Agnese Gonxhe Bojaxhiu, cunoscută ca Maica Tereza, s-a născut pe 26 august 1910, în Uskub, oraș aflat la începutul secolului XX în Imperiul Otoman, astăzi Skopje, capitala Macedoniei de Nord. Tatăl ei, Nikolle Bojaxhiu sau Nikola Boiagiu (nume des întâlnit la familiile de oieri aromâni care se ocupau cu vopsitul lânii) ar fi fost de origine vlahă, Agnese fiind mezina familiei. După moartea acestuia, fetița, care avea aproape 9 ani, a fost crescută de mamă, care i-a oferit o educație romano-catolică serioasă.
La vârsta de 18 ani, în 1928, a părăsit oraşul natal pentru a se alătura călugăriţelor irlandeze de Loreto și a rămas câteva luni la Dublin, unde a primit numele Sora Maria Tereza, după Sfânta Tereza din Lisieux. Un an mai târziu a părăsit Irlanda şi s-a oprit în India, la Darjeeling, unde, în 1931, a depus primul jurământ de credinţă. A fost trimisă apoi la Calcutta, unde a predat la Liceul pentru fete Sfânta Maria, condus de călugăriţele de Loreto. În acea perioadă a învăţat bengaleza şi hindi și pe 24 mai 1937 a depus jurământul final de credinţă, numindu-se, de atunci înainte, Maica Tereza. A continuat să predea la Liceul Sfânta Maria, iar în 1944 a fost numită directoare a instituției.
Pe 10 septembrie 1946, a trăit ceea ce a descris ulterior drept „chemarea dinăuntrul chemării”, experiență pe care a cunoscut-o în timpul unei călătorii cu trenul de la Calcutta la mănăstirea Loreto din Darjeeling. „Trebuia să plec din mănăstire și să-i ajut pe săraci trăind în mijlocul lor. Era o poruncă. A nu o urma ar fi însemnat o încălcare a credinței.”
Maica Tereza și-a început munca de misionariat cu săracii în 1948, schimbând veșmântul tradițional de la Loreto cu un sari simplu din bumbac alb cu contur albastru. A devenit cetățean indian, a stat câteva luni în Patna, pentru a primi o pregătire minimală în medicină de la Holy Family Hospital, apoi și-a început misiunea în mahalalele sărace ale Indiei.
În acea perioadă a înființat o școală la Motijhil, iar la începutul lui 1949 i s-a alăturat un grup de tinere femei împreună cu care a pus bazele unei noi comunități religioase ce se ocupa de „cei mai săraci dintre săraci”.
Pe 7 octombrie 1950, Tereza a primit permisiunea Vaticanului pentru a constitui congregația diocezană care avea să devină cunoscută ca Misionarele Carității. Organizația urma să-i îngrijească pe „cei înfometați, cei dezbrăcați, cei fără de casă, cei schilozi, cei orbi, leproșii, toți cei care se simt nedoriți, neiubiți, neîngrijiți în toată societatea, oameni care au devenit o povară pentru societate și sunt izgoniți de toată lumea”.
În 1952, Tereza a deschis, cu ajutorul oficialilor din Calcutta, primul azil, transformând un templu Hindu abandonat într-un centru unde bolnavii în faze terminale primeau îngrijiri medicale și dreptul de a muri cu demnitate, în conformitate cu credința lor: musulmanilor li se citea Coranul, hindușii primeau apă din Gange, iar catolicii primeau sacramentul ungerii.
Călugărița a înființat apoi un azil pentru bolnavii de lepră, denumit Shanti Nagar, Orașul Păcii, iar organizația Misionarele Carității a înființat clinici de îngrijire a leprei în toată Calcutta, oferind medicamente, pansamente și hrană bolnavilor.
Congregația a început să atragă din ce în ce mai multe donații, și în anii 1960 deschisese aziluri, orfelinate și leprozerii în toată India, apoi, în 1965, în Venezuela, o casă cu cinci surori. Au urmat și alte așezăminte similare în Italia, Tanzania și Austria, în Statele Unite și în alte țări din Asia, Africa și Europa.
În anii ’90, Maica Tereza a deschis cămine în fosta Uniune Sovietică, în Albania şi în Cuba. A fost prezentă şi în România, în 1990, cu ocazia deschiderii, la Bacău, a Casei Misionarelor Carităţii, precum şi în 1992.
Maica Tereza s-a stins din viață pe 5 septembrie 1997, fiind înmormântată la sediul central al congregaţiei Misionarele Carităţii din Calcutta. Pe 4 septembrie 2016, a fost canonizată de Biserica Romano-Catolică, în cadrul unei ceremonii oficiate de către papa Francisc în Piaţa Sfântul Petru din Vatican.
“După sânge, sunt albaneză. După cetăţenie – indiană. După credinţă, sunt călugăriţă catolică. După chemare, aparţin lumii. Iar în ceea ce priveşte inima mea, aparţin în întregime Inimii lui Hristos”, sunt cuvintele simple prin care Sfânta Tereza de Calcutta se autodefinea.
Viața ei nu a fost însă lipsită de controverse, mai multe investigații independente vorbind despre faptul că instituțiile fondate de Maica Tereza primeau donații de milioane de dolari, dar nu furnizau asistență medicală, nu ofereau pacienților suficientă hrană și analgezice pentru că „ea credea că bolnavii trebuie să sufere ca Hristos pe cruce”.
Pingback: Rememorări: Astăzi o readucem în prim plan pe Maica Tereza - Mesagerul de Nord / August 26, 2023
/