HomeLocuri de povesteCastele și palateMisterele subteranelor de la Kremlin

Misterele subteranelor de la Kremlin

Kremlin
DS TW

În 1938, guvernul sovietic a autorizat un grup de arheologi ruşi să înceapă săpături în jurul Palatului Kremlin, sperând că astfel se vor găsi intrările secrete ce ar ducea spre un misterios oraş subteran, despre care legendele descriau tot felul de lucruri curioase.

Inima acestui labirint de trecători, cripte şi celule care formau pe vremuri un al doilea oraş se crede că se află sub cetatea Kremlin, care a fost clădită în anul 1157 şi în jurul căreia s-a înălţat oraşul Moscova.

Ţarul Ivan al III-lea, care a restaurat zidurile de piatră ale cetății în anul 1462, se pare că a fost cel care a început construirea oraşului subteran.

Un reportaj publicat în Realitatea ilustrată oferă mai multe informații despre legendele urbane care circulau la acel moment.

watchshop.ro

“În acelaşi timp când Moscova se dezvolta într-un oraş mare şi falnic, oraşul subteran căpătă şi dânsul o largă extindere. Ţarii şi nobilii puternici care s-au succedat de-a lungul timpurilor au adăugat mereu alte lucrări de pasagii, camere şi chiar canale cu ape curgătoare pentru a separa şi a îndigui clădirile unuia de a celuilalt.

fashiondays.ro

Legendele vorbesc de incalculabile bogăţii care s-ar găsi ascunse prin aceste subterane. Acolo se presupune că zace vestita bibliotecă a lui Ivan cel Groaznic, o bibliotecă care cuprinde câteva sute de manuscrise de-ale clasicilor greci şi romani, legate în aur şi înfăşurate în scoarţe încrustate cu juvaeruri. Acolo se găsesc poate şi tacâmurile de aur şi argint ale aceluiaşi monarh despre care un celebru călător englez, anume Antohny Jenckenson, care a vizitat pe Ivan cel Groaznic, spune că ar cântări câteva tone. Se mai găsesc acolo şi alte nenumărate tezaure ale diferiţilor ţari şi nobili, ascunse în timpul diferitelor războaie. În special marele tezaur pe care Napoleon se aştepta să-l găsească în Kremlin, dar pe care incendiul din Moscova, izbucnit pe neaşteptate, nu-i dădu timp ca să-l caute.

Kremlin

Ceea ce a dat loc la recentele lucrări arheologice a fost ridicarea unui mausoleu lui Lenin, pe Squarul Roşu, care se găseşte chiar în faţa Palatului Kremlin. După ce s-a construit acest mormânt, în faţa a două turnuri care străjuiesc Kremlinul, „Turnul de Alarmă” şi „Turnul Senatului” s-a procedat şi la dărâmarea acestor turnuri. S-a dat atunci peste un drum ce descindea din turnul Senatului, spre nişte cripte misterioase. Profesorul Ignatius Steleteszky, conducătorul grupului de arheologi ruşi, unul dintre cei mai faimoşi arheologi ai lumii, a declarat la descoperirea făcută că poate să fie vorba cu adevărat de una dintre intrările spre oraşul subteran. În tot cazul, lopeţile şi târnăcoapele au intrat imediat în funcţiune.

bijuteriidinargint.ro

Squarul roşu, nu-şi datoreşte numele regimului bolşevic de astăzi, ci îl poartă de secole. Aici a fost locul unde se executau, de preferinţă, condamnaţii ţarilor. Din Turnul Senatului, Petru cel Mare a privit cum se execută pe acest squar regimentele care s-au revoltat împotriva lui. Pietrele squarului roşu au fost mereu stropite cu sânge şi numele lui nu mai are nevoie de altă explicaţie.

Nu numai ţarii şi prinţii, — scrie profesorul Steleteszky, — dar chiar şi alţi nenumăraţi membri ai nobilimii şi-au prevăzut casele cu subterane. În camerele acestor subterane îşi ascundeau de obicei bogăţiile. Că existau bogăţii fabuloase, nu mai încape nici o îndoială. Povestirile călătorilor străini care au vizitat Moscova în aceste timpuri adeveresc aceasta cu prisosinţă.

Englezul Anthony Jenckenson, despre care am vorbit mai sus, spune că a asistat la o masă împărătească la care a rămas uimit în faţa desfăşurării bogăţiilor. Două mii de persoane prăznuiau cu tacâmuri de aur şi argint. Cupele de vin aveau toate încrustaţii de pietre preţioase.

Se ştie că Ivan cel Groaznic a fost de o zgârcenie extremă. Dânsul cerea supuşilor să-i prezinte toate darurile primite de la străini. Tot ce era pe placul său trebuia să i se „ofere” neapărat. Aici se găseşte explicaţia pentru ce nobilii şi bogaţii ruşi din vremea lui aveau obiceiul să-şi zidiască depozite subterane pentru adăpostirea bogăţiilor. Ivan cel Groaznic şi-a făcut propriile sale subterane dedesubtul şi împrejurul cetății Kremlin. Şi fără îndoială că dânsul avea mult mai mult de ascuns decât toţi ceilalţi supuşi ai săi.

Cu ajutorul a mii de moscoviţi tătari şi chinezi, puternicii ţari şi-au ridicat domeniul subteran. Numărul tunelelor, pasagiilor şi camerele secrete creştea mereu. Munca era în genere executată de oameni ignoranţi, plătiţi ieftin, care nu îndrăzneau să divulge nimănui secretele. Cine se încumeta totuşi s-o facă era bătut cu cnutul până la sânge. Limbuţii ştiau dinainte ce-i aşteaptă.

Prin labirinturile Moscovei se puneau şi diferite sperietori. Există o dovadă despre aceasta într-o întâmplare a lui Napoleon Bonaparte, în vremea dezastruoasei campanii din Rusia. Întâmplarea este autentificată prin mai multe documente aflătoare la Paris. Marele pictor francez Leyraud a perpetuat-o într-una din celebrele sale pânze. Iată despre ce este vorba:

Napoleon era bine informat de bogăţiile care se găsesc ascunse în Kremlin. Când armatele sale au pus stăpânire pe Moscova şi a păşit în palat, s-a adresat cu brutalitate arhiepiscopului care-l întâmpina, zicându-i:

— Dă-mi bogăţiile bisericilor voastre. La aceasta bătrânul prelat a răspuns:

— Majestate, toate vă stau la dispoziţie. Mergeţi şi luaţi tot ce puteţi găsi.

Napoleon dădu îndată ordine ca să fie cercetate toate catedralele şi toate palatele de lângă Kremlin. Nu s-a găsit însă nici o urmă a bogăţiilor pe care se aştepta să le găsească. La sfârşit, în una dintre criptele catedralei Uspenski, soldaţii descoperiră un tunel. Urmând calea acestui tunel, observară că e vorba de un drum care descindea mereu în fundul pământului. Se întoarseră şi raportară împăratului cele descoperite. Napoleon, exaltat, era de astă dată încredinţat că în fine a dat de urma locului secret unde au fost ascunse bogăţiile din Kremlin. Dădu instrucţiuni la doi specialişti de-ai săi care, împreună cu un pluton de grenadiri, porniră să cerceteze tunelul. Trecură trei ore fără ca trimişii să dea vreun semn de viaţă. Împăratul trimise atunci alţi oameni, ca să vadă ce s-a întâmplat. Aceştia din urmă reveniră după o oră şi raportară următoarele:

— Sire, am urmat drumul pasagiului subteran şi am coborât treptele. Am ajuns în faţa unor porţi grele şi ferecate. A fost cu neputinţă să deschidem aceste porţi. Despre acei care au plecat înaintea noastră nu avem nici o ştire.

Intrigat, Napoleon porni el însuşi în fruntea unei puternice gărzi, ca să dezlege taina dispariţiei oamenilor săi. Şi aşa a ajuns în faţa porţilor ferecate. Cu ajutorul dinamitei, porţile se dădură în lături şi împăratul, împreună cu suita, se pomeniră într-o cameră imensă. Deasupra pereţilor de piatră atârnau vechi icoane în bronz, iar în nişe săpate în pereţi se găseau nenumărate statui înveștmântate cu haine scumpe şi împodobite cu juvaeruri. Cadavrele soldaţilor care au fost trimişi întâi zăceau în apropierea porţilor sfărîmate.

Interiorul încăperii atât de stranii cuprindea şi un număr de douăsprezece sicrie. Unul din aceste sicrie părea mult mai greu decât celelalte şi avea o înfăţişare bizară. Atenţia lui Napoleon se opri asupra acestui sicriu şi ordonă să fie deschis.

Kremlin

Când capacul a fost ridicat, scheletul unui preot, înveștmântat într-un giulgiu alb se ridică şi arătă cu mâna spre împărat. În acelaşi timp, un zgomot straniu se produse. Marele Napoleon, călit în atâtea lupte grele, n-a putut totuşi să reziste spaimei. Împreună cu toţi cei care îl urmau se repezi spre poartă şi alergă în grabă spre ieşirea din tunel. Revenit la suprafaţă, fu întâmpinat de vestea incendierii Moscovei. Aceasta este întâmplarea „micului caporal” din subteranele Moscovei. Incendiul Moscovei nu-i mai dădu un al doilea prilej de cercetare.

O explicaţie interesantă, care dovedeşte că întâmplarea de mai sus n-a avut nimic supranatural, s-a făcut cu mai mulţi ani mai târziu, atunci când Lenin a ordonat să se facă săpături dedesubtul catedralei Uspenski. Cercetătorii, printre care se găseau câţiva arheologi de seamă, au găsit, într-adevăr, o criptă cu mai multe sicrie. Într-unul dintre acestea s-a găsit corpul mumifiat al unui bătrân arhiepiscop. Când s-a încercat urnirea corpului, acesta rezista şi zgomote stranii veniră dintrun colţ al zidurilor. Majoritate lucrătorilor au fost atât de înspăimântaţi la auzul sunetelor, încât o luară la fugă.

Bătrânul arhiepiscop era însă înmormântat împreună cu veșmintele aurite şi presărate cu pietre preţioase. Arheologii doreau să scoată intacte aceste veșminte. De aceea, în ciuda zgomotelor ce veneau dinspre ziduri, merseră şi căutară să ridice cadavrul. Astfel s-a putut constata că bătrânul arhiepiscop era prins de coșciug cu nişte lanţuri. Lanţurile aveau în acelaşi timp o ramificaţie care se pornea de la fundul coșciugului până la pereţii criptei. În pereţi era instalat un aparat rudimentar, care producea un zgomot asemănător loviturilor de ciocan ale fierarilor. Când se ridica corpul din coşciug, aparatul începea să funcţioneze. Foarte simplu, deci, dar nu acelaşi timp de un efect extraordinar pentru cei superstiţioşi.

Kremlin

Iată un indiciu pentru verosimilitatea întâmplării lui Napoleon Bonaparte. Este posibil că porţile erau şi ele prevăzute cu oarecare mecanisme ingenioase, capabile să ucidă pe acei care reuşeau să le deschidă. Desigur că primii trimişi ai lui Napoleon au descoperit secretul deschiderii porţilor şi după aceea acestea s-au închis din nou, omorându-i.

Profesorul arheolog Stedetezky a găsit în Turnul Rotund, unul dintre cele 12 turnuri cari străjuiesc palatul Kremlin, evidenţe asupra unui pasaj subteran care ducea într-o parte spre palat şi în cealaltă spre o secţiune a Moscovei numită „Oraşul alb“. Profesorul a mai găsit urme de drumuri subterane sub Turnul Varvarschi, sub fostul spital Golytzin şi sub zidurile a două mănăstiri. Toate aceste drumuri subterane urmează să fie cercetate cu amănunţime.

Ceea ce lumea ştiinţifică speră să găsească cu deosebire în urma lucrărilor arheologice întreprinse este vestita bibliotecă a lui Ivan cel Groaznic. În nenumărate documente ale vremii se vorbeşte despre valoarea şi raritatea acesteia. Se spune că biblioteca ar fi cuprins vreo opt sute de manuscrise pe pergament. Majoritatea acestora erau greceşti, dar se găseau şi multe latine. Sunt indicii sigure chiar şi asupra autorilor acestor manuscrise. Unele dintre nume, cum sunt acelea ale lui Cicero, Suietonius, Tacitus şi Polybius, ne sunt chiar familiare. Se găseau însă şi unii autori necunoscuţi pentru cercetătorii clasicilor. Printre documentele latine, se spune că s-ar găsi şi povestea lui Titus Livius. Toate pergamentele erau păstrate în scoarţe aurite şi împodobite cu pietre preţioase.

Cronicile timpului sunt pline de cruzimile lui Ivan cel Groaznic. Contemporanii acestui autocrat spun despre dânsul că ar fi fost un bun orator şi că era chiar foarte bine pregătit în chestiuni teologice. Avea obiceiul, mai ales după ospăţuri, când era sătul de mâncare şi băutură, să spună versuri. Nu era numai un despot, care a ordonat nenumărate execuţii groaznice, dar chiar cu mâinile sale a ucis pe patriarh şi pe propriul său fiu. Un elefant ce i s-a trimis în dar din Persia şi care refuza cu încăpăţânare să îngenuncheze în faţa lui a fost osândit la moarte.

Cu toate acestea, Ivan cel Groaznic era acela care, întâiul, a căutat să introducă primul tipar la Moscova şi, sub domnia lui, a apărut prima carte bisericească în limba slavonă”.

*** Realitatea ilustrată, octombrie 1929

DS TW
No comments

leave a comment