Maurice Chevalier, regele musicalului francez

Cu nelipsita pălărie de paie, zâmbetul seducător și accentul parizian pe care nu a încercat niciodată să-l ascundă, Maurice Chevalier a fost una dintre figurile emblematice ale show-biz-ului francez. Pornit din cartierele sărace ale Parisului, a cunoscut succesul pe scenele de music-hall, apoi a cucerit cinematografia americană și a transformat cântece precum „Valentine” și „Louise” în șlagăre internaționale. Cariera lui, întinsă pe mai bine de șase decenii, a traversat cele două războaie mondiale, ascensiunea filmului sonor și epoca de aur a Hollywoodului, dar nu a fost lipsită de controverse, mai ales din cauza aparițiilor publice în timpul ocupației germane a Franței. Dincolo de acuzațiile și explicațiile care i-au însoțit biografia, Chevalier a rămas imaginea unui anumit tip de parizian — elegant, sentimental și ironic — pe care publicul din întreaga lume a ajuns să-l recunoască prin vocea și gesturile sale.

 

 

Maurice Chevalier a venit pe lume pe 12 septembrie 1888 la Paris și a fost fiul unui zugrav numit Victor Charles Chevalier și al Joséphinei, o tânără belgiană care era dantelăreasă. Cuplul a mai avut încă doi copii, Charles și Paul. Tatăl, care era alcoolic, și-a părăsit familia în 1896, lăsându-și soția să-i crească singură pe cei trei băieți, dar curând, forțată să muncească de dimineața până seara, aceasta a ajuns să fie internată în spital pentru suprasolicitare.

Frații au devenit foarte apropiați de mama lor în acea perioadă, alintând-o „La Louque”, nume pe care Maurice avea să-l dea mai târziu moșiei sale Marnes-la-Coquette. Hotărât să devină acrobat, viitorul actor a părăsit școala la vârsta de zece ani, dar a fost nevoit să renunțe la pasiunea sa după o accidentare gravă, apoi a încercat o serie de alte slujbe: a fost ucenic al unui tâmplar, electrician, tipograf și chiar pictor de marionete. În cele din urmă, s-a angajat la o fabrică de saltele, dar la un moment dat o mașină industrială i-a strivit degetele și nu a mai putut lucra.

În timp ce se recupera, în 1900, și-a oferit serviciile proprietarului unei cafenele din apropiere, a interpretat aici prima sa piesă, „V’la Les Croquants”, dar prestația a stârnit râsul spectatorilor. Descurajat, Maurice s-a întors acasă, unde mama și fratele său, Paul, l-au sfătuit să persevereze. A continuat să cânte neplătit la cafenea, până când un actor l-a văzut și i-a sugerat să dea o probă la un teatru. Chevalier a fost acceptat și a început să joace ca mim și cântăreț, iar prestația lui din „L’Alcazar” a fost extrem de reușită, câștigând admirația publicului.

 

În 1909, a devenit partenerul celei mai mari vedete feminine din Franța de la acel moment, Fréhel. Cu toate acestea, din cauza alcoolismului și a dependenței de droguri a artistei, legătura lor s-a încheiat în 1911. Chevalier a spus mai târziu că devenise și el dependent de cocaină în acea perioadă, obicei la care a renunțat când a devenit prizonier în timpul Primului Război Mondial, pentru că nu avea de unde să-și mai procure stupefiantele. După ce s-a despărțit de Fréhel, a început o relație artistică cu celebra Mistinguett, care avea atunci 36 de ani și era dansatoare la Folies Bergère. Cei doi au trăit în secret o poveste pasională de dragoste, care mai târziu a devenit publică.

În timpul războiului, Maurice a fost mobilizat, dar a fost rănit chiar în primele săptămâni de luptă, după recuperare a revenit pe front, dar a fost luat prizonier si ținut în Germania pentru o perioadă de doi ani. În 1916, a fost eliberat datorită intervenției secrete a admiratorului lui Mistinguett, regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei, singurul suveran al unei țări neutre care era înrudit atât cu familia regală britanică, cât și cu cea germană.

În 1917, tânărul a devenit vedeta spectacolului „Le Casino de Paris” și a jucat în fața soldaților britanici și americani, a descoperit jazzul și și a început să se gândească la turnee în Statele Unite. După război, s-a întors la Paris și a devenit cunoscut publicului datorită interpretării unor cântece cunoscute și astăzi, cum ar fi „Valentine”, a jucat în câteva filme, inclusiv în „Pariziana”, realizat în 1923 de Charlie Chaplin, și în opereta „Dédé”. S-a împrietenit în acea perioadă pe compozitorii americani George Gershwin și Irving Berlin, care i-au propus să ducă spectacolul „Dédé” pe Broadway. În același an a cunoscut-o pe Yvonne Vallée, o tânără dansatoare care i-a devenit soție în 1927 și cu care a fost căsătorit timp de opt ani.

După ce au apărut filmele cu sunet, Maurice Chevalier și-a făcut debutul la Hollywood, în 1928 a semnat un contract cu Paramount Pictures și a jucat primul său rol american în “Innocents of Paris”. În 1930, a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolurile din “The Love Parade” și „The Big Pond”. În timp ce era sub contract cu Paramount, actorul devenise atât de cunoscut încât pașaportul său a avut propriul rol în filmul „Monkey Business”. Cei doi frați care erau personaje principale în film foloseau pașaportul lui Maurice Chevalier pretinzând fiecare dintre ei că este cântărețul.

În 1932, artistul a jucat alături de Jeanette MacDonald în musicalul “One Hour With You”, care a avut un succes rapid, fiind considerat unul dintre filmele care au contribuit la popularizarea genului, doi ani mai târziu a apărut în „Văduva veselă”, una dintre cele mai cunoscute producții ale sale, a semnat un contract cu MGM pentru „The Man from the Folies Bergère”, pelicula lui favorită, iar în 1935 a revenit în Franța pentru a-și relua cariera în musicaluri.

Chiar și când devenise cel mai bine plătit star de la Hollywood, Chevalier avea o reputație de mare zgârcit și mai târziu a recunoscut că ezita să cheltuiască bani pe lucruri precum schimbarea lamei briciului cu care se bărbierea, probabil din cauza faptului că toată copilăria sa fusese afectată de sărăcie, remarcând chiar el că „sărăcia este o boală care nu poate fi vindecată niciodată”.

În 1937, Chevalier s-a recăsătorit cu dansatoarea Nita Raya, o tânără născută în 1915 la Chișinău, și și-a continuat cariera de succes, piesele lui, „Prosper”, „Ma Pomme” și „Ça fait d’excellents français”, devenind foarte cunoscute imediat după lansare.

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Chevalier a continuat să cânte, retrăgându-se însă în sudul Franței, zonă care nu era invadată încă de germani, împreună cu soția sa, care era evreică, și cu părinții acesteia. Cuplul și părinții Nitei au fost găzduiți în acea perioadă de celebra dansatoare Desha Delteil, fosta elevă a coregrafului rus Michel Fokine, și de soțul acesteia, în casa lor din Dordogne. Cântecele patriotice ale lui Maurice Chevalier precum „Ça sent si bon la France” și „Paris sera Toujours Paris” au devenit extrem de populare, iar artistul a organizat baluri caritabile în care cânta pentru a strânge bani pentru eforturile Rezistenței franceze.

Chevalier a refuzat în mod constant propunerile pe care le primea de la colaboraționiști, invocând că este bolnav, dar, în cele din urmă, de teamă că soția sa și părinții ei ar putea avea de suferit, a fost de acord să facă o „înțelegere artistică”. După ce a apărut într-un program propagandistic la Radio Paris în 1941, a refuzat să mai participe la emisiunile postului controlat de ocupanții germani. A acceptat însă să susțină câteva recitaluri pentru prizonierii francezi din lagărul de la Altengrabow, unde fusese închis și el în timpul Primului Război Mondial. Artistul a explicat ulterior că nu ceruse bani pentru aceste apariții, ci eliberarea a zece prizonieri francezi, solicitare care, potrivit mărturiei sale, a fost acceptată.

În 1942, Chevalier a fost trecut pe lista secretă a francezilor care ar fi colaborat cu Germania, pentru a fi judecat după Eliberare. În acel an s-a întors la La Bocca, lângă Cannes, dar a revenit în capitală în septembrie. În 1944, după ce forțele aliate au eliberat Franța, Maurice Chevalier a fost acuzat de colaboraționism și, chiar dacă a fost achitat ulterior de un tribunal francez, presa i-a rămas ostilă. De altfel, actorului i s-a refuzat viza pentru Statele Unite și Anglia timp de mai mulți ani.

 

Totuși, în propria țară actorul era foarte iubit. În 1946, s-a despărțit de Nita Raya (actrița a murit la Paris în 2015, la vârsta de 100 de ani) și a început să-și scrie memoriile, să colecționeze tablouri și să picteze el însuși. În cele din urmă a făcut câteva turnee în Statele Unite, în 1948 s-a întors în Franța, iar trei ani mai târziu, în 1951, când voia să plece din nou în SUA, i s-a refuzat viza pentru că semnase Apelul de la Stockholm și apăruse la o manifestație organizată de comuniști împotriva armelor nucleare.

În 1952, actorul și-a cumpărat o proprietate în Marnes-la-Coquette, lângă Paris, și a numit-o La Louque, un omagiu adus mamei sale. În același an a început o relație cu Janie Michels, o tânără divorțată care avea trei copii. După ce epoca McCarthy, care îi interzisese acordarea vizei pentru SUA, s-a încheiat, Chevalier a fost primit în America, a participat la un turneu excepțional de bine primit de publicul american și a fost distribuit în filmul “Love in the Afternoon”, alături de Audrey Hepburn și Gary Cooper, primul său film la Hollywood din ultimii 20 de ani.

În 1958, Chevalier a apărut în musicalul „Gigi”, alături de Leslie Caron și Hermione Gingold, și în mai multe filme realizate de Walt Disney, iar succesul filmului „Gigi” a determinat juriul să-i acorde un Premiu Oscar onorific pentru realizările în cinematografia internațională.

La începutul anilor 1960, actorul a mai făcut un turneu în Statele Unite, iar între 1960 și 1963 a realizat opt filme, inclusiv “Can-Can”, cu Frank Sinatra. În 1961, a jucat în drama „Fanny” cu Leslie Caron și Charles Boyer, iar un an mai târziu a filmat „Panic Button”, jucând alături de Jayne Mansfield. În 1965, ajuns la vârsta de 77 de ani, actorul a avut forța de a începe un turneu mondial. În 1967, a concertat în America Latină, din nou în Statele Unite, apoi prin toată Europa și în Canada, dar în anul următor, pe 1 octombrie 1968, și-a anunțat spectacolul de adio.

În 1970, la doi ani de la retragere, compozitorii Richard M. și Robert B. Sherman l-au convins să cânte piesa filmului „The Aristocats” realizat de Disney, iar aceasta a fost ultima lui contribuție la industria cinematografică.

Maurice Chevalier a suferit de mai multe episoade de depresie de-a lungul agitatei sale vieți. Pe 7 martie 1971, a încercat să-și pună capăt zilelor luând o supradoză de barbiturice, dar a fost dus la timp la spital și a fost salvat, deși a suferit leziuni hepatice și renale grave. În lunile următoare, a avut pierderi de memorie, se plângea de oboseală cronică și și-a petrecut o mare parte din timp singur. Pe 12 decembrie, starea lui s-a deteriorat și a fost transportat de urgență la Spitalul Necker din Paris, fiind trecut pe dializă.

După încă trei săptămâni, medicii au anunțat că rinichii lui nu mai răspund intervențiilor medicale. Prea fragil pentru a suporta un transplant, actorul a suferit totuși o intervenție chirurgicală, un ultim efort al doctorilor pentru a-i salva viața, dar operația nu a avut succes. Maurice Chevalier a murit în urma unui stop cardiac declanșat după intervenția chirurgicală, în ziua de Anul Nou din 1972, la vârsta de 83 de ani.

Actorul a fost înmormântat în cimitirul Marnes-la-Coquette din Hauts-de-Seine, în apropiere de Paris, alături de iubita sa mamă, „La Louque”.