La curtea Habsburgilor de la Viena, Crăciunul nu a fost niciodată o sărbătoare exuberantă în sensul occidental modern. Nu exista nici ostentația gastronomică a Franței și nici exuberanța târzie a Rusiei lui Petru cel Mare, sărbătoarea habsburgic fiind definită de rigoare, ordine și sobrietate, temperate de nevoia de viață privată și de umanizare a puterii.
Patru figuri ilustrează felul în care masa de Crăciun a reflectat spiritul imperiului: Maria Terezia, Iosif al II-lea, Franz Joseph I și Elisabeta a Austriei.
Maria Terezia: Crăciunul ca datorie de stat
În timpul domniei Mariei Terezia, Crăciunul era înainte de toate o sărbătoare religioasă strictă. Împărăteasa, profund catolică, participa la slujbele solemne de la Hofburg, iar masa de Crăciun era organizată cu respectarea riguroasă a calendarului liturgic.
Meniurile din secolul al XVIII-lea, păstrate în registrele curții vieneze, arată că mesele conțineau supe clare, pește (în special crap și știucă), legume și terciuri, deserturi simple, cu fructe uscate și aluat. Fastul nu stătea în cantitatea sau raritatea ingredientelor, ci doar în rigoarea ceremonialului, care era, într-adevăr, impresionant.
Iosif al II-lea: Crăciunul auster
Fiul Mariei Tereza, Iosif al II-lea, a schimbat radical atmosfera. Fiind un adept al iluminismului, împăratul privea ritualurile cu suspiciune și considera că nu are niciun sens să facă o risipă inutilă.
Crăciunul la Palatul Hofburg a fost, sub domnia lui, simplificat aproape până la austeritate. Mesele imperiale durau maxim o oră și erau compuse din feluri puține: carne slabă sau pește, pâine și vin și maxim două deserturi.
Iosif al II-lea a redus, de fapt, toate cheltuielile curții și a limitat banchetele și festivitățile, sobrietatea lui șocând inițial aristocrația vieneză, care a fost nevoită să-i respecte deviza: mai puțin spectacol, mai multă eficiență.
Franz Joseph I și Sisi: ritual și sobrietate imperială
În secolul al XIX-lea, sub Franz Joseph, Crăciunul era însoțit de un ceremonial rigid și un meniu auster, aproape monahal. Masa de sărbătoare includea supă clară de vită, carne fiartă sau friptură simplă, legume și deserturi cu foitaj. Festivitatea era programată cu precizie, masa nu dura mult, iar conversația era limitată, Crăciunul devenind o extensie a disciplinei imperiale.
Soția suveranului, Sisi a Austriei, mânca puțin, prefera supele ușoare și fructele și, de multe ori, se retrăgea sub diferite pretexte de la mesele oficiale, pentru că eticheta i se părea prea apăsătoare.
Bradul de Crăciun și-a făcut loc la curtea de la Viena în primele decenii ale secolului al XIX-lea, sub influența nobilimii germane și, mai târziu, a devenit un element discret, dar stabil, al sărbătorii. Împodobirea era sobră: lumânări, panglici, mere, nuci aurite, figurine din hârtie sau lemn.
Darurile oferite nu aveau caracter ostentativ, constau, de regulă, în obiecte simbolice și utile – cărți religioase, medalioane, cruciulițe, textile fine, jucării simple pentru copii sau mici pungi cu dulciuri. Cadourile fastuoase erau evitate, deoarece spiritul Crăciunului trebuia să reflecte măsura, disciplina și pietatea.
