noi le-am văzut, între timp am mai şi îmbătrânit, dar se năşteau şi creşteau generaţii de copii care aveau şi ei dreptul să vadă aceste filme, adesea repere comune între generaţii.
— Şi ne apropiem de anul 1980, când la TV debutează Gala desenului animat…
— Copiilor li se amintesc minunate personaje şi întâmplări ale animaţiei. De fapt, ideea realizării acestei emisiuni ne-au dat-o chiar ei, copiii! Am fost la o grădiniţă unde am aflat, mai întâi cu mirare, apoi cu tristeţe, că micii mei interlocutori nu au auzit încă de Donald sau Pluto, să nu mai vorbim de Oblio și Bambi. Motivul era simplu: n-au avut ocazia să le vadă.
— Și astfel, „Gala” a devenit o fericită sâmbătă a copilăriei pentru toate vârstele.
— Aceasta a fost şi intenţia noastră, o emisiune adresată tuturor, în care, pe lângă pelicule consacrate, dorim să prezentăm şi să familiarizăm publicul şi cu animaţie, mai puţin de personaj sau de gag, cât de parabolă sau de căutări în domeniul plasticii sau graficii. Vrem ca pe genericul „Galei” să apară numai animaţie bună, fie că este semnată de Disney sau Fleischer, fie de Vucotic sau Gopo, fie de Petringenaru sau McLaren, fie …
— Am uitat ceva, Viorica Bucur?
— Deviza „Galei”: „Nu există filme vechi, ci doar vechi spectatori. Pentru un nou născut, orice film e în premieră”.
Criticul de film Viorica Bucur a încetat din viață pe 22 august 2011, la vârsta de 65 de ani, în urma unei grele suferințe.
