Alexandrina Victoria, regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei din 1837 până în 1901, împărăteasă a Indiilor, din 1877 până în 1901, și suverană a 28 de colonii britanice, s-a născut pe 24 mai 1819 la Londra, tatăl ei fiind Prințul Eduard, cel de-al patrulea fiu al regelui George al III-lea.
Până în 1817, Prințesa Charlotte de Wales, unica fiică a primului născut al regelui George era moștenitoarea legitimă a tronului, dar decesul acesteia în 1817 a precipitat o criză de succesiune în Regatul Unit și a pus presiune pe Eduard, Ducele de Kent, și pe frații lui necăsătoriți să-și găsească soții și să aibă copii. Astfel că Eduard s-a grăbit să se căsătorească în 1818 cu Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld, o prințesă germană, iar cuplul va avea un singur copil, pe viitoarea regină Victoria, care s-a născut în dimineața zilei de 24 mai la Palatul Kensington din Londra.
Victoria a fost botezată o lună mai târziu de Arhiepiscopul de Canterbury la Palatul Kensington, iar nașii ei au fost împăratul Alexandru I al Rusiei, unchiul ei, Prințul regent și mai târziu regele George al IV-lea, mătușa ei, regina Charlotte de Württemberg și bunica maternă, Ducesa de Saxa-Coburg-Saalfeld. Fetița a fost numită Alexandrina, după împăratul Alexandru I, și Victoria, după mama ei.
La naștere, Victoria era a cincea în ordinea succesiunii la tron, după tatăl ei și cei trei frați mai mari ai acestuia: George, Prințul Regent, Frederick, Ducele de York și Ducele de Clarence, cel care avea să devină regele William al IV-lea. Prințul Regent și Ducele de York erau însă în relații proaste cu soțiile lor, iar acestea erau trecute de 50 de ani, astfel încât era puțin probabil să mai aibă moștenitori. Ducele de Kent și celălalt frate al său, ducele de Clarence, s-au căsătorit în aceeași zi, la un an înainte de nașterea Victoriei, dar ambele fiice ale Ducelui de Clarence au murit de mici.
Bunicul și tatăl Victoriei au murit în 1820 la o săptămână distanță, iar Ducele de York a murit în 1827, astfel că la moartea unchiului ei, George al IV-lea, în 1830, Victoria a devenit moștenitoare prezumptivă a celuilalt unchi al ei, William al IV-lea. Parlamentul a adoptat în același an Actul de regență prin care erau prevăzute dispoziții speciale pentru un monarh copil în cazul în care regele William ar fi murit cât timp regina Victoria era minoră. Mama ei, Ducesa de Kent, ar fi urmat să devină regentă, fără vreun consiliu care să-i limiteze puterile, dar cum regele nu avea încredere în capacitatea ducesei de a fi regentă, a declarat, chiar în prezența ei, că ar vrea să trăiască până când Victoria împlinește 18 ani, astfel încât să nu fie nevoie să-și exercite rolul.
Regina Victoria și-a descris copilăria ca fiind “destul de melancolică”, mai ales pentră că mama ei era excesiv de protectoare și a decis să o crească în izolare, impunând un set elaborat de reguli și protocoale concepute chiar de ea și de presupusul ei iubit, Sir John Conroy, pentru a preveni întâlnirile prințesei cu străinii, în dorința de a-i face acțiunile dependente de voința lor. Victoriei nu i se permitea să interacționeze cu alți copii, stătea cu mama ei în același dormitor, studia cu profesori particulari după un calendar regulat și își petrecea timpul liber jucându-se cu păpușile și cu cățelul ei din rasa Cavalier King Charles Spaniel pe nume Dash.
În 1830, Ducesa de Kent și Conroy au dus-o pe Victoria în centrul Angliei pentru a vizita Malvern Hills, oprindu-se în mai multe orașe de-a lungul drumului, apoi au urmat călătorii similare în alte părți ale Angliei și Țării Galilor în 1832, 1833, 1834 și 1835, Victoria fiind salutată cu mult entuziasm în fiecare dintre aceste voiaje.
Tinerei nu-i plăceau însă călătoriile, considerând aparițiile publice foarte obositoare. Mai târziu, mama Victoriei a încercat să îl facă pe John Conroy secretarul ei particular, dar, devenită adolescentă, Victoria l-a refuzat, pentru că avea o impresie foarte proastă despre acest bărbat autoritar și băgăcios și nu va uita episoadele neplăcute prin care a trecut din cauza lui.
În 1836, unchiul matern al Victoriei, Leopold, care era rege al belgienilor din 1831, a pus la cale un plan matrimonial, sperând să-și căsătorească nepoata cu Prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha. A aranjat, în mai 1836, întâlnirea celor doi tineri, iar după vizita prințului, Victoria a scris: “Este extrem de frumos, părul lui este de aproximativ aceeași culoare cu a mea; ochii sunt mari și albaștri și are un nas frumos și o gura foarte dulce cu dinți frumoși; dar farmecul chipului său este expresia lui, care este cea mai încântătoare”.
Deși interesată de Albert, Victoria considera că nu era pregătită să se căsătorească și a amânat planurile de nuntă. Pe 24 mai 1837, când a împlinit 18 ani, regența adoptată de Parlament în 1830 a devenit inutilă. O lună mai târziu, pe 20 iunie 1837, regele William al IV-lea a murit de insuficiență cardiacă la vârsta de 71 de ani, iar Victoria a fost proclamată regină a Regatului Unit.
Tânăra suverană a notat în jurnal: “Am fost trezită la ora 6 de mama, care mi-a spus că arhiepiscopul de Canterbury și lordul Conyngham erau aici și voiau să mă vadă. M-am dat jos din pat și m-am dus în sală (numai în rochia de noapte) și m-am întâlnit cu ei singură. Lordul Conyngham mi-a făcut cunoscut faptul că bietul meu unchi, regele, nu mai era de la 12 minute după ora 2 din această dimineață, și în consecință, Eu sunt regină.”
Încoronarea va avea loc pe 28 iunie 1838, iar regina Victoria va deveni primul monarh care și-a stabilit reședința la Palatul Buckingham, dar, deși regină, fiind o femeie necăsătorită, convențiile sociale o obligau să locuiască cu mama ei, în ciuda conflictelor dintre ele. Totuși, imediat ce a devenit regină, a interzis prezența lui Conroy în proximitatea ei și a decis să o izoleze pe mama sa într-un colț îndepărtat al palatului, de multe ori refuzând să o vadă.
După un an și jumătate de la încoronare, regina Victoria se va căsători cu Albert de Saxa-Coburg și Gotha într-o ceremonie organizată pe 10 februarie 1840 la Palatul St. James din Londra.
Regina i-a oferit soțului ei titlul de prinț consort în anul 1857 și i-a permis să se implice în problemele țării. A urmat o căsnicie de 21 de ani încununată de nașterea celor nouă copii: Prințesa Victoria, Prințul Albert Eduard, Prințesa Alice, Prințul Alfred, care a fost tatăl Reginei Maria a României, Prințesa Elena, Prințesa Louise, Prințul Arthur, Prințul Leopold și Prințesa Beatrice.
26 dintre cei 34 de nepoți ai Reginei Victoria care au atins vârsta maturității s-au căsătorit în interiorul altor case regale sau familii nobile din Europa, motiv pentru care suverana a fost numită “bunica Europei”. După decesul iubitului ei Albert, în 1861, Victoria a intrat într-un doliu profund și a evitat aparițiile publice. Domnia sa, cu o durată de 63 de ani și 7 luni, a doua ca lungime dintre domniile tuturor monarhilor britanici, fiind depășită de cea a venerabilei Regine Elisabeta a II-a, este cunoscută sub numele de Era Victoriană și a fost o perioadă de profunde schimbări industriale, culturale, politice, științifice și militare în Regatul Unit, fiind marcată, în același timp de o expansiune fără precedent a Imperiului Britanic.
