Elisabeta Maria de Austria avea doar cinci ani când tatăl ei, prințul moștenitor Rudolf, unicul fiu al împăratului Franz Joseph și al lui Sisi, a fost găsit mort la Mayerling, alături de Mary Vetsera. Micuța Erzsi, cum era numită în familie, a crescut sub tutela bunicului la curtea imperială ale cărei reguli avea să le sfideze mai târziu cu o surprinzătoare hotărâre. A avut o căsnicie nefericită, s-a îndepărtat de familia din care provenea și, după prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, s-a apropiat de social-democrația austriacă, devenind cunoscută drept „Arhiducesa Roșie”.
Elisabeta a venit pe lume la Schloss Laxenburg pe 2 septembrie 1883 și a fost singura fiică a arhiducelui Rudolf și a Stéphaniei, fiica regelui Leopold al II-lea al Belgiei. Sinuciderea unicului moștenitor al tronului a fost o mare dramă pentru familia imperială, iar după acest eveniment Franz Joseph a decis să interzică orice călătorie a micuței în afara granițelor Austriei, așa cum și-ar fi dorit mama ei care, după ce a rămas văduvă, s-a recăsătorit cu tânărul conte Elemer Lonyay.
Frumoasa împărăteasă Sisi nu agrea statutul de bunică, însă împăratul a iubit-o mult pe prințesa orfană, care a devenit favorita lui. În 1900, după ce Stéphanie s-a recăsătorit, Elisabeta a rupt orice contact cu mama ei, considerând că mariajul este o trădare a memoriei arhiducelui Rudolph.
Datorită descendenței, a fost considerată o potențială mireasă pentru mulți prinți din Europa, printre aceștia fiind și vărul ei, Albert, moștenitor prezumtiv al tronului Belgiei, dar bunicul matern, regele Leopold al II-lea, a dezaprobat vehement posibilul mariaj, refuzând să îi dea permisiunea lui Albert să o ia de soție pe nepoata crescută la curtea austriacă.
În 1900, Elisabeta l-a întâlnit la un bal pe Otto zu Windisch-Graetz. Cu zece ani mai în vârstă decât ea, prințul îi era inferior ca rang, dar arhiducesa a reușit să-și convingă bunicul să o lase să se căsătorească cu el.
Pentru a evita viitoarele probleme de succesiune, împăratul a pus condiția ca arhiducesa să renunțe la drepturile de pretendentă la tron, deși i-a permis să-și păstreze titlul nobiliar și i-a oferit o zestre generoasă. Cuplul s-a căsătorit la Hofburg, pe 23 ianuarie 1902, din căsnicie rezultând trei fii, Franz Joseph, Ernst și Rudolph și o fiică, Stephanie.
Acest mariaj a fost însă profund nefericit. Atât Elisabeta, cât și Otto au avut multe relații extraconjugale, cea mai cunoscută fiind cea a prințesei cu Egon Lerch, un căpitan de marină. După moartea lui Franz Joseph, în 1916, urmată, în 1918, de prăbușirea monarhiei austro-ungare, cuplul s-a separat oficial.
În 1921, arhiducesa s-a alăturat Partidului Social Democrat, unde l-a întâlnit pe un anume Leopold Petznek, care a devenit președinte al Ligii Austriei de Jos după război. Bărbatul era căsătorit în acel moment și a făcut tot posibilul ca soția sa, cu care avea un fiu, să fie instituționalizată într-un spital de psihiatrie, pentru a-și putea reface viața.
Mariajul cu Otto încă nu se încheiase din punct de vedere juridic, de-abia în martie 1924 prințesa reușind să obțină o separare temporară în instanță, urmată de o bătălie aprigă pentru custodia celor patru copii. Inițial judecătorul i-a încredințat ei pe cei doi fii mai mari, în timp ce mezinii au fost dați spre îngrijire soțului.
În cele din urmă, Elisabeta a primit custodia tuturor celor patru copii, cu care, însă, nu a avut o relație prea bună, cel mai mic fiu, Rudolph, fiind scos din școală și pus să muncească într-o fabrică, pentru că aceasta era viziunea socialistă despre noul model de educație.
Femeia s-a mutat apoi în cartierul Hütteldorf din Viena, unde și-a cumpărat o vilă și unde a locuit pentru următorii douăzeci de ani. Împreună cu profesorul Petznek participa la evenimentele social-democrate, făcând în acea perioadă donații importante mișcării politice la care aderase. Divorțul de Otto a devenit legal de-abia în 1938, la douăzeci de ani după ce se produsese separarea.
În 1944, Leonard Petznek a fost arestat de naziști și trimis în lagărul de concentrare de la Dachau. Eliberat în martie 1945, profesorul a devenit primul președinte al Curții Federale de Audit din Austria. Elisabeta a renunțat la titlul oficial de arhiducesă și i s-a permis să rămână la Viena și să își păstreze proprietățile. De-abia pe 4 mai 1948 cei doi s-au căsătorit la un oficiu de stare civilă din Viena.
Când capitala Austriei a fost ocupată de Armata Roșie, vila ei a fost preluată și aproape distrusă de soldații sovietici, apoi casa a fost atribuită generalului Bethouart, șeful forțelor de eliberare franceze. Elisabeta și Leopold nu au avut voie să se întoarcă în locuința lor decât în 1955, când Aliații s-au retras.
Un an mai târziu, în iulie 1956, profesorul Petznek a murit din cauza unui atac de cord. Fosta arhiducesă a supraviețuit până în 1963, dar ultimii ani și i-a petrecut imobilizată într-un scaun cu rotile, înconjurată de câinii ei ciobănești germani, și nu a mai avut nicio activitate publică.
„Arhiducesa roșie” s-a stins din viață la Viena pe 16 martie 1963, la vârstă de 79 de ani, și, conform dorinței sale, a fost îngropată într-un mormânt nemarcat, alături de ultimul soț. La acel moment, dintre cei patru copii pe care îi avusese cu Otto zu Windisch-Graetz mai trăiau doar doi, Franz Joseph și Stephanie, însă relațiile cu ei erau de multă vreme deteriorate. Fosta prințesă își modificase în repetate rânduri testamentul și luase măsuri ca urmașii săi să nu poată dispune de bunurile pe care hotărâse să le lase statului austriac.
După deces, copiii nu au avut voie să intre în vila din Linzer Straße până când obiectele destinate colecțiilor publice nu au fost inventariate și ridicate, iar poliția a asigurat paza acestora până la preluarea lor de către autorități. Aproximativ 500 de piese, printre care aproape 300 de tablouri, porțelanuri, bijuterii și numeroase obiecte provenite din patrimoniul Habsburgilor, au intrat astfel în posesia Republicii Austria și au fost repartizate unor instituții precum Kunsthistorisches Museum, Hofburg și Schönbrunn. Printre cele mai prețioase se numărau 27 de stele cu diamante realizate de bijutierul Köchert, care îi aparținuseră împărătesei Sisi.
