Anna Pavlovna a Rusiei s-a născut în familia uneia dintre cele mai puternice dinastii ale Europei: era fiica țarului Pavel I și sora viitorilor împărați Alexandru I și Nicolae I. Crescută la curtea imperială de la Sankt Petersburg, Marea Ducesă a fost, asemenea multor prințese ale epocii, o piesă importantă în jocul alianțelor matrimoniale europene, Napoleon însuși luând-o în considerare ca posibilă soție. Destinul avea însă să o ducă în Țările de Jos, unde s-a căsătorit cu prințul Willem de Orania și, în 1840, a devenit regină. Profund atașată de tradițiile și ceremonialul curții ruse, Anna nu și-a uitat niciodată originile, dar și-a construit în noua patrie propria imagine, implicându-se în acțiuni caritabile și în sprijinirea celor aflați în dificultate.
Anna a venit pe lume pe 18 ianuarie 1795 la Palatul Gatchina, fiind al optulea copil și a șasea fiică a lui Pavel al Rusiei și a Mariei Feodorovna. Tatăl ei a devenit suveran în 1796, dar fost detronat și ucis în 1801, când copila avea doar șase ani, iar la tronul imperiului a ajuns fratele ei cel mare, Alexandru.
Marea Ducesă a fost crescută la reședința de vară a familiei Romanov de la Țarskoe Selo, unde și-a petrecut copilăria alături de cei doi frați mai mici, Nicolae și Mihail, fiind educată de o guvernantă elvețiană numită Louise de Sybourg, care i-a fost alături toată viața. Anna a avut o relație relativ bună cu țarul Alexandru, a fost extrem de apropiată de mama ei și mai ales de cei doi frați, viitorul suveran Nicolae și prințul Mihail, cu care avea să corespondeze toată viața.
În 1809, Napoleon, într-un gest de apropiere față de Imperiul Rus, i-a cerut mâna, dar mama ei, Maria Feodorovna, a reușit să amâne răspunsul suficient de mult pentru ca Bonaparte să-și piardă interesul pentru ducesă și să se căsătorească, în 1810, cu Marie Louise, fiica în vârstă de 18 ani a împăratului austriac.
Prințesa s-a căsătorit pe 21 februarie 1816, la capela Palatului de Iarnă din Sankt Petersburg, cu Prințul de Orania, care avea să devină mai târziu regele Willem al II-lea al Olandei, mariajul fiind aranjat de fratele ei, ca garanție a alianței create după Congresul de la Viena.
Pentru că țarul Petru cel Mare decisese ca niciun membru al familiei Romanov să nu fie forțat să se căsătorească împotriva propriei voințe, tânărul a fost invitat în Rusia înainte de nuntă, astfel încât prințesa să-l cunoască și să fie de acord cu acest mariaj.
În momentul mariajului, s-a convenit ca moștenitorii cuplului să fie crescuți în religia protestantă, deși Anna a rămas ortodoxă, iar după nuntă cei doi au locuit în Rusia timp de un an. Miresei i s-a oferit apoi o zestre de un milion de ruble, iar bătrâna guvernantă elvețiană a însoțit-o în noua țară.
În Olanda, Anna și Willem au primit ca reședințe Palatele Kneuterdijk și Soestdijk, dar curând marea ducesă a fost șocată de diferențele dintre Rusia și regatul soțului, pentru că protocolul olandez era mai puțin strict, iar prințesa, care fusese crescută într-o atmosferă destul de severă la Sankt Petersburg, s-a obișnuit greu cu modernitatea curții de Orania.
Cuplul a preferat să locuiască la Bruxelles, care era parte a Regatului Țărilor de Jos, până când revoluția belgiană i-a forțat să plece din oraș, în 1830. În plus, ducesei i-a plăcut Bruxelles-ul mult mai mult decât nordul, deoarece societatea aristocratică era mai puțin egalitaristă și îi amintea de viața de la curtea din Sankt Petersburg.
Anii 1820 au fost dominați de nașterea celor cinci copii ai cuplului, iar prințesa și-a concentrat atenția în mod special asupra fiului cel mare, Willem, datorită poziției lui de moștenitor. Mărturiile din epocă arată că a încercat să-l domine și să-l influențeze, deși mai târziu se va dovedi că nu a reușit să îl controleze.
Mariajul cuplului a fost complicat încă de la început, pentru că Anna s-a considerat superioară față de Willem. În 1829, mai multe piese valoroase din bijuteriile ei au fost furate în timp ce cuplul se afla la Bruxelles, iar ea și-a suspectat soțul că este vinovat de furt, deoarece în acea perioadă prințul avea mari datorii și se împrietenise cu persoane considerate controversate. În plus, aventurile extraconjugale ale bărbatului au fost sursa a numeroase conflicte între ei.
În timpul revoluției belgiene, prințul și tatăl său, regele Țărilor de Jos, au avut opinii diferite cu privire la modul de intervenție, iar Anna Pavlovna a acționat ca mediator, aceasta fiind singura ocazie în care a fost implicată în afacerile politice ale regatului.
După 1830, prințesa și-a petrecut timpul studiind limba, istoria și cultura olandeză. Anna a fondat peste cincizeci de orfelinate, considerând că este de datoria ei să-și îndeplinească astfel rolul public de membră a familiei regale, iar caritatea făcea parte din această misiune nobilă.
Printe faptele sale din această perioadă se numără înființarea Comisiei de caritate în Soest și Baarn și a unei școli de meserii pentru femei și fete sărace. În plus, a oferit contribuții financiare generoase școlilor Anna Paulowna și Sophiaschool. În timpul revoluției belgiene, prințesa a fondat spitalul Willemshospitaal pentru soldații răniți, iar după moartea soacrei sale, în 1837, a preluat protecția organizației caritabile “Fundația mamei”.
Pe 7 octombrie 1840, după abdicarea lui Willem I și ascensiunea la tron a soțului ei, Anna a devenit regină consort, iar în noua poziție a fost descrisă ca fiind demnă, mândră și conștientă că nu trebuie să fie neapărat o suverană populară, ci mai degrabă respectată, încercând să-și îndeplinească rolul în conformitate cu datoriile regale.
Anna Pavlovna era o femeie înaltă, impunătoare, cu o înfățișare maiestuoasă și s-a identificat în permanență cu rangul ei de Mare Ducesă, fiind o adeptă a etichetei stricte și a ceremonialului riguros la curte.
Suverana a corespondat frecvent cu mama și frații din Rusia, a prețuit memoria țării natale și s-a spus despre ea că a preferat să rămână mai degrabă o Mare Ducesă a Rusiei decât să devină regină a Olandei.
Regele Willem al II-lea s-a îmbolnăvit și a murit în martie 1849, iar dispariția lui subită a fost un șoc pentru regină, pentru că bărbatul avea mari datorii în acel moment. După scurt timp, a fost nevoită să-și vândă o parte din proprietăți pentru a-și păstra reședința preferată, Palatul Soestdijk.
Devenită văduvă, a părăsit palatul regal, s-a retras din viața publică și a trăit o viață separată de familia fiului ei, regele Willem al III-lea, neavând o relație prea bună nici cu el, nici cu soția acestuia, Sofia de Württemberg, cu care tânărul se căsătorise împotriva voinței mamei. În 1855, după un conflict cu suveranul, Anna s-a gândit chiar să se întoarcă în Rusia, dar în cele din urmă nu a făcut acest gest.
Anna Pavlovna s-a stins din viață la Haga, pe 1 martie 1865, la vârsta de 70 de ani, și a fost înmormântată în cripta regală din biserica protestantă Nieuwe Kerk din Delft.
Puteți citi și:
