Louise de Hesse-Kassel, cunoscută adesea drept „soacra Europei”, a fost regină a Danemarcei și una dintre cele mai influente figuri dinastice ale secolului al XIX-lea. Prin alianțele matrimoniale ale copiilor săi, a legat casa regală daneză de marile familii domnitoare ale continentului, din Anglia și Rusia până în Grecia și Norvegia. În ciuda faptului că a avut o viață aparent discretă, a stăpânit o rețea impresionantă de relații politice, contribuind astfel la consolidarea poziției Danemarcei în Europa.
Prințesa s-a născut pe 7 septembrie 1817 la Kassel, în Germania, și a fost fiica lui Wilhelm și a Charlottei a Danemarcei. Printre frații ei s-au numărat Marie Luise Charlotte, prințul Frederic Wilhelm și Auguste Sophie Friederike.
Familia s-a stabilit în Danemarca, iar Louise, fiind nepoată a regelui Christian al VIII-lea, cel care a condus regatul între 1839 și 1848, a fost considerată eligibilă pentru a moșteni tronul, deoarece aproape toți ceilalți membri ai casei regale erau în vârstă și nu aveau copii. Pe 26 mai 1842, prințesa s-a căsătorit cu vărul ei de-al doilea, Christian de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glucksburg, la Palatul Amalienborg din Copenhaga. În 1847, tânărul a fost ales, cu aprobarea Marilor Puteri ale Europei, succesor al tronului, iar pe 15 noiembrie 1863 cei doi au devenit suverani ai Danemarcei.
Relația dintre soți pare să fi fost, cel puțin la început, bazată pe dragoste și a fost descrisă ca fiind fericită. Se spune că loialitatea reginei a fost de mare importanță pentru Christian, care a fost dependent de inteligența, judecata limpede și puterea ei de înțelegere a afacerilor politice. Stilul de viață al cuplului era simplu și puritan, familia regală fiind privită ca un model moral de urmat într-o epocă în care metresele aveau o mare influență la curțile europene. Când fiica lor, Thyra, a rămas însărcinată, deși nu era căsătorită, Louise a preluat controlul asupra situației și a trimis-o să nască în străinătate, păstrând întreaga poveste secretă de restul familiei.
Ca regină, Louise a avut o viață izolată de public și aparent nu a participat la treburile statului, interesele ei concentrându-se asupra aranjării căsătoriilor copiilor, reușind să asigure statutul internațional al dinastiei daneze nou înființate prin mariaje cu reprezentanți ai caselor regale din Marea Britanie, Rusia, Suedia și Grecia.
Cunoscută ca „Soacra Europei”, Louise organiza anual adunări de familie la Bernstorff și Fredensborg, întruniri care au atras din ce în ce mai multă atenție în fiecare an și au făcut-o un simbol al vieții de familie.
Cuplul a avut șase copii: Frederick al VIII-lea, viitorul rege al Danemarcei, care s-a căsătorit cu prințesa Louise a Suediei, Alexandra, căsătorită cu viitorul rege Eduard al VII-lea și devenită regina Alexandra a Marii Britanii, George I, care a luat-o de soție pe prințesa Olga Constantinovna și a devenit rege al Greciei, Dagmar, care a devenit soția viitorului țar Alexandru al III-lea al Rusiei, prințesa Thyra, căsătorită cu Ernest Augustus, prinț moștenitor al Hanovrei, și Valdemar, căsătorit cu prințesa Maria de Orléans. Marele succes dinastic al celor șase copii ai Louisei a fost mai degrabă rezultatul ambițiilor ei decât cel al eforturilor lui Christian al IX-lea, iar istoricii i-au comparat calitățile cu cele ale reginei Victoria.
Suverana era interesată de muzică și pictură și a fost susținătoarea unor artiști precum Elisabeth Jerichau Baumann, unele dintre picturile pe care ea însăși le-a realizat fiind oferite în dar membrilor altor familii regale ale Europei.
Louise, care a fost regină timp de 35 de ani, a sprijinit 26 de organizații caritabile diferite, iar în 1857, a fondat Louisestiftelsen (Fundația Louise), un orfelinat pentru fete. Cel mai cunoscut proiect al său a fost Diakonissestiftelsen (Fundația Deaconess), iar în 1891, a inițiat fundația pentru înființarea azilelor școlare în cartierele muncitorești din Copenhaga și Fundația pentru Recompensă și Autosusținare, ce acorda ajutoare financiare bolnavilor, șomerilor și pensionarilor.
În ultimii ani a a suferit de surditate și s-a retras treptat din viața publică. Suverana supranumită „soacra Europei” a murit la vârsta de 81 de ani, pe 29 septembrie 1898, la Bernstorff, și a fost înmormântată în Catedrala Roskilde de lângă Copenhaga.
