În Basarabia, curentul favorabil Unirii cu România i-a avut ca lideri pe Pantelimon Halippa, editorul gazetei „Cuvânt Moldovenesc”, şi pe Ion Pelivan, sprijiniţi de transilvăneanul Onisifor Ghibu, cel din urmă fiind stabilit din martie 1917 la Chişinău, unde tipărea ziarele „Ardealul” şi „România Nouă”.
Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat rezoluţia pentru Unire cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri, aceasta fiind prima veste bună pe care regele Ferdinand a primit-o la Iaşi de la începutul anului 1918:
“Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi al dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România.”
Declaraţia arată, în continuare, că Sfatul Ţării își va continua activitatea de înfăptuire a reformei agrare și Basarabia îşi va păstra “autonomia având un Sfat al Ţării (dieta), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie.”
După vot, primul-ministru al României, Alexandru Marghiloman, a mers la Chişinău, unde, fiind invitat în sala de şedinţe a Sfatului Ţării într-o atmosferă de mare emoţie şi entuziasm, a declarat: „În numele poporului român şi al regelui său, M.S. Ferdinand I, iau act de hotărârea Sfatului şi proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru totdeauna, cu România una şi nedivizibilă. Să ne înclinăm în faţa geniului rasei noastre, care a permis poporului Basarabiei să-şi păstreze vie, prin veacuri, scânteia care la prima suflare a libertăţii a aprins inimile lor şi să salutăm adânc pe aceşti oameni, care fără preocupări egoiste, putând să rămână conducătorii unui stat, au voit mai bine să fie servitorii unei naţiuni.”
În numele Sfatului Țării, Declarația Unirii a fost semnată de Ion Inculeț, președinte, Pan. Halippa, vicepreședinte și Ion Buzdugan, secretarul Sfatului Țării.
La 30 martie/12 aprilie 1918, după întoarcerea lui Alexandru Marghiloman la Iași, s-a sărbătorit Unirea Basarabiei cu România, iar peste 9 zile, la 9/22 aprilie 1918 Regele Ferdinand a promulgat Decretul regal al actului Unirii Basarabiei cu România.
Din punct de vedere politic, pentru a se putea face integrarea în statul român, a fost nevoie de alte câteva acte administrative: pe 2 aprilie 1918 Ion Inculeț și-a dat demisia din conducerea Sfatului Țării și a fost numit ministru fără portofoliu pentru Basarabia în guvernul Marghiloman, iar președinte al Sfatului Țării a fost numit Constantin Stere, urmat, în noiembrie, de Pantelimon Halippa.
Cea de-a doua sesiune a Sfatului Țării s-a desfășurat între 25-27 noiembrie 1918 (stil vechi), întrunire în cadrul căreia s-a votat o moțiune prin care se aproba unirea fără condiții cu România, renunțându-se la termenii solicitați anterior: “În urma Unirii cu România-Mamă a Bucovinei, Ardealului, Banatului și a ținuturilor ungurești, locuite de Români, în hotarele Dunării și Tisei, Sfatul Țării declară că Basarabia renunță la condițiunile de unire, stipulate în actul de la 27 martie, fiind încredințată că în România tuturor Românilor regimul curat democratic este asigurat pe viitor. Sfatul Țării, în preziua Constituantei române care se va alege după votul universal, și rezolvând chestia agrară după nevoile și cererile poporului, anulează celelalte condițiuni din actul Unirii din 27 martie și declară Unirea necondiționată a Basarabiei cu România-Mamă”.
