Turismul organizat a început să se contureze începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu dezvoltarea căilor ferate și apariția unei clase sociale cu venituri mari, care era gata să-și petreacă timpul liber în stațiunile la modă.
Momentul simbolic este considerat anul 1841, când Thomas Cook a organizat în Anglia prima excursie colectivă contra cost, cu transport, masă și program stabilit, urmată, în 1855, de un grand tour european ce cuprindea vizitarea marilor orașe din Belgia, Germania și Franța și se încheia la Paris, la Expoziția Universală. De aici înainte, călătoriile au început să devină treptat un produs de consum: au apărut agențiile de voiaj, ghidurile tipărite, hotelurile de lux și pachetele turistice, dar acestea nu erau destinate decât elitelor și burgheziei înstărite, marilor industriași, proprietarilor de pământuri sau bancherilor.
În acea perioadă, Boemia a devenit una dintre zonele cele mai căutate din Europa. Aristocrații se întâlneau aici an de an sub pretextul curelor balneare cu ape minerale sau nămoluri terapeutice, dar, în același timp, aceste centre funcționau ca spații de vizibilitate socială și modalități de afirmare a statutului social. Două stațiuni au ajuns să domine acest univers aparte – Carlsbad (Karlovy Vary) și Marienbad (Mariánské Lázně).
Vilegiaturile erau sezoniere (de la începutul lui mai până la începutul lui septembrie), curele durau între 4 și 8 săptămâni și erau guvernate de reguli medicale, dar, în paralel, stațiunile erau animate de baluri, concerte, plimbări și întâlniri discrete.
Carlsbad își leagă originea de o legendă medievală: împăratul Carol al IV-lea ar fi descoperit izvoarele fierbinți în secolul al XIV-lea, în timpul unei vânători. Multă vreme, localitatea a rămas un târg modest, însă la începutul secolului al XIX-lea s-a transformat într-un centru medical de prim rang. Apele minerale folosite pentru tratarea afecțiunilor digestive, hepatice și metabolice erau administrate după un ritual strict, paharele erau numerotate și băute la ore fixe, în timpul unor plimbări obligatorii, iar tratamentele erau supravegheate de medici celebri.
Johann Wolfgang von Goethe a fost unul dintre cei mai fideli oaspeți de la Carlsbad, revenind de mai multe ori, atras nu doar de ape, ci și de atmosfera stațiunii, iar Ludwig van Beethoven și Frédéric Chopin au trecut și ei prin celebrul orășel.
Iată o descriere publicată de revista Familia din Oradea în 1867:
„Toate băile sau scăldele din această țară sunt, în adevăr, binefăcătoare omenirii, căci puterea lor medicală este dată de la natură în abundență; apoi, pe lângă aceasta, la băile din Boemia niciodată nu se află jocuri de hazard și alte petreceri ruinătoare de avere și sănătate.
Cel ce caută astfel de plăceri deșarte va cerceta în zadar aceste scalde; însă toți aceia care voiesc să-și restaureze sănătatea și să-și caute distracțiunea în frumusețile naturii pot, cu inima liniștită, grăbi spre a cerceta aceste izvoare salutare.
Galerie foto
Ilustrațiunea frumoasă ce o publicăm în fruntea foii reprezintă Carlsbadul, cea mai renumită baie din Boemia; am putea zice că este una dintre cele mai cercetate băi europene. Apa de la Carlsbad posedă o putere extraordinară pentru vindecarea bolilor de piept și de ficat și, în privința aceasta, concurează cu toate celelalte scalde.
Din toate părțile lumii se adună aici bolnavii de piept și melancolicii care pătimesc de ficat, iar aceștia, de regulă, se întorc către casă sănătoși pe deplin sau, cel puțin, învederat recreați. Bolnavii petrec ziua luând scalde, bând apa și, mai ales, conversând cu vioiciune, căci conversațiile cordiale și alese slujesc și ele la înaintarea sănătății. Seara însă, cum se întunecă, toți se grăbesc să se culce, iar către ora zece se sting toate luminile.
Băuturi spirtoase aici nu se beau, căci un pahar de vin poate nimici cura de vreo săptămână. Este, așadar, evident că la Carlsbad numai aceia pot fi mulțumiți care caută cu adevărat recrearea sănătății lor; drept aceea, cei ce pătimesc de bolile sus-amintite pot fi asigurați că nu vor fi tulburați de persoane dornice de petreceri zgomotoase.
Cercetătorii acestor scalde, venind din toate părțile lumii, sunt de cele mai diferite naționalități; totuși se poate observa pe fețele lor ceva comun, și anume suferința. Toți sunt palizi, cu ochii adânciți în orbite; însă aceste fețe livide deșteaptă totuși o simpatie reciprocă, căci, de regulă, pe ele se răsfrânge un spirit mai înalt, știut fiind că bolnavii de piept sunt, în mare parte, oameni ai muncii și agitațiunilor spirituale. Tocmai de aceea, acestora orice lucrare intelectuală le este, pe timpul curei, cu strășnicie oprită…”
Trei monarhi europeni la Carlsbad
În iulie 1864, relata presa epocii, la Carlsbad s-au întâlnit trei capete încoronate ale Europei: Alexandru al II-lea, țarul Rusiei (însoțit de Alexander Gorceakov, ministrul său de externe), Wilhelm I, regele Prusiei (venit împreună cu cancelarul Otto von Bismarck), și Franz Joseph, împăratul Austriei, care a fost secondat de Johann von Rechberg, ministrul de externe imperiului.
Deși oficial reprezentanții celor trei suverani au afirmat că reuniunea ar fi fost o simplă întâlnire mondenă, ziariștii au suspectat, pe drept cuvânt, existența unei apropieri politice reale între marile monarhiile europene, motivate de dosare sensibile ale momentului: Polonia, Italia, Ungaria, chestiunea orientală, Danemarca și viitorul Germaniei. Demințirile oficiale apărute în gazete au fost prezentate ca ambigue și insuficiente, pentru că ele trădau, de fapt, teama de reacția Franței și a opiniei publice europene.
Consecințele acestei întâlniri au fost confirmate ulterior: au consolidat temporar cooperarea dintre Prusia, Austria și Rusia, au contribuit la izolarea diplomatică a Franței lui Napoleon al III-lea, au permis Prusiei să acționeze mai liber în conflictul cu Danemarca și, paradoxal, au pregătit terenul pentru ruptura austro-prusacă din 1866, care a dus la ascensiunea decisivă a Prusiei și la destrămarea vechiului echilibru european stabilit în 1815.
Întâlnirea din 1864 nu a fost o excepție, ci parte dintr-o tradiție politică veche de câteva decenii, pentru că orice vizită în celebra stațiune era ușor de explicat, fiind mascată sub un pretext medical absolut credibil, și oferea elitelor europene un cadru social relaxat, în timp ce presa putea fi ușor „liniștită”.
Marienbad: stațiunea romantismului târziu
La 55 de kilometri de Carlsbad, se afla un alt loc celebru în epocă, Marienbad. Izvoarele de aici fuseseră sistematizate la începutul secolului al XIX-lea, iar localitatea a fost construită aproape „dintr-o suflare”, fiind amenajată cu parcuri largi, colonade elegante și hoteluri luxoase. Ambele stațiuni erau conectate la rețeaua feroviară austro-ungară, dar ruta dintre ele nu era directă, ci presupunea 1–2 schimbări (de regulă prin Eger/Cheb).
Durata călătoriei era de 2,5 – 4 ore, în funcție de legături, iar pentru elite existau vagoane de clasa I și vagoane panoramice (Aussichtswagen). O altă variantă de transport de la o stațiune la alta era cu trăsura, deși durata era de 6 – 8 ore, uneori o zi întreagă, pentru că traseul trecea prin păduri de conifere și sate pitorești, unde „curiștii” se opreau pentru a admira peisajele sau a lua masa.
Marienbad a devenit rapid o stațiune „la modă”, Goethe fiind, din nou, figura tutelară. Aici a trăit una dintre cele mai celebre iubiri târzii ale sale, cu tânăra Ulrike von Levetzow, un episod care a intrat în istoria literaturii. Stațiunea a fost frecventată și de Franz Kafka și Sigmund Freud, dar oaspetele cel mai de seamă era regele Eduard al VII-lea al Angliei care, după încoronare, a venit an de an în Boemia, convins că apele minerale îl ajută să slăbească.
În 1901, un reportaj publicat în cotidianul „Telegraful” surprindea atmosfera:
“Între băile boeme cu renume european, locul al II-lea îl ocupă Marienbadul. Cei ce fac cura la Carlsbad, de regulă, fac o excursiune până la Marienbad, fie cu trenul, fie cu trăsura. Și cei ce călătoresc cu trenul au ocaziunea de a admira frumoasa cale ce duce printre munți sălbatici, în toate amănuntele ei, căci, la cerere, se pun la dispoziția călătorilor vagoane de sticlă pe care le poți deschide cum vrei, așa-numitele Aussichtwagone. Firește, prețul de călătorie în acest caz e mai scump, dar frumusețile pline de variațiune ale drumului răsplătesc pe deplin prețul biletului de călătorie.
Deși trenul accelerat merge relativ destul de încet, totuși sosește iute la Marienbad, mai ales dacă te afli într-o societate plăcută. Marienbadul este, de asemenea, situat în apropierea unui complex mare de păduri de brad. Are, față de Carlsbad, acel avantaj că e lipsit de fumul numeroaselor fabrici care infectează aerul și fac neplăcută petrecerea în oraș. Altfel, aceeași eleganță a hotelurilor, aceleași edificii grandioase și mari, aceeași mișcare și eleganță, dar totodată și aceeași scumpete.
Marienbadul e mai mult un loc de recreare generală și, mai ales, pentru a topi din grăsimea celor din seamă afară de grași. Vei vedea acolo, în adevăr, exemplare de oameni grași, de nu știi dacă râzi de ei sau să-i compătimești. Îți vine să binecuvântezi cerul că nu a condamnat propriile-ți picioare a purta o astfel de povară.
Medicii îi pun la canon: să flămânzească, să se scalde, să alerge pe deluri cu limba scoasă, la masaj etc. Nu-i vorbă, în urma unui tratament riguros scad 15–20 de kilograme, dar apoi, acum recreați și odihniți la stomac, se pun acasă iarăși pe mâncare cu o poftă de lup și adaugă în curând iar 30 ori 40 de kile.
Izvoarele principale sunt aici Kreuzbrunnen, Ambrosiusbrunnen (în oraș), Ferdinands și Carolinenbrunnen, apoi Waldquelle, în pădure. Apa e foarte gustoasă, amestecată cu sucul stors din lămâi și cu zahăr. Un farmec deosebit îl au locurile de plimbare, mai ales cele către Maxthal, ce duc pe o vale domoală și atrăgătoare.
Numărul vizitatorilor trece de peste 15.000 pe an. Edificiul cel mai grandios este noul Kursaal, o clădire monumentală, cu toate comoditățile și confortul ce le poate reclama mintea cea mai capricioasă și rafinată. Sala de joc, la care duce un vestibul cu coloane din cea mai frumoasă marmură veritabilă, este de un gust și de o eleganță neîntrecută. Sălile de lectură, de muzică, de conversație sunt în stil secesionist în toate părțile lor: mobile, covoare, pereți.
Galerie foto
În acest edificiu sunt așezate la parter și multe băi. Ceva mai luxos, mai practic și comod decât așa-numitul Fürstenbad nu se poate închipui. O baie costă 5 florini. Într-un alt edificiu mai vechi se află alte băi. Nămolul pentru băi se aduce, ca și la Carlsbad, de la Franzensbad.
Un alt stabiliment cu care Marienbadul întrece mult Carlsbadul este colonada principală de la Kreuzbrunnen, ridicată din fier și sticlă. Fiind la un loc mai deschis și mai larg, arhitecții au putut da frâu liber fanteziei lor întru proiectarea acelei colonade, care apare cu atât mai măreață cu cât înaintea ei se deschide o alee și un loc larg pentru plimbare. E un tablou feeric a vedea acest loc la orele șase, când muzica dezlănțuie sentimentele omenești prin rostul armonios al instrumentelor sale, în mijlocul unei mase imense de public elegant.
Cea mai fericită poziție însă o are Café Egerländer. E situată pe o terasă în vârful unui deal, de unde, în semicerc, ți se prezintă, ca într-un tablou, peisajul întregului ținut, pe care nu te saturi a-l privi. O mulțime din odăile acestei cafenele sunt în stilul caselor țărănești din acel ținut, cu toate apartenențele lor, un fel de muzeu etnografic. Dacă mergi la Marienbad și nu te duci la Café Egerländer, n-ai văzut un lucru esențial.”
Vestita stațiune balneară nu era străină nici aristocraților din România. În secolul al XIX-lea și la începutul secolului XX, marii proprietari și industriași își făceau „cura” la Carlsbad sau Marienbad. Medicii români recomandau explicit aceste stațiuni pentru „bolile civilizației”, adică gută, diabet, nervozitate cronică și obezitate.
Carlsbad era considerată stațiunea disciplinei medicale, pentru că aici se venea exclusiv „la tratament”, iar programul zilnic era aproape militarizat, în timp ce Marienbad devenise mai degrabă un loc de refugiu și relaxare, unde oaspeții puteau asculta muzică în aer liber, puteau face plimbări romantice sau se întrețineau în conversații mondene cu figurile artistice ale epocii.
Izbucnirea Primului Război Mondial a întrerupt șirul nesfârșit al vilegiaturiștilor care vizitau splendidele stațiuni. După 1918, odată cu apariția Cehoslovaciei, Carlsbad și Marienbad și-au pierdut strălucirea imperială, iar după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a schimbat definitiv structura socială a oaspeților.
În perioada comunistă, hotelurile luxoase au fost naționalizate și stațiunile au intrat într-un regim de funcționare orientat spre „turismul social”.
