Louis Napoleon, unicul fiu al lui Napoleon al III-lea și al împărătesei Eugenie de Montijo, s-a născut pe 16 martie 1856 la Palatul Tuileries din Paris și a fost botezat pe 14 iunie la Catedrala Notre Dame.
Micul prinț a fost educat de istoricul Francis Monnier, sub stricta supraveghere a generalului Frossard și a tutorelui Augustin Filon, având-o ca profesoară de engleză pe Miss Shaw, care fusese recomandată de însăși regina Victoria a Marii Britanii. Băiatul, care era alintat în familie “Loulou”, îl avea ca valet personal pe Xavier Uhlmann, iar cel mai bun prieten al lui a fost Louis Conneau, fiul medicului imperial.
La izbucnirea Războiului franco-prusac din 1870-1871, deși avea doar 14 ani, l-a însoțit pe tatăl său ca sublocotenent pe front, dar când mersul războiului s-a schimbat în defavoarea Franței, Napoleon al III-lea l-a trimis la granița cu Belgia, iar în septembrie i-a ordonat să treacă de urgență în țara vecină.
De aici, prințul a călătorit în Anglia, unde i s-au alăturat părinții imediat după căderea celui de-al Doilea Imperiu. Familia s-a stabilit la Camden Place, în Kent, iar după moartea tatălui său, tânărul Louis a fost proclamat de bonapartiști împărat sub numele Napoleon al IV-lea.
În 1872, adolescentul, care avea doar 16 ani, a fost acceptat la Academia Militară Regală Woolwich și a terminat studiile al șaptelea dintr-o clasă de treizeci și patru de cadeți. În acea perioadă s-a vorbit insistent despre un posibil mariaj între prințul francez și Beatrice, fiica cea mică a reginei Victoria, însăși suverana Angliei fiind de părere că o astfel de căsătorie ar asigura „pacea Europei” dacă prințul ar deveni împărat al Franței.
În momentul izbucnirii Războiului Zulușilor, în 1879, prințul, care avea gradul de locotenent în armata britanică, a cerut să fie încorporat și i s-a permis să meargă în Africa datorită intervenției personale a reginei Victoria. Louis Napoleon a părăsit Anglia pe 27 februarie 1879 și, odată ajuns la Durban, l-a întâlnit pe Frederic Thesiger, al 2-lea baron Chelmsford, care era comandantul operațiunii din Africa de Sud, fiind acceptat în marele stat major.
Era dornic să participe la acțiunile militare și plin de entuziasm, a fost avertizat să evite riscurile inutile, dar, deși superiorii au încercat să îl protejeze oferindu-i o escortă permanentă, înflăcărarea i-a provocat în cele din urmă moartea.
În dimineața zilei de 1 iunie 1879, un mic detașament al trupelor franceze a pornit într-o misiune de recunoaștere pe teritoriile zuluse mai devreme decât ar fi trebuit și fără a fi însoțit de întreaga escortă, în mare parte din cauza nerăbdării prințului. Aproximativ 40 de etnici Zulu au început să tragă asupra micului grup cu sulițe, calul prințului s-a speriat și a luat-o la goană, Louis s-a dezechilibrat și a căzut, în cădere s-a agățat de o curea de la șa, după aproximativ o sută de metri cureaua s-a rupt, iar el a căzut sub cal, brațul drept fiindu-i strivit. Louis s-a ridicat, și-a scos revolverul cu mâna stângă și a început să fugă, dar zulușii s-au apropiat și au încercat să-l țintească, nimerindu-l prima dată în coapsă.
Un etnic Zulu pe nume Zabanga l-a nimerit apoi în umărul stâng, prințul a încercat să lupte mai departe, dar s-a prăbușit la pământ. Mai târziu s-a constatat că trupul său avea optsprezece străpungeri produse de assegai, sulițele folosite de luptătorii africani. Louis Napoleon a murit din cauza rănilor, iar zulușii l-au dezbrăcat de uniformă și i-au făcut o tăietură pe piept, o practică tradițională pentru a elibera spiritul decedatului.
În timpul luptelor, două dintre escortele prințului au fost ucise, un alt soldat a fost dat dispărut, dar ceilalți oameni au fugit înapoi în tabără, fără să încerce să intervină pentru a-și salva camaradul doborât la pământ. Trupul lui a fost recuperat a doua zi, iar decesul a provocat o criză internațională. În Franța s-au răspândit zvonuri că Louis ar fi fost eliminat intenționat de britanici, chiar regina Victoria fiind acuzată că a pus la cale ambuscada. Comandanții zulușilor, la rândul lor, au susținut mai târziu că nu l-ar fi ucis dacă ar fi știut cine este.
Rămășițele prințului au fost transportate cu HMS Enchantress în Anglia, iar la procesiunea funerară care s-a desfășurat la Arsenalul Militar Woolwich a asistat însăși regina Victoria. Louis a fost apoi înmormântat la Chislehurst, unde era înhumat și tatăl său. Pe 9 ianuarie 1888, mama lui, împărăteasa Eugenie, a construit un mausoleu special la Abația St. Michael din Farnborough și a transferat aici rămășițele celor mai iubiți bărbați din viața sa, în aceeași criptă fiind depusă și ea în 1920.
Moartea prematură a prințului, la doar 23 de ani, în asemenea circumstanțe tragice, a provocat un mare șoc în toate casele regale din Europa, pentru că Louis Napoleon era ultima speranță dinastică serioasă pentru restaurarea Casei Bonaparte în Franța.
