Mathilde a Austriei a fost una dintre cele mai promițătoare figuri ale Casei de Habsburg, o prințesă crescută sub semnul disciplinei imperiale și al unei educații rafinate, dar viața ei a fost scurtă și dramatică.
Arhiducesa s-a născut pe 25 ianuarie 1849 la Viena și a fost cea de-a doua fiică a lui Albert, Ducele de Teschen, și a prințesei Hildegard a Bavariei. La un moment dat, tatăl său a moștenit Palatul Weilburg din Baden bei Wien, iar familia își petrecea de obicei verile aici, soția sa mergând frecvent la băile termale. Datorită actelor de caritate, ducele era numit “Inima îngerului” în oraș. În timpul iernii, Albert, soția și copiii se mutau la Viena, unde participau la recepțiile oferite de familia imperială, mai ales că împărăteasa Sisi era foarte apropiată de Hildegard, care îi era verișoară.
Un văr îndepărtat, arhiducele Ludwig Salvator, s-a îndrăgostit de prințesă și a cerut-o de soție, dar părinții fetei nu au acceptat propunerea, pentru că Mathilde era destinată să devină regină a Italiei, ca soție a lui Umberto de Savoia.
În martie 1864, Hildegard a plecat la Munchen pentru înmormântarea fratelui ei, regele Maximilian al II-lea, în timpul ceremoniilor s-a îmbolnăvit de pleurezie și a murit după câteva zile. Mathilde avea atunci doar 15 ani și a fost foarte afectată de dispariția prematură a mamei.
Trei ani mai târziu, în mai 1867, prințesa se afla în vizită la împărăteasa Sisi, la Palatul Hetzendorf, una dintre reședințele familiei imperiale. Mathilde urma să plece la teatru și s-a îmbrăcat într-o rochie de mătase cu crinolină, care era impregnată cu glicerină, pentru a se întinde mai bine materialul, dar, înainte de a ieși din cameră, și-a aprins o țigară. Tatăl ei, care îi interzicea să fumeze, a intrat pe neașteptate peste ea.
Speriată, a ascuns țigara la spate, rochia s-a aprins imediat și, cuprinsă de panică, a început să alerge prin cameră în timp ce rochia ardea ca o torță. Servitorii au reușit să stingă flăcările aruncând o pătură peste ea, dar arhiducesa a suferit arsuri de gradul doi și trei. Deși a fost îngrijită de cei mai buni medici din imperiu, după două săptămâni de suferințe cumplite, pe 6 iunie 1867, s-a stins din cauza suprainfectării leziunilor provocate de arsurile severe. Prințesa Mathilde, care avea doar 18 ani, a fost înmormântată în Cripta Capucinilor din Viena, alături de mama și fratele ei, Karl Albrecht.
Tragedia morții ei a cutremurat opinia publică și a avut un ecou puternic în presa europeană și în mărturiile contemporanilor. Ziarele din Imperiul Austro-Ungar, Franța, Germania și Italia au relatat pe larg circumstanțele accidentului, insistând asupra tinereții ei și asupra suferinței familiei imperiale.
În amintirile contemporanilor, tragedia a căpătat o dimensiune intimă. Membrii curții vieneze și apropiații familiei au evocat-o drept o tânără frumoasă, sensibilă și timidă, aflată sub presiunea unui tată extrem de autoritar. În memorii și corespondență privată, accidentul a fost descris ca o scenă cutremurătoare, care a lăsat o amprentă adâncă asupra familiei. Unii martori subliniau că moartea ei a fost percepută ca un avertisment asupra rigidității educației aristocratice și a izolării emoționale în care erau crescute prințesele imperiale.
Mathilde a devenit o figură aproape legendară: „prințesa arsă de vie”, victimă a destinului și a convențiilor sociale. Literatura memorialistică și articolele comemorative au transformat-o într-un simbol al fragilității vieții, moartea ei fiind asociată cu ideea de inocență distrusă și cu tragediile dinastiei Habsburgilor, anticipând parcă seria de nenorociri care aveau să lovească familia imperială în deceniile următoare.
