Anna Pavlovna a Rusiei s-a născut pe 18 ianuarie 1795 la Palatul Gatchina, fiind al optulea copil și a șasea fiică a lui Paul I al Rusiei și a împărătesei Maria Feodorovna. Tatăl ei a devenit țar în 1796, dar fost detronat și ucis în 1801, când copila avea doar șase ani, iar la tronul imperiului a ajuns fratele ei cel mare, Alexandru.
Marea Ducesă a fost crescută la reședința de vară a familiei Romanov de la Țarskoe Selo, unde și-a petrecut copilăria alături de cei doi frați mai mici, Nicolae și Mihail, fiind educată de o guvernantă elvețiană numită Louise de Sybourg, care îi va fi alături toată viața. Anna a avut o relație relativ bună cu țarul Alexandru și a fost extrem de apropiată de mama ei și mai ales de cei doi frați, viitorul suveran Nicolae și prințul Mihail, cu care avea să corespondeze toată viața.
În 1809, Napoleon Bonaparte, într-un gest de apropiere de Imperiul Rus, i-a cerut mâna tinerei, dar mama ei, Maria Feodorovna, a reușit să-și amâne răspunsul suficient de mult pentru ca Napoleon să-și piardă interesul pentru ducesă și să se căsătorească în 1810 cu Marie Louise, fiica în vârstă de 18 ani a împăratului austriac.
Prințesa imperială s-a căsătorit pe 21 februarie 1816 la capela Palatului de Iarnă din Sankt Petersburg cu Prințul de Orania, care avea să devină mai târziu regele Willem al II-lea al Olandei, mariajul fiind aranjat de fratele Annei, ca simbol al alianței create după Congresul de la Viena. Pentru că țarul Petru cel Mare decisese ca niciun membru al familiei Romanov să nu fie forțat să se căsătorească împotriva propriei voințe, tânărul a fost invitat în Rusia înainte de nuntă, astfel încât prințesa să-l cunoască și să fie de acord cu acest mariaj.
În momentul căsătoriei, s-a convenit ca moștenitorii cuplului să fie crescuți în religia protestantă, deși Anna a rămas ortodoxă, iar după nuntă cei doi au locuit în Rusia timp de un an, miresei i s-a oferit apoi o zestre de un milion de ruble și bătrâna ei guvernantă a însoțit-o în noua țară.
În Olanda, Anna și Willem au primit ca reședințe Palatele Kneuterdijk și Soestdijk, dar curând marea ducesă a fost șocată de diferențele dintre Rusia și regatul soțului, pentru că protocolul olandez era mai puțin strict, iar tânăra, care fusese crescută într-o atmosferă destul de severă la Sankt Petersburg, s-a obișnuit greu cu modernitatea curții de Orania. Cuplul a preferat să locuiască la Bruxelles, care era parte a Regatului Țărilor de Jos, până când revoluția belgiană i-a forțat să plece din oraș în 1830. În plus, ducesei i-a plăcut Bruxelles-ul mult mai mult decât nordul, deoarece societatea aristocratică din oraș era mai puțin egalitaristă și îi amintea de viața de la curtea din Sankt Petersburg.
Anii 1820 au fost dominați de nașterea celor cinci copii ai ei, iar prințesa și-a concentrat atenția în mod special asupra fiului cel mare, Willem, datorită poziției lui de moștenitor, a încercat să-l domine și să-l influențeze, deși mai târziu se va dovedi că nu a reușit să îl controleze.
Mariajul cu soțul ei a fost complicat încă de la început, pentru că Anna s-a considerat superioară față de Willem. În 1829, mai multe piese valoroase din bijuteriile ei au fost furate în timp ce cuplul se afla la Bruxelles, iar ea și-a suspectat soțul că este vinovat de furt, deoarece în acea perioadă prințul avea mari datorii și se împrietenise cu persoane pe care ea le considera controversate. În plus, aventurile extraconjugale ale lui Willem au fost sursa a numeroase conflicte între ei.
În timpul revoluției belgiene, prințul și tatăl său, regele Țărilor de Jos, au avut opinii diferite cu privire la modul de intervenție, iar Anna Pavlovna a acționat ca mediator, aceasta fiind singura ocazie în care ducesa s-a implicat în afacerile politice ale regatului.
După 1830, prințesa a rămas în Olanda și și-a petrecut timpul studiind limba, istoria și cultura olandeză, ajungând să vorbească neerlandeză chiar mai bine decât soțul său. Anna a fondatpeste cincizeci de orfelinate, considerând că este de datoria ei să-și îndeplinească astfel rolul public de membră a familiei regale, iar caritatea făcea parte din această misiune nobilă. Printe faptele sale din această perioadă se numără înființarea Comisiei de caritate în Soest și Baarn, a unei școli de meserii pentru femei și fete sărace și, în plus, a oferit contribuții financiare generoase școlilor Anna Paulowna și Sophiaschool. În timpul revoluției belgiene, prințesa a fondat spitalul Willemshospitaal pentru soldații răniți, iar după moartea soacrei sale, în 1837, a preluat protecția organizației caritabile “Fundația mamei”.
Pe 7 octombrie 1840, după abdicarea lui Willem I al Olandei, Anna a devenit regină consort, iar în noua poziție a fost descrisă ca fiind demnă, mândră și conștientă că nu trebuie să fie neapărat o regină populară, ci mai degrabă respectată, încercând să-și îndeplinească rolul în conformitate cu datoriile regale.
Anna Pavlovna era o femeie înaltă, impunătoare, cu o înfățișare maiestuoasă și s-a identificat în permanență cu rangul ei de Mare Ducesă Imperială, fiind o adeptă a etichetei stricte și a ceremonialului riguros la curte. Suverana a corespondat frecvent cu mama și frații ei din Rusia, a prețuit memoria țării natale și s-a spus despre ea că a preferat să rămână mai degrabă o Mare Ducesă a Rusiei decât să devină regină a Olandei. Regele Willem al II-lea s-a îmbolnăvit și a murit în martie 1849, iar moartea lui subită a fost un șoc pentru regină, pentru că bărbatul avea mari datorii în acel moment. După scurt timp, a fost nevoită să-și vândă o parte din proprietăți pentru a-și păstra reședința preferată, Palatul Soestdijk.
Devenită văduvă, marea ducesă a părăsit palatul regal, s-a retras din viața publică și a trăit o viață separată de familia fiului ei, devenit regele Willem al III-lea, neavând o relație prea bună nici cu el, nici cu soția acestuia, Sofia de Württemberg, cu care tânărul se căsătorise împotriva voinței mamei. În 1855, după un conflict cu suveranul, Anna s-a gândit chiar să se întoarcă în Rusia, dar în cele din urmă nu a făcut acest gest.
Regina văduvă Anna Pavlovna a murit la Haga pe 1 martie 1865, la vârsta de 70 de ani, și a fost înmormântată în cripta regală din biserica protestantă Nieuwe Kerk din Delft.
Puteți citi și:
