Istoria orașului și portului Constanța este strâns legată de dinamica comerțului și de poziția cheie pe țărmul vestic al Mării Negre. Sub straturi succesive de dezvoltare, conflicte și reconstrucție, se ascund rămășițele unuia dintre cele mai vechi noduri comerciale ale regiunii.
Ce nu se mai vede astăzi este tocmai nucleul originar: portul antic care a funcționat pe locul unde au fost clădite mai târziu portul genovez, cel turcesc și, în cele din urmă, actualul port Constanța. Acest trecut este însă atestat de vestigiile descoperite pe faleza dintre Consiliul Municipal și Cazinou — printre care se remarcă „Edificiul roman cu mozaic”, datând din secolul al IV-lea.
Pe la anii 1000, orașul apărea în sursele bizantine sub numele de Constanțiana. Câteva secole mai târziu, în perioada de maximă expansiune a comerțului mediteranean, genovezii și-au stabilit aici centre comerciale fortificate, iar din acea epocă se mai păstrează astăzi ruinele unor „magazii genoveze” și faimosul Far Genovez, ridicat de englezi în 1861, pe amplasamentul celui vechi.
Până la sfârșitul secolului al XIV-lea, Dobrogea a trecut prin mai multe stăpâniri, fiind în cele din urmă cucerită de Imperiul Otoman, sub care Constanța (Küstendje, cum fusese rebotezată) decade. Economia otomană interzicea comerțul exterior, portul s-a înnisipat, iar frecventele naufragii au întărit imaginea de loc uitat de lume, ce avea vreo 150 de case, un han și o geamie.
Schimbarea a venit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu retragerea otomanilor. După Războiul Crimeii, inginerii francezi și englezi au trasat o nouă șosea de acces și o linie ferată către Canara, ca parte a unui proiect de revigorare a portului. În 1857, compania britanică „Danube and Black Sea Railway Co. Limited” a obținut concesiunea porturilor Constanța și Cernavodă, iar în doar trei ani a finalizat lucrările de infrastructură.
Astfel a luat naștere, în 1860, noul port Constanța, întins pe circa 4 hectare, cu cheiuri din zid și lemn și diguri mai solide, dar care încă mai încorporau vechiul dig genovez. A fost un punct de pornire esențial pentru transformarea Constanței într-un oraș-port strategic, proces care a culminat cu lucrările ample din perioada 1896–1909, când s-au pus bazele portului modern.
Orașul a început să se contureze ca stațiune balneară, în ciuda facilităților modeste de la acea vreme, încă de la jumătatea secolului al XIX-lea. Băile de mare se practicau sub cerul liber, în barăci improvizate sau pe plaja din cartierul englezesc, situat în apropierea portului. Întreprinzătorii britanici, care ridicaseră aici aproximativ 400 de case solide din piatră între 1858 și 1860, au beneficiat din plin, alături de localnici, de calitățile heliomarine ale zonei. Unul dintre acești coloniști englezi a promovat în cercurile londoneze ideea de a investi capital în Constanța, susținând că „amenajat de oameni pricepuți, orașul poate deveni o stațiune de odihnă”.
Primele investiții serioase în infrastructura balneară au apărut după 1878, când autoritățile locale au direcționat fonduri importante pentru dezvoltarea orașului ca stațiune de vară. Personalități marcante ale epocii, precum Mihail Kogălniceanu, Mihail Șuțu și Grigore Cantacuzino, și-au ridicat case somptuoase pe actualul Bulevard Regina Elisabeta, prezența lor atrăgând și alte categorii sociale spre litoral românesc.
Totuși, în anii 1880, o ședere prelungită la Constanța era o provocare din cauza lipsei infrastructurii de transport și a hotelurilor moderne. Situația s-a schimbat în 1882, când o societate engleză a inaugurat primul hotel modern, amplasat în clădirea care avea să găzduiască ulterior Comandamentul Marinei Militare, în apropierea Farului Genovez.
Zona de plajă preferată era faleza de sud, cunoscută drept „La vii”, unde vegetația abundentă oferea un decor natural aparte. Pentru a facilita accesul turiștilor, în iarna anului 1883 s-a construit o linie de cale ferată care lega plaja de partea de sus a orașului și de linia ferată Constanța–București. Trenul oprea în stații precum Ovidiu, Thetis și Tomis, iar de la stația finală, un drum pietruit și câteva scări duceau până la mare, unde fuseseră ridicate două stabilimente balneare – separate pentru bărbați și femei.
Un alt punct de atracție a fost plaja amenajată de Hotelul Carol, rezervată însă doar propriilor oaspeți. Aici, facilitățile includeau barăci din lemn ridicate pe șine de fier fixate în fundul mării, fiecare dotată cu bazine acoperite și cabine pentru schimbarea hainelor. Accesul în apă era posibil prin scări exterioare, iar numărul cabinelor era de 21 la pavilionul bărbaților și 10 la cel al doamnelor.
În paralel cu dezvoltarea facilităților de cazare și balneare, autoritățile constănțene au acordat atenție și divertismentului. În 1892, a fost construit un cazinou din paiantă, cu scopul de a oferi distracții sezoniere și de a găzdui baluri de binefacere. Construcția actualului Cazinou, simbol emblematic al orașului, a fost realizată între 1907 și 1910, în stil art nouveau, după planurile arhitectului francez Daniel Renard.
Până în 1906, Constanța ajunsese să atragă circa 24.500 de turiști anual. În 1912, orașul dispunea de 14 hoteluri, care deveneau rapid neîncăpătoare în plin sezon. În fața cererii crescânde, mulți vizitatori apelau la camere închiriate de particulari, astfel că, pentru a preveni speculațiile de preț, prefectul C. Pariano a emis o ordonanță ce reglementa funcționarea cazărilor private sub supravegherea administrației locale.
Activitatea estivală, întreruptă de Primul Război Mondial, a fost reluată în forță în anii ’20. Pentru constănțenii și pentru turiștii care nu își permiteau un sejur la Mamaia, în perioada interbelică existau trei plaje accesibile: Modern, Duduia și Tataia. Plaja Modern oferea inclusiv băi cu nămol adus de la Duingi (actualul sat Nuntași). Plaja Duduia, artificială și îngustă, era amplasată în spatele vilei Ghica. Plaja Tataia, mai bine echipată, dispunea de cabine zidite, dar era greu accesibilă din cauza terenului abrupt.
Dacă astăzi litoralul românesc se confruntă cu probleme precum aglomerația, scăderea calității serviciilor și haosul urbanistic, începuturile ne amintesc că altădată viziunea, rigoarea și pasiunea unor oameni destoinici au transformat Constanța într-o destinație de elită.
Sursa foto: BCU Iași
