În anul 1938, guvernul sovietic a autorizat un grup de arheologi ruşi să înceapă săpături la Kremlin, sperând că astfel se vor găsi niște intrări secrete despre care se spunea că ar duce spre un misterios oraş subteran.
Inima acestui labirint de trecători, cripte şi celule care formau odinioară un al doilea oraş se credea că se află exact sub palatul care a fost clădit în anul 1157. Ţarul Ivan al III-lea, care a restaurat zidurile de piatră ale cetății în anul 1462, ar fi fost cel care a început construirea subteranelor.
Un reportaj publicat în Realitatea ilustrată oferă mai multe informații despre legendele urbane care circulau la acel moment:
“În acelaşi timp când Moscova se dezvolta într-un oraş mare şi falnic, oraşul subteran căpătă şi dânsul o largă extindere. Ţarii şi nobilii puternici care s-au succedat de-a lungul timpurilor au adăugat mereu alte lucrări de pasagii, camere şi chiar canale cu ape curgătoare pentru a separa şi a îndigui clădirile unuia de ale celuilalt.
Legendele vorbesc de incalculabile bogăţii care s-ar găsi ascunse prin aceste subterane. Acolo se presupune că zace vestita bibliotecă a lui Ivan cel Groaznic, o bibliotecă care cuprinde câteva sute de manuscrise ale clasicilor greci şi romani, legate în aur şi înfăşurate în scoarţe încrustate cu giuvaiere. Acolo se găsesc poate şi tacâmurile de aur şi argint ale aceluiaşi monarh, despre care un celebru călător englez, anume Antohny Jenckenson, care a vizitat pe Ivan cel Groaznic, spune că ar cântări câteva tone. Se mai găsesc acolo şi alte nenumărate tezaure ale diferiţilor ţari şi nobili, ascunse în timpul diferitelor războaie. În special marele tezaur pe care Napoleon se aştepta să-l găsească în Kremlin, dar pe care incendiul din Moscova, izbucnit pe neaşteptate, nu-i dădu timp ca să-l caute.
Ceea ce a dat loc la recentele lucrări arheologice a fost ridicarea unui mausoleu lui Lenin în Piața Roșie, care se găseşte chiar în faţa Palatului Kremlin. După ce s-a construit acest mormânt în faţa a două turnuri care străjuiesc Kremlinul, „Turnul de Alarmă” şi „Turnul Senatului”, s-a procedat la dărâmarea acestor turnuri. S-a dat atunci peste un drum ce descindea din turnul Senatului spre nişte cripte misterioase. Profesorul Ignatius Steleteszky, conducătorul grupului de arheologi ruşi, unul dintre cei mai faimoşi arheologi ai lumii, a declarat că poate să fie vorba cu adevărat de una dintre intrările spre oraşul subteran. În tot cazul, lopeţile şi târnăcoapele au intrat imediat în funcţiune.
Piața Roșie nu-şi datorează numele regimului bolşevic de astăzi, ci îl poartă de secole. Aici a fost locul unde se executau, de regulă, condamnaţii ţarilor. Din Turnul Senatului, Petru cel Mare a privit cum se executau regimentele care s-au revoltat împotriva lui. Pietrele Pieței Roșii au fost mereu stropite cu sânge şi numele lui nu mai are nevoie de altă explicaţie.
Nu numai ţarii şi prinţii, scria profesorul Steleteszky, dar chiar şi alţi nenumăraţi membri ai nobilimii şi-au prevăzut casele cu subterane. În camerele acestor subterane îşi ascundeau, de obicei, bogăţiile. Că existau bogăţii fabuloase nu mai încape nicio îndoială. Povestirile călătorilor străini care au vizitat Moscova în acele timpuri adeveresc aceasta cu prisosinţă.
Englezul Anthony Jenckenson spune că a asistat la o masă împărătească și a rămas uimit în faţa desfăşurării bogăţiilor. Două mii de persoane prăznuiau cu tacâmuri de aur şi argint. Cupele de vin aveau încrustaţii cu pietre preţioase.
Se ştie că Ivan cel Groaznic a fost de o zgârcenie extremă. Dânsul cerea supuşilor să-i prezinte toate darurile primite de la străini. Tot ce era pe placul său trebuia să i se „ofere” neapărat. Aici se găseşte explicaţia pentru ce nobilii şi bogaţii ruşi din vremea lui aveau obiceiul să-şi zidiască depozite subterane pentru adăpostirea bogăţiilor. Ivan cel Groaznic şi-a făcut propriile sale subterane dedesubtul şi împrejurul cetății Kremlin. Şi, fără îndoială, dânsul avea mult mai mult de ascuns decât toţi ceilalţi supuşi ai săi.
Cu ajutorul a mii de moscoviţi tătari şi chinezi, puternicii ţari şi-au ridicat domeniul subteran. Numărul tunelelor, pasagiilor şi camerele secrete creştea mereu. Munca era în genere executată de oameni ignoranţi, plătiţi ieftin, care nu îndrăzneau să divulge nimănui secretele. Cine se încumeta totuşi s-o facă era bătut cu cnutul până la sânge. Limbuţii ştiau dinainte ce-i aşteaptă.
Prin labirinturile Moscovei se puneau şi diferite sperietori. Există o dovadă despre aceasta într-o întâmplare a lui Napoleon Bonaparte, în vremea dezastruoasei campanii din Rusia. Întâmplarea este autentificată de mai multe documente ce se află la Paris. Marele pictor francez Leyraud a perpetuat-o într-una din celebrele sale pânze. Iată despre ce este vorba:
Napoleon era bine informat de bogăţiile care se găsesc ascunse la Kremlin. Când armatele sale au pus stăpânire pe Moscova şi el a păşit în palat, s-a adresat cu brutalitate arhiepiscopului care-l întâmpina, zicându-i:
— Dă-mi bogăţiile bisericilor voastre.
La aceasta, bătrânul prelat a răspuns:
— Majestate, toate vă stau la dispoziţie. Mergeţi şi luaţi tot ce puteţi găsi.
Napoleon dădu îndată ordine ca să fie cercetate toate catedralele şi toate palatele de lângă Kremlin. Nu s-a găsit însă nicio urmă a bogăţiilor pe care se aştepta să le găsească. La sfârşit, în una dintre criptele catedralei Uspenski, soldaţii descoperiră un tunel. Urmând calea acestui tunel, observară că e vorba de un drum care descindea în fundul pământului. Se întoarseră şi raportară împăratului cele descoperite. Napoleon, exaltat, era de astă dată încredinţat că, în fine, a dat de urma locului secret unde au fost ascunse bogăţiile. Dădu instrucţiuni la doi specialişti de-ai săi care, împreună cu un pluton de grenadiri, porniră să cerceteze tunelul. Trecură trei ore fără ca trimişii să dea vreun semn de viaţă. Împăratul trimise atunci alţi oameni ca să vadă ce s-a întâmplat. Aceştia din urmă reveniră după o oră şi raportară următoarele:
— Sire, am urmat drumul pasagiului subteran şi am coborât treptele. Am ajuns în faţa unor porţi grele şi ferecate. A fost cu neputinţă să deschidem aceste porţi. Despre cei care au plecat înaintea noastră nu avem nicio ştire.
Intrigat, Napoleon porni el însuşi în fruntea unei puternice gărzi ca să dezlege taina dispariţiei oamenilor săi. Şi aşa a ajuns în faţa porţilor ferecate. Cu ajutorul dinamitei, porţile se dădură în lături şi împăratul, împreună cu suita, se pomeniră într-o cameră imensă. Deasupra pereţilor de piatră atârnau vechi icoane în bronz, iar în nişe săpate în pereţi se găseau nenumărate statui înveștmântate cu haine scumpe şi împodobite cu giuvaiere. Cadavrele soldaţilor care au fost trimişi întâi zăceau în apropierea porţilor sfărâmate.
Interiorul încăperii atât de stranii cuprindea şi un număr de douăsprezece sicrie. Unul din aceste sicrie părea mult mai greu decât celelalte şi avea o înfăţişare bizară. Atenţia lui Napoleon se opri asupra acestuia şi ordonă să fie deschis.
Când capacul a fost ridicat, scheletul unui preot înveștmântat într-un giulgiu alb se ridică şi arătă cu mâna spre împărat. În acelaşi timp, un zgomot straniu se produse. Marele Napoleon, călit în atâtea lupte grele, n-a putut totuşi să reziste spaimei. Împreună cu toţi cei care îl urmau se repezi spre poartă şi alergă în grabă spre ieşirea din tunel. Revenit la suprafaţă, fu întâmpinat de vestea incendierii Moscovei. Aceasta este întâmplarea „micului caporal” din subteranele Moscovei. Incendiul Moscovei nu-i mai dădu un al doilea prilej de cercetare.
O explicaţie interesantă, care dovedeşte că întâmplarea de mai sus nu a avut nimic supranatural, a apărut mulţi ani mai târziu, atunci când Lenin a ordonat să se facă săpături dedesubtul catedralei Uspenski. Cercetătorii, printre care se găseau câţiva arheologi de seamă, au găsit, într-adevăr, o criptă cu mai multe sicrie. Într-unul dintre acestea s-a găsit corpul mumifiat al unui bătrân arhiepiscop. Când s-a încercat urnirea corpului, acesta rezistă şi zgomote stranii veniră dintrun colţ al zidurilor. Majoritate lucrătorilor au fost atât de înspăimântaţi la auzul sunetelor încât au luat-o la fugă.
Bătrânul arhiepiscop era înmormântat împreună cu veșmintele aurite şi presărate cu pietre preţioase. Arheologii doreau să scoată intacte acele veșminte. De aceea, în ciuda zgomotelor ce veneau dinspre ziduri, merseră şi căutară să ridice cadavrul. Astfel s-a putut constata că era prins de coșciug cu nişte lanţuri. Lanţurile aveau în acelaşi timp o ramificaţie care se pornea de la fundul coșciugului până la pereţii criptei. În pereţi era instalat un aparat rudimentar, care producea un zgomot asemănător loviturilor de ciocan ale fierarilor. Când se ridica corpul din coşciug, aparatul începea să funcţioneze. Foarte simplu, deci, dar, în acelaşi timp, de un efect extraordinar pentru cei superstiţioşi.
Iată un indiciu pentru verosimilitatea întâmplării lui Napoleon Bonaparte. Este posibil ca porţile să fi fost şi ele prevăzute cu oarecare mecanisme ingenioase, capabile să ucidă pe cei care reuşeau să le deschidă. Desigur că primii trimişi ai lui Napoleon au descoperit secretul deschiderii porţilor şi după aceea acestea s-au închis din nou, omorându-i.
Profesorul Stedetezky a găsit în Turnul Rotund, unul dintre cele 12 turnuri care străjuiesc Palatul Kremlin, evidenţe asupra unui pasaj subteran care ducea într-o parte spre palat şi în cealaltă spre o secţiune a Moscovei numită „Oraşul alb“. Arheologul a mai găsit urme de drumuri subterane sub Turnul Varvarschi, sub fostul spital Golytzin şi sub zidurile a două mănăstiri. Toate aceste drumuri subterane urmează să fie cercetate în amănunţime.
Ceea ce lumea ştiinţifică speră să găsească cu deosebire în urma lucrărilor arheologice întreprinse este vestita bibliotecă a lui Ivan cel Groaznic. În nenumărate documente ale vremii se vorbeşte despre valoarea şi raritatea acesteia. Se spune că biblioteca ar fi cuprins vreo opt sute de manuscrise pe pergament. Majoritatea erau greceşti, dar se găseau şi multe latine. Sunt indicii sigure chiar şi asupra autorilor acestor manuscrise. Unele dintre nume, cum sunt acelea ale lui Cicero, Suetonius, Tacitus şi Polybius, ne sunt chiar familiare. Se găseau însă şi unii autori necunoscuţi pentru cercetătorii clasicilor. Printre documentele latine, se spune că s-ar găsi şi povestea lui Titus Livius. Toate pergamentele erau păstrate în scoarţe aurite şi împodobite cu pietre preţioase.
Cronicile timpului sunt pline de cruzimile lui Ivan cel Groaznic. Contemporanii acestui autocrat spun despre dânsul că ar fi fost un bun orator şi că era chiar foarte bine pregătit în chestiuni teologice. Avea obiceiul, mai ales după ospăţuri, când era sătul de mâncare şi băutură, să spună versuri. Nu era numai un despot care a ordonat nenumărate execuţii groaznice, dar chiar cu mâinile sale a ucis pe patriarh şi pe propriul său fiu. Un elefant ce i s-a trimis în dar din Persia şi care refuza cu încăpăţânare să îngenuncheze în faţa lui a fost osândit la moarte.
Cu toate acestea, Ivan cel Groaznic era acela care, întâiul, a căutat să introducă primul tipar la Moscova şi sub domnia lui a apărut prima carte bisericească în limba slavonă”.
*** Realitatea ilustrată, octombrie 1929
În timpul săpăturilor arheologice din 1938, au fost descoperite parțial fundațiile Mănăstirii Chudov, clădită în 1365, una dintre cele mai vechi mănăstiri din Moscova, fragmente de fresce și obiecte liturgice și mai multe tuneluri și pivnițe medievale, care au confirmat existența unei rețele complexe subterane sub Kremlin. Aceste lucrări au fost motivate mai degrabă de interese inginerești decât științifice, dar au dus la recuperarea unor elemente arhitecturale care au intrat în atenția cercetătorilor ruși.
După 1950, cercetările arheologice au fost drastic reduse, deoarece Kremlinul devenise un spațiu interzis, folosit doar de liderii URSS. Totuși, în anii 1980, în contextul restaurării bisericilor din zonă, au fost autorizate sondaje arheologice limitate, care au confirmat prezența mai multor straturi medievale sub actualele structuri și au scos la iveală fragmente de ceramică și obiecte de uz zilnic datând din secolele XIV–XVII.
Căderea Uniunii Sovietice a permis redeschiderea Kremlinului pentru istorici și arheologi, astfel că, în anii ’90, s-au făcut câteva descoperiri notabile, printre care rămășițele Eudoxiei de Moscova, soția lui Dimitrie Donskoi, identificate în necropola din Catedrala Arhanghelului. Tot în această perioadă a fost posibilă reconstrucția portretului Sofiei Paleolog, pe baza cercetării unui craniu presupus a fi al acesteia, oferindu-se astfel o imagine mai clară asupra originilor bizantine ale dinastiei Rurik.
În anii 2006–2014, o cercetare arheologică amplă a fost realizată în zona clădirii administrative nr. 14, demolată pentru restaurarea peisajului istoric din Kremlin. Rezultatele au fost cu adevărat spectaculoase. Cu acest prilej a fost posibilă redescoperirea mănăstirii Voznesensky (a Înălțării), fondată de Maria de Tver, mama lui Ivan cel Groaznic, care fusese complet distrusă în anii 1920. De asemenea, s-au descoperit integral fundațiile originale ale Mănăstirii Chudov, inclusiv camerele în care se presupune că erau închise personalități religioase persecutate, și fragmente de manuscrise, cărămizi inscripționate, medalii, bijuterii și oseminte aparținând călugărițelor și aristocratelor din familia imperială.
