A încercat să obțină o audiență la împăratul Napoleon al III-lea pentru a pleda în fața acestuia cauza unionistă, dar a fost refuzat. Extrem de afectat, Ghica s-a considerat victima unor conspirații politice.
Grigore Alexandru Ghica s-a născut în 1804 sau 1807 la Botoșani și a fost fiul marelui logofăt Alexandru Constantin Ghica (Alecu) și al Elenei, fiica lui Grigoraș Sturdza. Tatăl său a fost protector al teatrului românesc încă de la începuturile sale și unul dintre puținii mari boieri respectați. Conștient de importanța educației, și-a trimis fiul la studii în Germania. În anul 1826, tânărul de 22 de ani a revenit în țară și a fost numit hatman de către domnitorul Ioniță Sandu Sturdza, socrul său.
Pe 3 octombrie 1825, la vârsta de 21 de ani, Grigore Ghica se căsătorise cu domnița Elencu Sturza, fiica lui Sandu Sturdza și a Ecaterinei Rosetti-Roznovanu, la curtea domnească din Iași. Cuplul a avut patru copii înainte de a decide să divorțeze, în 1833: Constantin, care a fost postelnic, apoi magistrat și membru la Curtea de Casație, Iancu, numit locotenent în miliția Moldovei și aghiotant domnesc, Alecu și Catinca, căsătorită în 1847 cu Nicolae Mavrocordat.
La scurt timp după divorț, Grigore Ghica s-a recăsătorit cu Ana Catargiu, fiica lui Iordache Catargiu și a Elisabetei Rosetti, cu care a avut două fiice, Aglaie și Natalia. În 1839, Ana a murit la Chișinău, la doar 26 de ani.
Cele două orfane au rămas un timp în grija mătușii lor, Elena Șubin. La vârsta de 8 ani, Aglaie a fost adusă de Ghica la Iași, pentru a urma pensionul, iar la 12 ani a fost trimisă la Viena, la Institutul de domnișoare van Demerzel, unde a ajuns și sora mai mică, Natalia, în 1848.
Pe 14 aprilie 1834, marele postelnic al Moldovei l-a înștiințat pe hatmanul Grigore Al. Ghica că a fost inclus în suita pentru învestirea lui Mihail Sturdza, unchiul său dinspre mamă, la Constantinopol, iar pe 18 aprilie 1838, domnitorul l-a numit epitrop al Obșteștei învățături. Patru ani mai târziu a devenit șef al Secretariatului de stat și apoi ministru al Finanțelor, în urma demisiei lui Nicolae Suțu.
Grigore Ghica a fost numit domn al Moldovei în mai 1849, la propunerea marelui vizir Mustafa Reșid Pașa, un politician turc cu concepții liberale, cunoscut drept reformator al Imperiului Otoman.
Chiar de la începutul domniei s-a ocupat de modernizarea țării, a început lucrări publice majore, a înființat o școală de ingineri, a construit o cazarmă la Copou și a conceput un nou sistem pentru exploatarea salinelor.
Cele mai importante acte ale sale sunt cele legate de organizarea agriculturii și a învățământului public, în 1851. Domnitorul a construit 63 de școli elementare și multe școli primare, a înființat facultățile de drept și filosofie la Academia Mihăileană și a fondat Institutul Gregorian, unde primeau ajutor copiii abandonați și femeile sărmane, o școală de moașe, o școala de chirurgie și spitalul pentru infirmi de la Galata.
Domnia lui s-a încheiat însă odată cu Tratatul de la Paris din 1856, care a pus capăt Războiului Crimeii, în locul său fiind numit un caimacam, Teodor Balș.
Grigore Al. Ghica a fost nevoit să plece în exil, luând vaporul pe Dunăre spre Pesta, apoi trenul spre Berlin. Pe 3 august 1856 a sosit la Paris, unde românii aflați în exil l-au primit cu bucurie, recunoscându-i strădaniile unioniste. Fostul domnitor s-a stabilit în Franța, unde a cumpărat castelul din Le Mée.
Aflat în exil, Grigore Ghica a mai avut doi copii, Grigore și Ferdinand, cu amanta sa, văduva Euphrosine Leroy, care fusese guvernanta vlăstarelor domnești.
Un an mai târziu, fostul domnitor a încercat să obțină o audiență la împăratul Napoleon al III-lea pentru a pleda în fața acestuia cauza unionistă, dar a fost refuzat. Extrem de afectat, s-a considerat victima unor conspirații politice, consemnând în jurnal:
“Sunt victima unei trame abominabile: cât de nevinovat sunt, nu pot să trăiesc. Va veni o zi cînd dreptatea va ieși la lumină. Aștept inamicii mei la tribunalul lui Dumnezeu…”
Pe 24 august 1857, s-a împușcat în cap cu o armă de vânătoare în timp ce se afla la castelul din Le Mée, fiind înmormântat în cimitirul din sat, unde se află mai multe morminte ale familiei Ghica.
După aproape 170 de ani de odihnă în pământ străin, rămășițele lui Grigore Alexandru Ghica au fost deshumate, la 7 noiembrie 2025, din cimitirul de la Le Mée-sur-Seine, la dorința descendenților săi, pentru a fi aduse acasă și reînhumate la Iași.
Întoarcerea ultimului domnitor al Moldovei a fost însoțită de ceremonii solemne și onoruri militare, iar autoritățile anunțaseră că, după 30 de zile în care sicriul urma să fie depus la Palatul Culturii, osemintele aveau să-și găsească locul definitiv de odihnă în apropierea Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc, lăcașul în care Ghica fusese uns domn al Moldovei. Numai că cele 30 de zile s-au transformat în mai bine de șase luni.
Reînhumarea nu a mai avut loc, iar la 19 mai 2026 sicriul a fost mutat de la Palatul Culturii la sediul Inspectoratului de Jandarmi „Vasile Lupu” din Iași, unde așteaptă organizarea funeraliilor și stabilirea amplasamentului monumentului funerar.
O dispută între autoritățile ieșene privind locul mormântului a prelungit o situație greu de împăcat cu solemnitatea repatrierii. La nouă luni de când a fost adus în țară pentru a fi, în sfârșit, așezat în pământul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica încă nu și-a găsit locul de odihnă: rămășițele sale se află, potrivit celor mai recente informații publice, la sediul Jandarmeriei.
