HomeMonarhieÎmpușcătura care s-a auzit în toată lumea: Atentatul de la Sarajevo

Împușcătura care s-a auzit în toată lumea: Atentatul de la Sarajevo

DS TW

Ducesa Sophie de Hohenberg s-a născut pe 1 martie 1868 la Stuttgart și a fost a patra fiică a contelui Bohuslav Chotek von Chotkow und Wognin, un aristocrat din Boemia, și a soției lui, contesa Wilhelmine Kinsky von Wchinitz und Tettau. Tânăra a devenit doamnă de onoare a arhiducesei Isabella, soția arhiducelui Friedrich, ducele de Teschen, șeful Casei Habsburg-Lorena. Nu se știe unde l-a întâlnit pentru prima dată pe arhiducele Franz Ferdinand, probabil la un bal în Praga, în 1894, pe când el era staționat la garnizoană, dar este cunoscut faptul că în acea perioadă tânărul a început să facă vizite frecvente la Castelul Halbturn, reședința arhiducelui Friedrich.

 

Toată lumea a presupus că prințul se îndrăgostise de fiica cea mare a Isabellei, arhiducesa Marie Christine, dar realitatea era cu totul alta. Mama tinerei a descoperit medalionul lui Franz Ferdinand căzut pe terenul de tenis și l-a deschis, așteptându-se să găsească o fotografie a fiicei sale, dar a găsit în medalion o fotografie a Sophiei, iar această întâmplare a declanșat un mare scandal.

Franz Ferdinand devenise moștenitor prezumtiv la tron după sinuciderea vărului lui, prințul moștenitor Rudolf, în 1889, și după moartea tatălui său, Karl Ludwig, în 1896. Unchiul, împăratul Franz Joseph, l-a informat că nu se poate căsători cu Sophie, pentru că aceasta nu aparținea, așa cum cereau regulile, uneia dintre dinastiile domnitoare ale Europei.

Franz Ferdinand a refuzat să renunțe la intenția de a o lua în căsătorie pe contesă, iar acest lucru a provocat un nou scandal. În 1899, cuplului i s-a permis să se căsătorească, Franz Ferdinand și-a păstrat locul în ordinea succesiunii la tron și i s-a promis un titlu adecvat pentru viitoarea sa soție.

Nunta a avut loc pe 1 iulie 1900 la Reichstadt, dar împăratul nu a participat la ceremonie, singurii membri ai familiei imperiale care au fost prezenți fiind mama vitregă a lui Franz Ferdinand, arhiducesa Maria Tereza, și cele două fiice ale acesteia. La căsătorie, Sophie a primit titlul Fürstin von Hohenberg, iar în 1909 a fost ridicată la rangul de Herzogin (ducesă). Cu toate acestea, toate arhiducesele, prințesele și contesele Austriei și Ungariei aveau prioritate în fața ei. În cei paisprezece ani de mariaj, poziția ei la curtea imperială a fost ingrată, iar problemele de protocol au împiedicat multe curți regale să găzduiască cuplul, în ciuda poziției de moștenitor al tronului pe care o avea Franz Ferdinand. Cu toate acestea, unii au trecut peste regulă, inclusiv regele George al V-lea și regina Mary a Regatului Unit, care au primit cu bucurie cuplul ducal la Castelul Windsor, în noiembrie 1913.

 

Ducesa a adus pe lume patru copii: Sophie, Maximilian, Ernst și un băiat care a murit la scurt timp după naștere. În 1914, arhiducele Franz Ferdinand a fost invitat de generalul Oskar Potiorek, guvernatorul provinciei austro-ungare Bosnia și Herțegovina, să urmărească manevrele militare la Sarajevo, capitala provinciei. Sophie nu avea de obicei voie să-și însoțească soțul în astfel de vizite din cauza statutului său inferior, dar, cu această ocazie, Franz Ferdinand a fost invitat mai degrabă în calitate de comandant militar decât de membru al familiei imperiale.

Arhiducele a aranjat ca Sophie să i se alăture în a treia și ultima zi a vizitei, urmând să inaugureze împreună un muzeu înainte de a se întoarce la Viena. Duminică, 28 iunie 1914,  la ora 10 dimineața, când grupul oficial a trecut pe lângă secția centrală de poliție din Sarajevo, un anume Nedeljko Čabrinović a aruncat o grenadă spre mașina în care se aflau Franz Ferinand și soția sa.

 

Șoferul a accelerat când a văzut obiectul zburând spre automobil, iar grenada a explodat sub roțile mașinii următoare. Doi dintre ocupanți, Eric von Merizzi și contele Boos-Waldeck, au fost grav răniți și paisprezece trecători au fost loviți de așchii.

După ce a participat la recepția oficială de la Primărie organizată pentru inaugurarea muzeului, Franz Ferdinand a întrebat cum se simt cei doi răniți, iar când i s-a spus că starea lor era gravă, a insistat să fie dus să-i vadă la spital.


Un membru al delegației austriece, Andreas Freiherr von Morsey, i-a sugerat că acest lucru ar putea fi periculos, dar Oskar Potiorek, care era responsabil pentru siguranța delegației, a răspuns: „Crezi că Sarajevo este plin de asasini?”

Pentru a evita centrul orașului, generalul Potiorek a decis ca mașina imperială să meargă de-a lungul cheiului Appel, până la spitalul din Sarajevo, dar a uitat să-i spună șoferului, Leopold Loyka, că luase această decizie. În drum spre spital, trecând pe lângă Podul Latin, șoferul a cotit pe strada Franz Joseph, unde se afla un tânăr, Gavrilo Princip, care aștepta la colțul străzii. Oskar Potiorek și-a dat seama că șoferul a luat-o pe o cale greșită și a strigat „Ce-i asta? Ai greșit drumul! Trebuia să o luăm cheiul Appel!”

Șoferul a pus piciorul pe frână și a început să dea înapoi. Făcând acest lucru, a trecut încet pe lângă Gavrilo Princip. Asasinul a făcut un pas înainte, și-a ridicat pistolul și, de la o distanță de aproximativ cinci metri, a tras de două ori în mașină. Franz Ferdinand a fost lovit în gât și Sophie în abdomen. Contesa i-a spus soțului ei: „Pentru numele lui Dumnezeu, ce ți s-a întâmplat?!” apoi a căzut sângerând. Înainte de a-și pierde cunoștința, el i-a strigat: “Sophie! Sophie! Nu muri! Rămâi în viață pentru copiii noștri!”. Peste o oră medicii au constatat decesul amândurora.

Gavrilo Princip, asasinul cuplului imperial, era născut în Bosnia sârbească, într-o familie de țărani, și fusese cooptat în societatea secretă Mâna Neagră, care urmărea distrugerea influenței Imperiului Austro-Ungar în Balcani.

 

În timpul anchetei, bărbatul a susținut că nu a vrut să o împuște pe ducesă, ci pe generalul Oskar Potiorek, guvernatorul militar al Bosniei. Princip a fost arestat imediat după atacul ucigaș, dar nu a fost condamnat la moarte, ci la 20 de ani de închisoare la Theresienstadt, unde a murit de tuberculoză după patru ani.

Trupurile arhiducilor au fost transportate la gara din Sarajevo, fiind însoțite de mai multe batalioane de infanterie și cavalerie. Tunurile au tras o salvă de doliu înainte ca trenul morturar să se pună în mișcare, cortegiul funerar îndreptându-se prin Trieste spre Viena, unde a fost organizată o scurtă ceremonie la Palatul Hofburg, la care a participat doar familia imperială. Franz Ferdinand și Sophie au fost înmormântați în cripta Castelului Artstetten, casa de vară a Habsburgilor, pentru că rangul ducesei nu permitea să fie înmormântată în cripta imperială.

După asasinat, copiii cuplului – Sophie, Maximilian și Ernst – au fost dați în grija unchiului lor, Prințul Jaroslav von Thun und Hohenstein. și la sfârșitul anului 1918, pentru că proprietățile acestuia au fost confiscate, copiii s-au mutat la Viena.

În 1938, după anexarea Austriei de către Germania nazistă, Ernst, care participase la o serie de întâlniri pro-monarhiste și s-a opus public anexării, a fost trimis în lagărul de concentrare din Dachau, la fel ca și fratele său, Maximilian. Cel din urmă a fost eliberat după șase luni de arest, dar a fost obligat să rămână în domiciliu obligatorie la Castelul Artstetten. Prințul Ernst a fost transferat mai târziu în alte tabere de concentrare și a fost eliberat în 1943.

După eliberarea Austriei, locuitorii lui Artstetten l-au ales pe Maximilian în funcția de primar. Sophie s-a căsătorit cu Contele Friedrich von Nostitz-Rieneck în septembrie 1920 și a trăit până în octombrie 1990, Maximilian a murit în 1962, iar mezinul, Ernst, a încetat din viață în 1954.

DS TW

leave a comment