Emma Lazarus a devenit, la câțiva ani după decesul ei prematur, cunoscută în întreaga lume datorită versurilor gravate pe soclul Statuii Libertății. Viața ei, desfășurată între privilegiile oferite de apartenența la o familie înstărită și drama marilor migrații evreiești din secolul al XIX-lea, a fost însă mult mai complexă decât povestea poemului „Noul Colos”, pe care l-a scris în 1883.
În dimineața zilei de 19 noiembrie 1887, ziarele din New York consemnau moartea unei scriitoare foarte cunoscute în cercurile literare ale orașului. Emma Lazarus avea doar 38 de ani. Pentru cei care îi citiseră poeziile, traducerile și eseurile, dispariția ei a însemnat pierderea unei voci rare. Pentru publicul larg, numele Emmei avea să rămână necunoscut timp de încă aproape două decenii. Ironia destinului a făcut ca opera care avea să-i aducă nemurirea – sonetul „The New Colossus” – să devină celebră după moartea ei, transformând-o într-una dintre figurile simbolice ale imigrației americane.
Puțini dintre contemporanii Emmei și-ar fi imaginat că versurile scrise în 1883 pentru o licitație caritabilă aveau să schimbe, peste ani, semnificația unuia dintre cele mai cunoscute monumente din lume. Când Emma Lazarus le-a așternut pe hârtie, Statuia Libertății nu reprezenta încă poarta de intrare a milioanelor de imigranți care aveau să sosească în Statele Unite la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Pentru francezi, monumentul era un simbol al prieteniei dintre două republici, iar pentru americani întruchipa idealul libertății politice. Emma a fost cea care i-a oferit o dimensiune umană: aceea de simbol al refugiului pentru cei care fugeau de sărăcie, persecuții și războaie.
Emma Lazarus s-a născut la 22 iulie 1849, la New York, într-una dintre cele mai prospere familii evreiești din oraș. Era al patrulea dintre cei șapte copii ai lui Moses Lazarus și ai Estherei Nathan. Ambii părinți făceau parte din vechea comunitate evreiască sefardă americană, ai cărei strămoși ajunseseră în Lumea Nouă după peregrinările începute odată cu expulzarea evreilor din Spania, în 1492.
Cercetătorii au arătat că ramurile familiilor Lazarus și Nathan trecuseră prin Portugalia, Olanda și apoi ajunseseră în coloniile britanice din America de Nord, unde s-au stabilit în secolul al XVII-lea. Această descendență avea să ocupe un loc important în identitatea scriitoarei. Deși copilăria ei s-a desfășurat într-un mediu cosmopolit, poeta nu și-a ignorat niciodată originile.
Tatăl ei, Moses Lazarus, era negustor de zahăr și acumulase o avere considerabilă, familia locuia într-o casă spațioasă din Manhattan și beneficia de toate avantajele statutului oferit de poziția socială.
În acea perioadă în care accesul femeilor la educație superioară era încă limitat, tânăra a avut parte de profesori particulari și de o bibliotecă impresionantă, care i-a alimentat foarte devreme pasiunea pentru literatură.
Emma a învățat engleza clasică, franceza, germana și italiana, iar mai târziu avea să citească și să traducă din greacă și latină. Lecturile ei au depășit programa obișnuită rezervată tinerelor din acea perioadă, Shakespeare, Goethe, Dante, Heine, Byron și Victor Hugo devenind prezențe constante în formarea ei intelectuală.
Biografii au remarcat că dădea dovadă de o maturitate neobișnuită încă din adolescență, scria versuri, ținea caiete de însemnări și analiza operele autorilor pe care îi admira cu o rigoare care depășea simpla pasiune de cititoare.
În 1866, pe când avea doar 17 ani, tatăl ei a decis să tipărească, pe cheltuiala familiei, primul ei volum, „Poems and Translations Written Between the Ages of Fourteen and Sixteen”. Cartea nu era destinată publicului larg, a circulat într-un cerc restrâns de prieteni și cunoscuți, dar demonstra nivelul intelectual al autoarei. Alături de poeziile originale ale Emmei apăreau traducerile ei din Heinrich Heine, Victor Hugo și Alfred de Musset, realizate cu o fidelitate care a atras ulterior atenția criticilor.
Volumul a ajuns în mâinile unuia dintre cei mai influenți intelectuali americani ai vremii: Ralph Waldo Emerson. Autorul eseului „Nature” a fost impresionat de talentul Emmei și i-a trimis o scrisoare de încurajare, cei doi au corespondat ulterior, iar Emerson avea să-i ofere recomandări de lectură și sfaturi literare.
În cercurile culturale din New England, aprecierea lui echivala cu o recunoaștere oficială a valorii unui scriitor aflat la început de drum, iar Emma Lazarus a devenit una dintre puținele femei care au reușit să fie acceptate într-un spațiu dominat aproape exclusiv de bărbați.
Deși provenea dintr-o familie stabilită de câteva generații la New York, era foarte interesată de Europa, astfel că, în anii 1860-1870, familia Lazarus a întreprins mai multe călătorii pe bătrânul continent, un extraordinar prilej pentru tânăra scriitoare de a vizita muzee, biblioteci, galerii și monumente istorice.
Mai târziu avea să petreacă perioade mai lungi în Anglia, Franța și Italia, unde a intrat în contact cu cercurile literare și artistice. În acea perioadă, a continuat să publice poezii și eseuri în reviste prestigioase din Statele Unite, iar criticii o considerau deja una dintre cele mai promițătoare voci feminine ale literaturii. Nimic nu prevestea însă schimbarea radicală care s-a produs după anul 1881, când evenimentele din Europa de Est aveau să-i transforme întreaga concepție despre rolul scriitorului în societate.
În martie 1881, țarul Alexandru al II-lea al Rusiei a fost asasinat de membrii organizației revoluționare Narodnaia Volia. Deși autorii atentatului proveneau din medii diferite, propaganda oficială și presa antisemită au răspândit ideea că evreii ar fi fost responsabili de crimă, astfel că, în lunile următoare, sute de comunități evreiești din Imperiul Rus au fost atacate, locuințele și magazinele oamenilor au fost devastate, sinagogile au fost incendiate și numeroase persoane și-au pierdut viața.
Istoricii consideră că valul de pogromuri început în 1881 a reprezentat unul dintre cele mai importante momente din istoria migrației evreiești moderne. În următoarele decenii, peste două milioane de evrei au părăsit Europa de Est, cei mai mulți îndreptându-se spre Statele Unite.
Veștile despre acele evenimente tragice ajungeau aproape zilnic la New York prin intermediul ziarelor, iar Emma Lazarus a fost foarte impresionată de suferințele celor persecutați.
Biografa ei, Esther Schor, a observat că anul 1881 a marcat o adevărată ruptură în viața scriitoarei. Dacă până atunci identitatea ei evreiască era mai degrabă un element de familie, după izbucnirea pogromurilor a devenit centrul preocupărilor sale intelectuale și civice și s-a implicat direct în sprijinirea refugiaților care începeau să sosească în portul New York.
Mii de oameni ajungeau aproape fără niciun ban în Statele Unite, mulți nu vorbeau limba engleză, nu aveau rude în America și întâmpinau dificultăți în găsirea unui loc de muncă. Pentru a-i ajuta, Emma Lazarus a colaborat cu organizațiile filantropice și a vizitat în repetate rânduri centrul de primire de pe Ward’s Island, unde erau adăpostiți noii veniți, experiența trăită acolo impresionând-o profund.
Într-un articol publicat în revista „Century Magazine”, scria că acești oameni nu aveau nevoie doar de hrană și adăpost, ci și de șansa de a-și reclădi demnitatea prin muncă și educație. În opinia ei, America trebuia să îi privească nu ca pe o povară, ci ca pe viitori cetățeni.
Schimbarea produsă după 1881 s-a reflectat și în creația literară a Emmei. Dacă volumele de tinerețe fuseseră dominate de teme romantice, poemele din ultimii ani au început să evoce istoria poporului evreu, exilul, persecuțiile și speranța renașterii. În anii care au urmat, starea de sănătate a scriitoarei a început să se șubrezească, însă a continuat să călătorească. A petrecut un timp în Anglia, Franța, Germania și Italia, a frecventat cercurile literare și a urmărit cu interes dezbaterile privind problema refugiaților evrei din Europa de Est.
În scrisorile trimise familiei, descria cu entuziasm arhitectura orașelor și bogăția patrimoniului artistic, dar era foarte dezamăgită de persistența antisemitismului și de incapacitatea autorităților de a proteja minoritățile. Această contradicție avea să influențeze decisiv viziunea exprimată câțiva ani mai târziu în “The New Colossus”. În corespondența din acea perioadă apare frecvent convingerea că Statele Unite reprezintă locul unde oamenii persecutați puteau începe o viață nouă, iar într-un articol publicat în 1882, scria că imigrația nu trebuia privită ca o amenințare, ci ca o reînnoire continuă a națiunii americane.
În momentul în care organizatorii campaniei de strângere de fonduri pentru piedestalul Statuii Libertății au început să caute personalități dispuse să contribuie cu texte literare, Emma Lazarus era deja una dintre cele mai respectate poete americane. Publicase volume precum „Admetus and Other Poems” (1871), “Alide” (1874), “The Spagnoletto” (1876), “Songs of a Semite” (1882), precum și numeroase traduceri din Heinrich Heine, dar nimeni nu bănuia că poemul pe care avea să îl scrie în 1883 pentru un eveniment caritabil urma să eclipseze întreaga ei operă literară și să transforme definitiv modul în care lumea avea să privească Statuia Libertății.
La începutul acelui an, proiectul ridicării Statuii Libertății traversa o perioadă dificilă. Monumentul, realizat în Franța de sculptorul Frédéric Auguste Bartholdi, era aproape finalizat, însă partea americană întâmpina probleme serioase în finanțarea piedestalului pe care urma să fie amplasată statuia.
Guvernul federal refuzase să suporte întreaga cheltuială, iar autoritățile statului New York și numeroși oameni de afaceri se arătaseră reticenți în privința contribuțiilor. În lipsa fondurilor, exista riscul ca monumentul să nu poată fi inaugurat la termen.
Pentru a atrage donații, avocatul și filantropul William Maxwell Evarts a organizat o expoziție și o licitație de artă, invitând pictori, sculptori și scriitori americani să doneze lucrări care urmau să fie vândute în beneficiul campaniei. Printre persoanele implicate în organizare se afla și scriitoarea Constance Cary Harrison, prietenă apropiată a Emmei Lazarus.
Poeta a primit propunerea de a scrie un poem pentru eveniment, inițial nu s-a arătat entuziasmată, dar Constance a reușit să o convingă spunându-i: „Gândește-te la zeița aceea stând pe piedestalul ei în port și ridicând făclia către refugiații ruși pe care îi vizitezi atât de des pe Ward’s Island.”
Impresionată, Emma Lazarus a scris „The New Colossus” în numai câteva zile. Titlul trimitea direct la Colosul din Rodos, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice, dar statuia americană devenea, în versurile ei, o figură maternă, „Mother of Exiles” – „Mama Exilaților”.
Sonetul a fost prezentat în cadrul expoziției organizate pentru strângerea de fonduri și a fost publicat într-un catalog al evenimentului, dar reacțiile publice au fost modeste. Presa epocii aproape că nu i-a acordat atenție, iar participanții la licitație au discutat mai mult despre tablouri și sculpturi. După încheierea evenimentului, manuscrisul a fost arhivat, iar poemul a dispărut aproape complet din atenția publicului.
Când Statuia Libertății a fost inaugurată oficial, pe 28 octombrie 1886, în prezența președintelui Grover Cleveland și a zecilor de mii de spectatori adunați în portul New York, poemul „The New Colossus” nu a fost citit și nici nu s-a făcut vreo referire la el.
În acea perioadă, sănătatea scriitoarei a început să se deterioreze vizibil. Biografii ei au avansat ipoteza că suferea de limfom Hodgkin, în timp ce alți cercetători au sugerat o afecțiune malignă a sistemului limfatic sau o formă severă de boală autoimună. Emma Lazarus avea episoade repetate de epuizare, febră și slăbiciune accentuată și, la recomandarea medicilor, a plecat din nou în Europa, sperând că schimbarea climatului îi va ameliora starea, a petrecut mai multe luni în Anglia și apoi în Franța, unde a continuat să scrie, dar tot mai rar.
În toamna anului 1887, s-a întors definitiv în orașul natal, boala i se agravase, iar familia a considerat că îngrijirea medicală putea fi asigurată mai bine acasă.
Emma Lazarus s-a stins din viață pe 19 noiembrie 1887, în locuința părinților săi din New York. Avea doar 38 de ani. Scriitoarea a fost înmormântată în cimitirul Beth Olom din Brooklyn, în prezența membrilor comunității evreiești și a prietenilor apropiați. Ziarele americane au publicat necrologuri respectuoase, subliniind rafinamentul intelectual și valoarea traducerilor sale din Heinrich Heine, dar puține articole au amintit de „The New Colossus”.
În următorii ani, America s-a schimbat cu o viteză fără precedent. În fiecare zi, vase încărcate cu mii de oameni acostau în portul New York. Între 1892 și 1954, peste douăsprezece milioane de imigranți aveau să treacă prin centrul de primire de la Ellis Island. Pentru mulți dintre ei, primul lucru zărit după săptămânile petrecute pe mare era silueta uriașă a Statuii Libertății, dar monumentul nu avea inscripționat încă mesajul pe care îl asociem astăzi cu el.
În primii ani ai secolului XX, Georgina Schuyler, o apropiată a familiei Lazarus și membră a unei influente familii newyorkeze, a început o campanie discretă pentru recuperarea operei poetei.
Deoarece considera că „The New Colossus” exprima mai bine decât orice discurs oficial spiritul în care trebuia înțeleasă Statuia Libertății, a propus ca poemul să fie gravat pe o placă de bronz montată în interiorul piedestalului monumentului.
Inițiativa a fost acceptată și, pe 16 mai 1903, la aproape șaisprezece ani după moartea Emmei Lazarus, placa memorială a fost inaugurată. Începând din acel an, vizitatorii au putut citi sonetul acolo unde autoarea îl imaginase simbolic: la poarta prin care milioane de oameni pătrundeau în America.
Istoricii consideră că acesta a fost, de fapt, momentul în care semnificația Statuii Libertății a început să se transforme profund, pentru că milioane de vizitatori au ajuns să cunoască monumentul mai întâi prin cuvintele Emmei Lazarus și abia apoi prin intenția inițială a sculptorului francez.
Treptat versurile sonetului „The New Colossus” au început să fie citate tot mai des în discursurile publice, în presă și chiar în manualele școlare, iar după cel de-Al Doilea Război Mondial, au dobândit o rezonanță și mai puternică.
Astăzi, numele Emmei Lazarus apare în aproape toate prezentările dedicate Statuii Libertății, iar Serviciul Parcurilor Naționale din Statele Unite consideră “The New Colossus” parte integrantă a istoriei monumentului.
Emma Lazarus nu a trăit suficient pentru a asista la inaugurarea plăcii memoriale din 1903, nu a văzut milioanele de oameni care aveau să treacă pe lângă Statuia Libertății privind-o ca pe un semn al speranței și nu și-a imaginat că versurile sonetului ei vor deveni unele dintre cele mai cunoscute rânduri din literatura americană datorită forței simbolice de a oferi demnitate celor care își caută un nou început.
Nu asemenea uriașului de bronz slăvit în legendele Greciei,
Cu membrele sale de cuceritor întinse dintr-un țărm în altul…
Aici, la porțile spălate de valuri și scăldate de soare,
Veghează o femeie măreață, purtând o făclie aprinsă
A cărei flacără pare un fulger încătușat.
Iar numele ei este Mama Exilaților.Din mâna care poartă făclia strălucește un bun venit pentru întreaga lume.
Privirea ei blândă veghează asupra portului care unește două orașe.
Păstrați-vă, ținuturi străvechi, fastul vostru legendar!
Rostește ea fără glas.Dați-mi-i pe cei obosiți, pe cei săraci,
Mulțimile îngrămădite care tânjesc să respire în libertate,
Pe cei pe care țărmurile voastre îi alungă la marginea lumii,
Trimiteți-i la mine pe cei izgoniți de furtună,
Îmi înalț făclia lângă Poarta de Aur!
Emma Lazarus (traducere adaptată)
Surse:
• Esther Schor, Emma Lazarus (Schocken Books, 2006)
• Bette Roth Young, Emma Lazarus in Her World: Life and Letters (The Jewish Publication Society, 1995)
• John Hollander, The Poems and Selected Writings of Emma Lazarus (Library of America)
• Poetry Foundation, fișa biografică și selecția critică dedicată Emmei Lazarus• Library of Congress, manuscrise, corespondență și materiale dedicate Emmei Lazarus
• U.S. National Archives
• National Park Service / Statue of Liberty
• Jewish Women’s Archive, studii biografice și documente privind activitatea civică a scriitoarei
