Relația dintre Amedeo Modigliani și Jeanne Hébuterne a fost una dintre cele mai tragice și intense povești de iubire din istoria artei moderne. El – pictorul boem, chinuit de boală, alcool și demoni interiori; ea – tânăra studentă la arte, tăcută, delicată și devotată. S-au cunoscut în Parisul anilor 1917, iar de atunci viețile lor s-au împletit cu o intensitate aproape fatală. Jeanne a devenit nu doar muza, ci și refugiul emoțional al lui Modigliani, inspirându-i unele dintre cele mai delicate portrete. Iubirea lor s-a sfârșit brusc și cumplit, lăsând în urmă o legendă romantică și dureroasă.
Amedeo Modigliani a venit pe lume pe 12 iulie 1884 la Livorno, într-o familie italiană de origine evreiască sefardă. Tatăl viitorului pictor, Flaminio, era un negustor originar din Roma, dar pentru că afacerile le intraseră în faliment, părinții s-au confruntat cu multe probleme financiare. Mama, Eugénie Garsin, era născută și crescută în Marsilia și provenea tot dintr-o familie sefardă, care trăise de multe generații în zona coastei mediteraneene. La vârsta de unsprezece ani, Amedeo a fost afectat de o boală pulmonară gravă, posibil tuberculoză, iar după trei ani s-a îmbolnăvit de tifos. În perioada convalescenței, a descoperit pictura, mama l-a înscris la lecții de desen, iar din august 1898, adolescentul a frecventat atelierul pictorului Guglielmo Micheli din orașul natal.
În 1902, s-a înscris la „Școala de nuduri” din Florența, instituție condusă de pictorul Giovanni Fattori, și un an mai târziu a urmat cursurile „Institutului de Arte Frumoase” din Veneția. După un timp a decis să se mute la Paris, s-a înscris la „Académie Colarossi” și și-a găsit o locuință în cartierul Montmartre, devenind un obișnuit al bistro-urilor. A cunoscut astfel toată avangarda artistică a epocii, a dus o viață boemă, dar a lucrat neobosit.
În septembrie 1909, artistul s-a mutat din Montmartre în Cité Falguière datorită lui Constantin Brâncuși, cu care se împrietenise între timp, și s-a ocupat de noua sa pasiune, sculptura. La un moment dat, rămas fără bani, bolnav și obosit, a plecat la părinți pentru a se reface, iar când a revenit la Paris a început din nou să picteze, lucrând în special portrete la comandă.
Pe când avea 26 de ani, a cunoscut-o pe poeta Anna Ahmatova, alături de care a trăit prima poveste de dragoste serioasă. Cei doi locuiau în aceeași clădire, tânăra de 21 de ani se căsătorise recent, dar au început o aventură. Anna era înaltă, cu părul închis la culoare, avea pielea albă și ochii gri-verzi, întruchipa idealul estetic al lui Modigliani, relația lor a fost foarte pasională, însă după un timp rusoaica s-a întors la soțul ei.
Prin Max Jacob, s-a împrietenit pe Paul Guillaume, un colecționar și negustor de artă care a cumpărat mai multe tablouri de la artist și în 1914 a început o legătură agitată cu ziarista și poeta britanică Beatrice Hastings, relație care a durat doi ani. Cei doi s-au despărțit în anul 1916, când sănătatea artistului începuse din nou să se deterioreze. În același an, Amedeo Modigliani l-a cunoscut pe poetul polonez Leopold Zborowski, care i-a devenit bun prieten, l-a îngrijit în perioadele în care se simțea rău, s-a ocupat de vânzarea tablourilor lui și, în plus, i-a pus la dispoziție cea mai mare încăpere din locuința sa.
În aprilie 1917, în timp ce participa la o petrecere, Amedeo a cunoscut-o pe Jeanne Hébuterne, care era în acea perioadă studentă la „Académie Colarossi” și avea nouăsprezece ani. Cei doi s-au îndrăgostit nebunește, iar Zborowski l-a încurajat să se mute la ea și tot el este cel care i-a organizat în acea toamnă prima expoziție individuală, care cuprindea multe nuduri, picturi inspirate de studenta devenită acum muza artistului.
În ziua vernisajului, pe 3 decembrie 1917, poliția a confiscat câteva dintre cele 32 de tablouri expuse considerându-le „imorale”, iar Modigliani nu a reușit să vândă nici măcar o singură pânză dintre cele rămase în expoziție. A continuat însă să lucreze, trăind în același timp o pasională poveste de dragoste alături de fascinanta Jeanne.
Starea lui de sănătate s-a înrăutățit, și, datorită ajutorului lui Zborowski, pictorul a plecat în toamna lui 1918 la Nisa, în sudul Franței, împreună cu iubita sa. Aici Jeanne a adus pe lume o fetiță, care a primit numele ei. Modigliani avea deja un fiu dintr-o relație cu Simone Thiroux și cel puțin alți doi copii nelegitimi, dar a fost fascinat de copila nou-născută, care i-a dat forța de a lupta cu boala.
Cuplul și-a prelungit șederea la malul Mediteranei până la sfârșitul lunii mai 1919 și, în această perioadă, Jeanne a rămas din nou însărcinată. La întoarcerea la Paris, cei doi s-au logodit, însă părinții fetei au fost împotriva căsătoriei, mai ales din cauza faptului că pictorul avea reputația de alcoolic. Modigliani a început să se simtă tot mai rău, medicii l-au diagnosticat cu o inflamație tuberculoasă severă a meningelor și a fost internat în spitalul Charité. După externare, a continuat să picteze, dar starea lui de sănătate s-a deteriorat rapid, iar episoadele alcoolice deveniseră tot mai frecvente.
În ianuarie 1920, pentru că nu auzise niciun zgomot din apartamentul cuplului timp de câteva zile, un vecin a intrat în casă și l-a găsit pe artist în pat, în stare de delir, ținându-se de iubita lui. A fost chemat imediat un medic, dar acesta nu a mai putut face nimic. Amedeo Modigliani a fost dus la Hôpital de la Charité, unde s-a stins din viață în ziua de 24 ianuarie 1920.
Două zile mai târziu, pe 26 ianuarie, Jeanne Hébuterne, care avea douăzeci și unu de ani și era însărcinată în opt luni cu cel de-al doilea copil, a fost dusă la apartamentul părinților săi, situat la etajul cinci într-un bloc de pe rue Amyot, în arondismentul 5 din Paris. Într-un moment de criză, la ora patru dimineața, tânăra s-a aruncat de la fereastră și a murit pe loc.
Chantal Quenneville, care îi fusese colegă la Academia Colarossi, a relatat evenimentele din acea dimineață: „Corpul lui Jeanne a fost ridicat din curtea interioară de un muncitor care l-a dus pe brațe la etajul cinci, dar părinții ei îngroziți s-au încuiat în casă și au refuzat să deschidă ușa. Cadavrul a fost apoi transportat de același muncitor, într-o căruță, la atelierul lui Modigliani, pe rue de Grande Chaumière, portarul a refuzat să-l primească spunând că femeia nu a fost oficial chiriașă în bloc și, în cele din urmă, muncitorul a mers cu trupul fetei la secția de poliție, unde i s-a spus să-l ducă din nou pe rue de la Grande-Chaumière. Trupul a rămas acolo, abandonat, toată dimineața, fiind în cele din urmă ridicat de fratele ei și înmormântat în Cimetière de Bagneux”.
A doua zi după sinuciderea ei, Amedeo Modigliani a fost înmormântat la Cimitirul Père Lachaise, fiind însoțit pe ultimul drum de un convoi impresionant de prieteni din comunitatea artistică din Montmartre și Montparnasse.
Abia în 1930 familia lui Jeanne a fost de acord ca rămășițele ei să fie mutate la Père Lachaise, fiind înhumate în aceeași criptă cu cele ale lui Amedeo Modigliani. Pe piatra funerară comună sunt înscrise cuvintele: „Doborât de moarte în clipa de glorie”.
După moartea tragică a ambilor părinți, micuța Jeanne, care avea doar paisprezece luni, a fost dusă în Italia, la Livorno, și crescută de bunicii paterni și de o mătușă care, în cele din urmă, a adoptat-o. Jeanne a absolvit istoria artei la Florența și s-a căsătorit cu economistul și jurnalistul Mario Cesare Silvio Levi.
În timpul războiului a fost persecutată de fasciști, a fost nevoită să fugă la Paris și a intrat în Rezistența franceză. În acest context l-a cunoscut pe Valdemar „Valdi” Nechtschein, și el luptător în mișcare, care era căsătorit. Cei doi au început o aventură, după război au avut o fiică, Anne, în cele din urmă ambii au divorțat de partenerii lor și s-au căsătorit, continuând să locuiască la Paris până la sfârșitul vieții.
Puteți vizita pe acest site pentru o colecție a operelor lui Modigliani.
