„După o domnie de 68 de ani, Franz Joseph, senilul de pe tronul habsburgilor, și-a dat sfârșitul înainte de a se produce deznodământul, care trebuie sa fie prăbușirea imperiului său heteroclit.
Acest om fatal n-a văzut pedeapsa definitivă, care stă gata să se împlinească. Poate, însă, că în decrepitudinea lui, nici n-ar fi simțit-o; poate că zguduirea catastrofei finale n-ar mai fi făcut să vibreze nervii lui storși și uscați. Soarta a voit, însă, ca acest monarh sinistru să simtă, cât era în toată puterea minții, cruzimea pedepselor. Nu i-a fost cruțată nici un soi de durere și amărăciune; și oricât de feroce a fost egoismul său, el n-a putut să nu se înfioare sub povara înfrângerilor și nenorocirilor care l-au urmărit mereu fără milă. Poate că lunga lui restriște a fost o lungă prevestire.
Se urcase pe tron în floarea tinereții, la 18 ani, în anul 1848; se născuse în 1830, când în imperiu sufla vântul răzvrătirii, când popoarele monarhiei cereau dezrobirea, când sângele lor cursese pentru libertățile pe care le năzuiau. Franz Joseph ar fi trebuit să înțeleagă sensul adânc al acestei mari zguduiri sociale. Dar, în loc de transformările pe care le putea statornici, el își inaugura domnia cu un paliativ, o constituție care nu făcea decât să aștearnă cenușă peste revoltă, fără s-o stingă.
Înfrângerile de la Magenta și Solferino, în 1859, care trebuiau să-l hotărască să renunțe la absolutismul său, nu l-au învățat, totuși, nimic. Încă o dată, Franz Joseph veni cu o părere de constituționalism, în 1860 și 1861, dar în 1865 o desființă și pe aceasta. Războiul cu Prusia, din care Austria a ieșit bătută, l-a făcut să piardă supremația pe care o avea în Germania, iar pierderea Veneției, croind în interiorul țării o situație gravă, îl sili să cedeze pretențiilor ungurilor. Așa se stabili dualismul. În 1867, Franz Joseph fu încoronat ca rege al Ungariei. Acesta i-a fost câștigul formal. În realitate, el n-a făcut decât să întărească absolutismul ascuns sub o nouă constituție, care se manifesta ca o reformă în sensul ideilor moderne, dar care nu împăca aspirațiunile de neatârnare și libertate ale popoarelor subjugate ale imperiului.
Nenorocirile familiare n-au avut o înrâurire mai eficace asupra sufletului acestui suveran nefast. Ele n-au reușit să-i schimbe tendințele nobile și mari, care să-i înalțe figura în istorie. A pierdut pe fiul său, Rudolf, pe moștenitorul tronului, în împrejurări tragice și misterioase la Mayerling, la 1889. Peste un an, a pierit în condițiuni încă inexplicabile arhiducele Johann Salvator, care luase numele burghezesc de Johann Orth. În 1895, muri într-un accident de vânătoare arhiducele Ladislaus, fiul de 20 de ani al arhiducelui Josef.
Un sfârșit tragic a avut și sora împărătesei Elisabeta, ducesa de Alencon, victimă a grozavului incendiu al bazarului din Paris. Iar când Franz Joseph trebuia să serbeze 50 de ani de domnie, moartea tragică a împărătesei Elisabeta, asasinată pe malurile lacului Lemen, în Elveția, de mâna unui criminal ticălos, aruncă doliul asupra strălucitului jubileu, care nu mai fu decât o serbare tăcută și fără fast.
Franz Joseph a îndurat toate aceste lovituri crunte cu resemnarea unui egoist, care găsește curând alinare în vălmășagul felurit al vieții. N-a căutat mângâiere într-o apropiere strânsă, sufletească, de popoarele sale, ci s-a mărginit să înregistreze compătimirea lor, ca un omagiu firesc ce i se datora. Ba da, a făcut ceva, care să pară că răsplătește devotamentul popoarelor imperiului: a acordat, în 1907, Austriei, votul universal. Un eveniment, desigur, dar explicația lui este mai cu seamă că situația în imperiu era așa de încurcată, că votul universal era singurul mijloc în stare să salveze lucrurile.
Politica habsburgică a căutat, în definitiv, să-și creeze o nouă armă de stăpânire. Dar omul nefast nu putea să-și încheie viața fără pradă și dezastre. Criza bosniacă din 1908 a fost un prilej pentru Austria să anexeze definitiv Bosnia, ceea ce provocase mari complicații internaționale din cauza protestărilor Serbiei, care se revolta de faptul că trei milioane de sârbi trec sub stăpânirea Austriei. Atunci conflictul s-a putut aplana, dar în 1914, după Războiul Balcanic, Austria a găsit prilejul, în asasinarea arhiducelui moștenitor Franz Ferdinand și a soției sale, ca să provoace, de conivență cu Germania, groaznicul război care bântuie azi omenirea. Fosta Franz Joseph conștient când sfetnicii lui au dezlănțuit această cumplită catastrofă? Poate că nu.
Niciodată n-a înțeles semnele pe care soarta i le-a pus mereu în cale. Complice al călăilor fraților noștri subjugați, pentru a căror liberare ne vărsăm sângele astăzi, memoria lui va fi veșnic blestemată…”
*** Dimineața, noiembrie 1916
„Impresiile pe care, de la 1885 până la 1915, le-a putut avea despre Franz Joseph un cetăţean al Austriei pot fi rezumate astfel: un bătrân pururea acelaşi, într-o trăsură cu roți de aur! Faţa lui Franz Joseph a exprimat totdeauna un calm imperturbabil şi niciodată o stare sufletească personală.
Între nenumăratele-i portrete nu există nici o diferenţă. Nu se poate spune despre nici unul că e altfel decât celălalt. Tot astfel, şi scrisoarea lui Franz Joseph e caligrafică, nu personală. Franz Joseph nu cerea nimic, n-a ascultat niciodată muzică, n-a aranjat niciodată vreo cameră după gustul său personal, n-a zidit nicio casă! Viaţa lui privată n-are nimic interesant, căci, după moartea împărătesei, Franz Joseph n-a mai avut viaţă privată. Acest orologiu împărătesc a funcţionat 68 de ani, după urcarea pe tron.
Franz Joseph a fost popular în Austria, şi mai ales în Viena. De ce? N-a fost nici rău, nici bun, n-a avut nicio scânteie de geniu, dar a trăit mult: a trăit trei generaţii! Şi aceasta a fost suficient! N-are nici un activ în bilanţul vieţii sale, numai pasive, multe-multe pasive!
Bilanţul domniei interminabile a lui Franz Joseph l-au făcut Karl Tschuppik şi Joseph Redlich. Ambii biografi ajung la concluzia că, dacă Franz Joseph a fost lipsit de orice personalitate, a fost cu desăvârşire gol la cap şi la inimă, a fost, în schimb, un servitor conştiincios al funcţiei sale. Şi tocmai sărăcia lui sufletească i-a făcut posibil sä fie elastic și să se încovoie sub evenimentele istorice fără să fie zdrobit de ele…”
*** Stefan Grossmann. Die Neue Rundschau
Franz Joseph a murit pe 21 noiembrie 1916, la vârsta de 86 de ani, la Palatul Schonbrunn din Viena. Domnia lui de 68 de ani a fost a patra ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, a reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului.
