Grigore Alexandru Ghica s-a născut în 1804 sau 1807 la Botoșani și a fost fiul marelui logofăt Alexandru Constantin Ghica (Alecu) și al Elenei, fiica lui Grigoraș Sturdza. Tatăl său a fost protector al teatrului românesc încă de la începuturile sale și unul dintre puținii mari boieri respectați. Convins de importanța educației, l-a trimis pe Grigore la studii în Germania. În anul 1826, tânărul de 22 de ani revine în țară și este numit hatman de către domnitorul Ioniță Sandu Sturdza, socrul său.
Pe 3 octombrie 1825, la vârsta de 21 de ani, se căsătorise cu domnița Elencu Sturza, fiica lui Sandu Sturdza și a Ecaterinei Rosetti-Roznovanu, la curtea domnească din Iași. Cuplul a avut patru copii înainte de a decide să divorțeze, în 1833: Constantin, care a fost postelnic, apoi magistrat și membru la Curtea de Casație, Iancu, numit locotenent în miliția Moldovei și aghiotant domnesc, Alecu și Catinca, căsătorită în 1847 cu Nicolae Mavrocordat.
La scurt timp după divorț Grigore Ghica se căsătorește cu Ana Catargiu, fiica lui Iordache Catargiu și a Elisabetei Rosetti, cu care va avea două fete, Aglaie și Natalia. În 1839 Ana moare la Chișinău, la doar 26 de ani, la două ore după ce născuse o a treia fiică, Ioana, care nu a trăit decât câteva ore.
Cele două fete au fost crescute de sora tatălui lor, Elena Șubin, la vârsta de 8 ani Aglaie a fost adusă de Ghica la Iași, pentru a urma pensionul, iar la 12 ani a fost trimisă la Viena la institutul de domnișoare van Demerzel, unde va ajunge și sora ei mai mică, Natalia, în 1848.
Pe 14 aprilie 1834, marele postelnic al Moldovei îl înștiințează pe hatmanul Grigore Al. Ghica despre includerea sa în suita pentru învestirea lui Mihail Sturdza, unchiul său dinspre mamă, la Constantinopol, iar pe 18 aprilie 1838, domnitorul îl numește epitrop al Obșteștei învățături. Patru ani mai târziu devine șef al Secretariatului de stat și apoi ministru al Finanțelor, în urma demisiei lui Nicolae Suțu.
Grigore Ghica a fost numit domn al Moldovei în mai 1849, la propunerea marelui vizir Mustafa Reșid Pașa, un om politic turc cu concepții liberale, cunoscut drept reformator al Imperiului otoman.
Chiar de la început s-a ocupat de modernizarea țării, a început lucrări publice majore, a înființat o școală de ingineri, a construit o cazarmă la Copou și un nou sistem pentru exploatarea salinelor.
Cele mai importante acte sunt însă legate de organizarea agriculturii și a învățământului public în 1851. Domnitorul a construit 63 de școli elementare și multe școli primare, a înființat facultățile de drept și filosofie la Academia Mihăileană și a fondat Institutul Gregorian, unde erau ajutați copiii abanonați și femeile gravide și sărace, o școală de moașe, o școala de chirurgie și ospiciul de infirmi de la Galata.
Domnia sa s-a încheiat însă odată cu Tratatul de la Paris din 1856, care a pus capăt Războiului Crimeii, în locul său fiind numit un caimacam, Teodor Balș.
La retragerea din domnie, Grigore Al. Ghica a plecat cu vaporul pe Dunăre spre Pesta, apoi cu trenul spre Berlin. Pe 3 august 1856 a sosit la Paris, unde românii aflați în exil l-au primit cu bucurie, ca pe un militant unionist și s-a stabilit în Franța, unde a cumpărat castelul din Le Mée.
Aflat în exil, Grigore Ghica a mai avut doi copii, Grigore și Ferdinand, cu metresa sa, văduva Euphrosine Leroy, cu care s-a căsătorit pe 9 noiembrie 1856.
Un an mai târziu, fostul domnitor a încercat să obțină o audiență la împăratul Napoleon al III-lea pentru a pleda în fața acestuia cauza unionistă, dar a fost refuzat. Extrem de afectat, Ghica s-a considerat victima unor conspirații politice și va scrie în jurnalul său:
“Sunt victima unei trame abominabile: cât de nevinovat sunt, nu pot să trăiesc. Va veni o zi cînd dreptatea va ieși la lumină. Aștept inamicii mei la tribunalul lui Dumnezeu…” Pe 24 august 1857 s-a împușcat în cap cu o armă de vânătoare la castelul din Le Mée, fiind înmormântat în cimitirul din sat, unde se află mai multe dintre mormintele familiei Ghica.
