HomeRăzboaie și revoluțiiAl Doilea Război MondialMărturia tulburătoare a orădeanului care a scris „Am fost medic la Auschwitz”

Mărturia tulburătoare a orădeanului care a scris „Am fost medic la Auschwitz”

Auschwitz
DS TW

Miklós Nyiszli, născut pe 17 iunie 1901 la Șimleul Silvaniei, a urmat medicina la Cluj, Kiel și Breslau și în anul 1930 și-a luat doctoratul cu un studiu de medicină legală referitor la cazurilor de sinucidere.

Întors în România, a lucrat ca medic generalist la Oradea. Deportat în mai 1944 la Auschwitz, a a servit ca medic-legist și anatomist al grupelor de „Spezial-Kommandos“ ale crematoriului. Cartea lui, „Am fost medic la Auschwitza fost tradusă în zeci de limbi. Doctorul a cerut să fie audiat de Tribunalul de la Nürnberg, iar mărturia lui a fost inclusă în documentele de acuzare ale criminalilor de război.

Miklós Nyiszli s-a stins din viață pe 5 mai 1956, la Oradea.

Auschwitz

În gara Breslau se urcă un tânăr. Aspectul modest nu-i trădează ocupația. O bucurie reținută îi luminează fața, îi stăruie-n urechi explozivul „gaudeamus” cu care colegii au acompaniat vorbele solemne rostite de rector în latină:

Nicolaus Nyiszli – aprobata his cum laude praestit medicinae et chirurgiae doctoris nomentura privilegia…

Cum laudae“… „Gaudeamus“

A mai cântat „gaudeamus“ cu zece ani în urmă, la Șimleul Silvaniei, când a terminat liceul. Privea înainte… „Juvenes dum sumus“…

Două semestre de medicină la Cluj. Facultate, cursuri, gazdă, haine, mâncare. De unde? Acasă, încă opt guri. Tata era un biet croitor. Soluția: într-o fabrică, în tura de noapte, ziua la cursuri. Dar nici așa nu merge prea mult. La ce să renunțe? Răspunsul era dureros: „Lasă cartea!“

Doi ani de muncă pe brânci și, cu agoniseala, din nou la-nvățătură: la Kiel, în Germania, încă trei semestre de medicină cu… „practică în producție”, la ambalaje, într-o fabrică de încălțăminte. Și iar nu ajung banii…

La Paris se câștigă mai mult, la căile ferate! Și iată că Gara de nord din Paris și-a adăugat un nou feroviar. Impiegat? Mecanic? Fochist? Acar? Nu, un nou hamal! Un hamal cu cinci semestre de medicină, care-și peria dimineața hainele și se strecura pe scările amfiteatrului spre locul lui.

Un bistro, câteva centime pentru prânz, restul, „la ciorap” și… „les grands boulevards”, cu valizele în spate. Și iar nu mai poate continua, încă doi ani fără carte, în sfârșit, Breslau. Trei ani, vechea universitate a Sileziei i-a ascultat colocviile, examenele și marea încercare, doctoratul. În robe scrobite, cu tichii medievale, profesorii au strâmbat din nas când au auzit titlul disertației – „Moduri de sinucidere pe baza disecțiilor Institutului de medicină legală din Breslau (iunie 1927 — mai 1930)“. Dar candidatul nu vorbea numai din statistici. Trăise printre oamenii aceia pe care mizeria i-a adus în situații disperate.

Auschwitz

Începutul lucrării răsuna sentențios: „Statistica europeană arată că numărul cazurilor de sinucideri a crescut încet, dar sigur în timpul ultimului secol. În țările cu o cultură mai ridicată creșterea este mai mare decât în țările mai puțin civilizate. Cifra cea mai înaltă a fost înregistrată în Germania, Danemarca, Franța și Anglia . . .“ Iată un mesaj venit din partea celui care s-a zbătut zece ani ca să nu îngroașe statistica de care vorbea. Primul său mesaj! Și-acum… Gaudeamus! Viața e înainte!

Mai 1944… „Partir c’est mourir un peu…” Auschwitz Dintr-o garnitură cu patruzeci de vagoane de marfă coboară dr. Nyiszli cu familia, cu multe familii. S-a întors acolo unde fredonase gaudeamus… Breslau nu-i departe, două ore cu trenul… Dar e deocamdată la Auschwitz.

Auschwitz? Numele nu spune nimic. Nu auziseră de această localitate, nici ca stație de cale ferată, nici în alt context.

Începe trierea. Santinele SS ne separă în grabă, de o parte bărbații, de alta femeile și copiii sub vârstă de paisprezece ani, care rămân cu mamele lor…

A rămas singur. Soția și fata au plecat în altă direcție. Doctorul Mengele ordonă ca medicii să se adune separat. După ce ne-am despărțit de ceilalți, se apropie de grupul ce număra cam cincizeci de medici și ordonă să se prezinte cei care și-au făcut studiile în universitățile germane, cunosc perfect anatomia patologică și au noțiuni de medicină legală”.

Kiel – Breslau, „moduri de sinucidere”, „cum laudae”…

Fie ce-o fi! Eu m-am decis. Ies din coloană, mă opresc în fața doctorului Mengele și-mi spun numele. Mă supune unui amplu interogatoriu, unde mi-am făcut studiile, unde și cu ce profesor am învățat anatomia patologică, unde am dobândit noțiuni de medicină legală, câ vreme am lucrat în această specialitate și altele asemenea. Răspunsurile mele precise probabil l-au satisfăcut, întrucât imediat m-a scos din grup.

Auschwitz

Nu mai sunt decât un număr: A 8450, deținut în KZ. Ceea ce urmează de aici încolo nu știe nimeni pe lume, pentru că cei ce știu și ar putea povesti prin ce au trecut după ce au parcurs drumul morții, adică cei trei sute de metri de la rampă pâ aici, nu se mai întorc niciodată printre cei vii…“

A văzut cum arată sala de gazare după „experiențe”: „Cadavrele nu zac de-a valma pe pardoseală, ci se înalță într-un morman de forma unui turn înalt de câțiva metri… Victimele nenorocite sunt silite să se calce în picioare, căutând să se cațere peste mormanul de trupuri vii, întrucât cu cât sunt mai sus, cu atât mai târziu inspiră gazele asfixiante… Ce luptă cumplită pentru viața pe care și-o prelungesc cu cel mult unul sau două minute! Dacă ar fi putut gândi, și-ar fi dat seama că zadarnic își calcă în picioare părinții, soțiile, copiii. Dar aici nimeni nu mai poate raționa! Acțiunile le sunt reflexe ale instinctului de conservare. Am observat că la baza turnului de cadavre se află sugarii, copiii, femeile și bătrânii, iar în vârf bărbații cei mai viguroși…“

A văzut toate procedeele „tehnice care măreau „randamentul”: „Așadar, după moartea prin gazare, prin injecție cu cloroform și prin împușcare în ceafă, fac cunoștință aici cu al patrulea sistem de omucidere: moartea combinată“.

A văzut multe, atât de multe încât se gândește ca din mijlocul infernului să transmită un mesaj posterității. Echipa specială din care făcea parte (Sonderkommando) urma să fie lichidată după patru luni de muncă, pentru că știa prea multe. Inițiază scrierea unui mesaj, încă un mesaj – umanității!

Mesajul a fost scris. El cuprinde toate amănuntele ororilor săvârșite aici în ultimii ani. Indicam numele călăilor și numele aproximativ al oamenilor asasinați, metoda și mijloacele de exterminare. Totul este scris pe patru coli mari de pergament. Copistul Sonderkommando-ului, un pictor originar din Paris, le-a scris după modelul pergamentelor vechi, cu litere splendide, în tuș, ca să nu se decoloreze. A patra coală cuprinde cele două sute de semnături ale Sonderkommando-ului. Primul cilindru care conținea mesajul a fost introdus în studioul confecționat pentru un comandant din SS, iar al doilea, îngropat în curtea crematoriului II.

Oradea, 1945… Omenirea trebuie să cunoască!…

Mă mistuie suferința. Trecutul însângerat îmi macină inima bolnavă. Acasă, în locuința mea, nu-mi găsesc locul… Umblu pe străzi cunoscute și am impresia că sunt propria mea umbră hoinară. Suntem în octombrie. Au trecut șase luni de când am fost eliberat. Într-o după-amiază se întunecase devreme și, înfrigurat, ședeam în odaia mea, la gura sobei, să-mi alin cât de cât durerea. Se aude brusc soneria. Se deschide ușa. Intră soția și fata mea”.

Simțea nevoia să povestească omenirii. Aduna înfrigurat date. Publică în ziare 26 de capitole ale amintirii zguduitoare. În 1946, la Oradea, primele cinci mii de exemplare ale cărții cu titlul „Am fost medicul autopsiei al doctorului Mengele în crematoriul de la Auschwitz în limba maghiară ies din tipografie și uimesc, dar și îngrozesc cititorii. Era încă un mesaj adresat oamenilor și posterității pentru ca așa ceva să nu se mai repete niciodată.

Auschwitz

Nürnberg, 1947…

Se adresează Tribunalului Internațional și cere să depună mărturie. E invitat o dată în iulie și încă o dată în octombrie 1947. Depoziția durează câteva zile. Spera să-l vadă pe dr. Mengele, dar unii afirmau că s-a sinucis. Surse neoficiale informau în ultimii ani că acesta s-ar ascunde împreună cu Martin Bormann și alții pe undeva prin America de Sud. Se crede că așa-zisa sinucidere s-a făcut prin substituire.

Frânturile declarațiilor lui Nyiszli sunt edificatoare: „Timp de opt luni am fost deținut în crematorii. Având in vedere că zilnic intrau aproximativ douăzeci de mii de oameni în camerele de gazare și că nu în fiecare zi au funcționat toate crematoriile (reparații, lucrări de întreținere, etc.), pot spune că în cursul detenției mele am fost martor la gazarea a circa două milioane de oameni”.

Procurorul șef E. E. Minskov confirmă: „Depoziția martorului acuzării cu privire la executarea exterminărilor este în perfectă concordanță cu depoziția făcută în fața noastră de R. F. Hoess”.

Reproducem declarația dată de acesta la Nürnberg: „Eu personal am aranjat pe baza ordinului primit de la Himmler în mai 1941 gazarea a două milioane persoane între iunie – iulie 1941 și sfârșitul lui 1943, timp în care am fost comandant la Auschwitz” (Rudolf Hoess).

Tribunalul a avut ocazia să asculte descrieri minuțioase ale „procedeelor tehnice” din partea unicului supraviețuitor din Sonderkommando. Nyiszli rupsese din lagăr la eliberare un document incredibil: „Instrucțiunile pentru funcționarea cuptoarelor de incinerare Topf cu trei mufle și încălzire cu cărbuni”:

Când camerele de incinerare sunt bine încălzite la roșu (în jur de 800°), cadavrele pot fi introduse succesiv în cele 3 camere. Îndată ce rămășițele cadavrelor au căzut pe grinda ergii refractară spre panta cenușei situată dedesubt, trebuie să le tragem cu racleta înainte, spre portița de scoatere a cenușei. Aceste rămășițe pot rămâne încă 20 de minute aici pentru a se consuma complet; în sfârșit, cenușa va fi adunată în cenușar și pusă de-o parte pentru răcire; între timp, noi cadavre vor fi introduse succesiv în camere. În fiecare seară trebuie curățate grilele generatorului și scoasă cenușa. Pe de altă parte, trebuie să observăm la sfârșitul lucrului ca generatorul să fie golit de combustibil.“

Lectura acestor „instrucțiuni” de la Auschwitz amintește o secvență din filmul “Procesul de la Nürnberg”. Când unul dintre juriștii naziști judecați întreabă pe un alt deținut dacă-i adevărat că au fost uciși milioane de oameni, respectivul îi răspunde: „din punct de vedere tehnic nu era o problemă cum să-i omori, ci ce să faci cu cadavrele”.

Cartea lui Nyiszli și declarațiile suplimentare din instanță au intrat în arhivele procesului ca documente zdrobitoare. Prima pagina a unui exemplar al volumului poartă autografele judecătorilor Tribunalului Internațional. La înapoierea de la Nürnberg, a publicat textul depoziției sale în revista „Világ” din Budapesta. Cartea a fost editată succesiv în traducerea lui Tiberiu Kremer în limba franceză, apoi în italiană, în versiunea realizată de Maria Jarosti, iar Richard Seaver a tradus-o în limba engleză, apărând în preajma procesului lui Eichmann în două ediții la New York și la Toronto. Textul în limba română i se datorează Luciei Nasta.

 

Presa, radioteleviziunea, opinia publică din multe țări au primit cu sentimente diferite acest document

Revista „Echo du centre“, Limoges: „Este un document despre Auschwitz și un act de acuzare. Este un document în care fiecare rând constituie o armă contra nazismului și a succesorilor săi“.

Les lettres frangaises“, Pierre Daix: „Nu văd rațiunea pentru care s-a dat un titlu plat și fals „Medic la Auschwitz” (Amintirile unui medic deportat, titlul ediției franceze) celei mai extraordinare mărturii care ne-a parvenit din lagărele hitleriste, mărturie care ar fi ajuns, dacă am presupune că un cataclism ar fi distrus pe toate celelalte și supraviețuitorii, ca prin lectura ei oamenii să cunoască totul”. Autorul nu a avut intenția să facă o operă literară sau să filozofeze. El este supraviețuitorul, purtătorul secretelor. El a trăit pentru a le spune. El trebuia să le spună… El se știa „un mort care trăiește”. A scris aceste amintiri și a sperat pâ în ultimele momente că lucrarea sa va susține cauza păcii și fraternității universale”.

La Croix du Nord”: „După atâtea anchete, procese, noi credem că știm totul. Doctorul Nyiszli ne spune ceva în plus. O carte teribilă, martoră a trecutului, dar și un avertisment pentru viitor”.

Les livres”, Paris: „…Nyiszli a reușit să supraviețuiască fără să trădeze, fără să omoare, fără să vândă pe nimeni… Fascinația morții care emană din această carte este mai puternică decât condamnarea faptelor care le prezintă. Această carte va fi probabil un “best-seller”, cu atât mai rău”.

Le courrier”, Verviers, Belgia prezintă cartea sub titlul „O mărturire halucinantă”. „Radio Lausanne“, într-o emisiune din 22 februarie 1962: „Prin precizia faptelor, cartea lui Nyiszli este copleșitoare, te acaparează. Nu se poate pune la îndoială acest rechizitoriu al unui om de mare curaj”.

În prefața la ediția franceză (Julliard, 1961) Tiberiu Kremer declară: „Consemnând faptele relatate în jurnalul său, doctorul Nyiszli a voit să ridice pe planul istoriei un monument care să reamintească una dintre perioadele cele mai sumbre ale umanității”.

Din prefața la ediția italiană (Sugara Milano): „E o mărturie directă nu numai a atrocităților, dar și a ambițiilor „științifice” a naziștilor, a „cercetărilor” lor nebunești și incredibile asupra prizonierilor …”

Profesorul Bruno Bettelheim de la Universitatea din Chicago scria în cuvântul înainte al ediției americane: „Am ezitat să accept invitația de a scrie o introducere pentru această carte. „Auschwitz”, mai presus de orice îndoială, este o carte onestă și importantă. Ea povestește întâmplări înspăimîntătoare, dar care e nevoie să fie povestite și repovestite pâ când sensul acestora va fi acceptat pentru timpul nostru”.

Tot despre ediția americană „Hartford Times“ menționa: „Multe cuvinte s-au scris în jurul atrocităților, terorilor și suferințelor de la Auschwitz, dar nimeni nu le-a descris cu mai multe detalii.

Revista vest-germană „Quick”: „Am examinat darea de seamă a doctorului Nyiszli în toate detaliile, și mii de supraviețuitori de la Auschwitz au confirmat adevărurile sale. O recomandăm călduros cititorilor noștri. Fiecare, înainte de a citi rândurile care urmează, trebuie să se întrebe cinstit dacă vrea să cunoască mai ales adevărul, dacă poate suporta, dacă vrea să afle amănuntele uneia din cele mai negre epoci din istoria omenirii… Ceva asemănător, niciodată și absolut niciodată nu trebuie să se mai repete, de aceea publicăm noi această lucrare.”

*** E. Enghel, Familia, 1966

DS TW
No comments

leave a comment