Prințul Louis Napoleon, unicul fiu al împăratului Napoleon al III-lea și al împărătesei Eugenie de Montijo s-a născut pe 16 martie 1856 la Palatul Tuileries din Paris și a fost botezat pe 14 iunie la Catedrala Notre Dame. Micul prinț a fost educat de istoricul Francis Monnier, sub stricta supraveghere a generalului Frossard și a tutorelui Augustin Filon, având-o ca profesoară de engleză pe Miss Shaw, care fusese recomandată de însăși regina Victoria a Marii Britanii. Băiatul, care era alintat în familie “Loulou”, îl avea ca valet personal pe Xavier Uhlmann, iar cel mai bun prieten al său a fost Louis Conneau, fiul medicului imperial.
La izbucnirea Războiului franco-prusac din 1870-1871, deși avea doar 14 ani, l-a însoțit pe tatăl său ca sublocotenent pe front, dar când mersul războiului s-a schimbat în defavoarea Franței, Napoleon al III-lea l-a trimis la granița cu Belgia, iar în septembrie i-a trimis un mesaj pentru a-l îndemna să treacă de urgență în Belgia.
De aici prințul a călătorit în Anglia, unde i s-au alăturat părinții imediat după căderea celui de-al Doilea Imperiu. Familia imperială s-a stabilit la Camden Place, în Kent, iar după moartea tatălui său tânărul Louis a fost proclamat de bonapartiști împărat sub numele Napoleon al IV-lea.
În 1872 adolescentul, care avea doar 16 ani, a fost acceptat la Academia Militară Regală Woolwich și a terminat studiile militare al șaptelea dintr-o clasă de treizeci și patru de cadeți. În acea perioadă s-a vorbit insistent despre un posibil mariaj între prințul francez și Beatrice, fiica cea mică a reginei Victoria, însăși suverana britanică fiind de părere că o astfel de căsătorie ar asigura “pacea Europei” dacă prințul ar deveni împărat al Franței.
În momentul izbucnirii Războiului Zulușilor, în 1879, prințul imperial, care avea gradul de locotenent în armata britanică, a cerut să fie încorporat și i s-a permis să meargă în Africa datorită intervenției reginei Victoria. Louis Napoleon a părăsit Anglia pe 27 februarie 1879 și, odată ajuns la Durban, l-a întâlnit pe Frederic Thesiger, al 2-lea baron Chelmsford, care era comandantul operațiunii din Africa de Sud, fiind acceptat în marele stat major. Dornic să participe la acțiunile militare și plin de entuziasm, tânărul fusese avertizat să evite riscurile inutile, dar, deși superiorii lui au încercat să îl protejeze oferindu-i o escortă permanentă, înflăcărarea sa îi va provoca în cele din urmă moartea.
În dimineața zilei de 1 iunie 1879, un mic detașament al trupelor franceze a pornit într-o misiune de recunoaștere pe teritoriile zuluse mai devreme decât ar fi trebuit și fără a fi însoțit de întreaga escortă, în mare parte din cauza nerăbdării prințului. Aproximativ 40 de etnici Zulu au început să tragă micului grup cu sulițe, calul prințului s-a speriat și a luat-o la goană, Louis s-a dezechilibrat și a căzut, în cădere s-a agățat de o curea de la șa, după aproximativ o sută de metri cureaua s-a rupt, iar el a căzut sub cal, brațul drept fiindu-i strivit. Louis s-a ridicat, și-a scos revolverul cu cu mâna stângă și a început să fugă, dar zulușii s-au apropiat și au început să-l țintească, nimerindu-l prima dată în coapsă.
Un etnic Zulu pe nume Zabanga l-a nimerit apoi în umărul stâng, prințul a încercat să lupte mai departe, dar s-a prăbușit la pământ. Mai târziu s-a constatat că trupul său avea optsprezece răni de assegai, sulițele folosite de luptătorii africani, iar una dintre ele îi pătrunsese prin ochiul drept și îi atinsese creierul. Louis Napoleon a murit din cauza rănilor, iar zulușii l-au dezbrăcat de uniformă și i-au făcut o tăietură pe piept, o practică tradițională pentru a elibera spiritul decedatului.
În timpul luptelor, două dintre escortele prințului au fost ucise, iar un alt soldat a fost dat dispărut, dar ceilalți oameni au fugit înapoi în tabără, fără să încerce să intervină pentru a-și salva camaradul doborât la pământ. Trupul lui a fost recuperat a doua zi, iar moartea sa a provocat o criză internațională. În Franța s-au răspândit zvonuri că Louis ar fi fost eliminat intenționat de britanici, chiar regina Victoria fiind acuzată că a aranjat ambuscada. Comandanții zulușilor, la rândul lor, au susținut mai târziu că nu l-ar fi ucis dacă ar fi știut cine este.
Corpul prințului decedat a fost transferat pe HMS Enchantress pentru a fi adus în Anglia, iar la procesiunea funerară care s-a desfășurat Arsenalul Militar Woolwich a asistat inclusiv regina Victoria. Trupul tânărului a fost apoi înmormântat la Chislehurst, unde era înhumat și tatăl său. Pe 9 ianuarie 1888 mama lui, îndurerata împărăteasă Eugenie, a construit un mausoleu special la Abația St. Michael din Farnborough și a transferat aici rămășițele celor mai iubiți bărbați din viața sa, criptă unde va fi depusă și ea în 1920. Moartea prematură a prințului imperial, la doar 23 de ani, în asemenea circumstanțe tragice, a provocat un mare șoc în toate casele regale din Europa, pentru că Louis Napoleon era ultima speranță dinastică serioasă pentru restaurarea Casei Bonaparte în Franța.
