Povestea lui Levi Strauss, un neamț emigrat în America

Levi Strauss, fondatorul celebrei companii Levi’s, a reușit să transforme o idee practică într-o avere impresionantă. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, succesul pantalonilor săi din denim întăriți cu nituri l-a făcut unul dintre cei mai respectați oameni de afaceri din San Francisco. Averea lui, estimată la câteva milioane de dolari, a fost lăsată rudelor și folosită parțial pentru acte filantropice. Dincolo de bani, adevărata moștenire a lui Levi Strauss a fost însă simbolul blugilor, care au devenit o emblemă a spiritului rebel și, mai târziu, a culturii pop.

 

Levi Strauss s-a născut pe 26 februarie 1829 într-o familie de evrei așkenazi din comuna Buttenheim aflată în Regatul Bavariei și a fost fiul lui Hirsch Strauss și al celei de-a doua lui soții, Rebecca. În 1847, la vârsta de 18 ani, a călătorit împreună cu mama și cele două surori în Statele Unite pentru a se alătura fraților săi, Jonas și Louis, care începuseră o afacere în New York, o companie numită J. Strauss Brother & Co.. Tânărul a lucrat ca băiat bun la toate în magazinul familiei, unde se vindeau ceainice, pături, diverse țesături, ace și ață de cusut.

Ulterior sora lui Levi, Fanny, și soțul ei, David Stern, s-au mutat în St. Louis, Missouri, iar el a plecat în Louisville, Kentucky, unde vindea mărfurile fraților. Familia a decis apoi să deschidă o filială a magazinului pe Coasta de Vest,  în San Francisco, care era centrul comercial al Goanei după Aur din California. Băiatul a ajuns în oraș la începutul lunii martie 1854, apoi a deschis un magazin numit Levi Strauss & Co., vânzând bunuri trimise de la New York, inclusiv îmbrăcăminte, lenjerie de pat, piepteni, poșete și batiste.

În 1872, croitorului Jacob Davis, care cumpăra adesea pânză de la magazin, i-a venit ideea să se asocieze cu el pentru a breveta și a vinde împreună haine întărite cu nituri metalice. Aceste capse trebuiau să consolideze punctele mai fragile ale pantalanilor, cum ar fi colțurile buzunarelor, Strauss a acceptat propunerea și cei doi bărbați au primit pe 20 mai 1873 brevetul nr. 139.121 pentru „îmbunătățiri în fixarea deschiderilor de buzunar”.

Davis și Levi au experimentat diferite țesături pentru a-și fabrica pantalonii nituiți și au ajuns în cele din urmă la materialul denim atât de cunoscut astăzi.

Inițial, blugii erau pur și simplu pantaloni rezistenți purtați de muncitorii din fabrici, minerii, fermierii și văcarii din vestul Americii de Nord. În acea perioadă pantalonii aveau două buzunare în față și unul în dreapta spate, toate fiind întările cu nituri de cupru. Micul buzunar pentru ceas, și el întărit cu nituri, a fost adăugat de Strauss la sfârșitul anilor 1870. În 1901, Levi a adăugat buzunarul din stânga spate, iar acum acesta este modelul standard de blugi, cel cu cinci buzunare.

Omul de afaceri era membru al ramurii reformiste a iudaismului, a ajutat la înființarea Congregației Emanu-El, prima sinagogă evreiască din San Francisco, și a oferit bani mai multor organizații caritabile, inclusiv celor care se ocupau de orfani.

Levi Strauss a murit pe 26 septembrie 1902 și a fost înmormântat în Cimitirul din Colma, California, lăsând prin testament compania celor patru nepoți ai săi, Jacob, Sigmund, Louis și Abraham Stern, copiii surorii lui, Fanny. Averea lui valora la acel moment aproximativ 6 milioane de dolari, adică echivalentul a peste 147.500.000 de dolari astăzi.

Cercetările privind comerțul cu materialul care se folosește la confecționarea blugilor arată că acesta a apărut în orașele Genova din Italia și Nîmes din Franța la sfâșitul secolului al XVI-lea. Gênes, cuvântul francez pentru Genova, poate fi originea cuvântului „blugi”. În Nîmes, țesătorii au încercat să reproducă țesătura italiană și au dezvoltat una similară, care a devenit cunoscută sub numele de denim, de la “de Nîmes”.

Țesătura de la Genova era un material textil de calitate medie și cu cost rezonabil și era folosită în general pentru haine de lucru, iar marinarii au adoptat rapid acest material deoarece aveau nevoie de haine trainice. Denimul din Franța era mai grosier, considerat de calitate superioară, și era folosit pentru articole de îmbrăcăminte gen salopete.

Termenul „blugi” a apărut pentru prima dată în 1795, când un bancher elvețian pe nume Jean-Gabriel Eynard și fratele său, Jacques, au mers la Genova, unde au deschis o afacere înfloritoare. În 1800, trupele lui Massena au intrat în oraș, iar Jean-Gabriel a fost însărcinat cu aprovizionarea lor, așa că le-a oferit uniforme croite din pânză albastră numită „bleu de Genes”.

În 1955, după ce James Dean a apărut în filmul “Rebel fără cauză” purtând blugi, pantalonii au devenit la modă în Statele Unite și treptat în întreaga lume.

În Japonia, în 1977, un profesor de la Universitatea Osaka, Philip Karl Pehda, a mustrat o studentă care purta blugi în clasă, iar reacția lui a stârnit proteste generale în rândul tinerilor.

În 1992, la Roma un instructor auto în vârstă de 45 de ani a fost acuzat de violarea unei tinere de 18 ani și a fost condamnat de tribunal, dar Curtea de Casație i-a anulat sentința în 1998, deoarece “victima purta blugi strâmți”. S-a susținut la proces că fata cu siguranță și-ar fi ajutat atacatorul să-i scoată blugii, făcând astfel violul un act consensual. Hotărârea revoltătoare a stârnit proteste pe scară largă, iar a doua zi femeile din Parlamentul italian au protestat purtând blugi și ținând pancarte pe care scria „Jeans: An Alibi for Rape”.

În 2014, un tribunal din Mumbai a decis că solicitarea unui soț care a încercat să își oblige soția să poarte sari în loc de kurta (o bluză largă și lungă) și blugi echivalează cu un act de cruzime și  poate fi motiv de divorț.