Blânda împărăteasă Augusta, soția lui Wilhelm cel Mare

Augusta de Saxa-Weimar-Eisenach s-a născut pe 30 septembrie 1811 la Weimer și a fost cea de-a doua fiică a lui Carol Frederic, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach și a Mariei Pavlovna, fiica țarului Paul I al Rusiei. Tatăl ei avea capacități intelectuale limitate, dar mama Augustei, Maria, a fost una dintre cele mai semnificative femei ale timpului ei, iar fetița a primit o educație aprofundată, a luat lecții de desen de la pictorul curții, Luise Seidler, și lecții de muzică de la capelmaistrul ducesei-mamă, Johann Nepomuk Hummel.

În 1826, pe când avea doar cincisprezece ani, l-a întâlnit pe viitorul ei soț, Wilhelm, al doilea fiu al regelui Prusiei, Frederic Wilhelm al III-lea, care, la acel moment, era îndrăgostit de Elisa Radziwill, o tânără care provenea dintr-o familie de mari nobili polonezi. Fratele mai mare al prințului, Friedrich Wilhelm, și soția lui, Elisabeth, nu aveau copii, astfel că el a fost desemnat moștenitor prezumtiv al tronului Prusiei.

Elisa nu făcea parte dintr-o familie domnitoare, iar mariajul cu un moștenitor al tronului Prusiei încălca normele casei imperiale, astfel că, în 1824, regele a apelat la țarul Alexandru I al Rusiei, care nu avea copii, pentru a o adopta, însă Alexandru a refuzat. Al doilea plan era ca Elisa să fie adoptată de unchiul ei, Prințul August al Prusiei, dar nici această idee nu a avut succes.

Astfel că, în iunie 1826, tatăl lui Wilhelm i-a cerut fiului său să renunțe la potențiala căsătorie cu Elisa și pe 29 august prințul a cerut-o de soție pe Augusta. Logodna a avut loc două luni mai târziu, dar Wilhelm considera că singura sa dragoste adevărată era tânăra poloneză, accepta că Augusta este drăguță și deșteaptă, dar a mărturisit că nu îi trezește niciun sentiment. În schimb, prințesa era îndrăgostită de viitorul ei soț care avea cu 14 ani mai mult și spera într-un mariaj fericit.

Cei doi s-au căsătorit pe 11 iunie 1829 la capela Palatului Charlottenburg și primele săptămâni de mariaj au fost armonioase. Curând însă Augusta a început să se plictisească de sobrietatea militară și de îndatoririle pe care la avea la curtea prusacă.

Primul copil al cuplului, Prințul Frederic, viitorul Frederic al III-lea, s-a născut pe 18 octombrie 1831, la trei ani după nuntă, iar al doilea copil, Prințesa Louise, șapte ani mai târziu.

În 1858, după ce fratele său nu a mai putut conduce guvernul pentru că suferise câteva accidente cerebrale, Wilhelm a devenit regent și s-a mutat cu Augusta la curtea de la Berlin, trei ani mai târziu a devenit rege, iar după câteva luni suveranul a dizolvat Parlamentul și l-a numit pe Otto von Bismarck noul prim-ministru al Prusiei. Suveranul a fost artizanul declanșării Războiului austro-prusac, însă blânda împărăteasă a devenit adversara lui fățișă, pentru că detesta conflictele militare și își dorea ca supremația prusacă să reușească să se impună prin moralitate și prin puterea convingerii, nu prin vărsare de sânge.

Augusta a fondat în 1864 Asociația Națională a Femeilor, o organizație care se ocupa de soldații răniți, și a adoptat ideile englezoaicei Florence Nightingale, prima infirmieră modernă, datorită căreia spitalele secolului al XIX-lea s-au transformat în instituții de tratament moderne. Există astăzi mai multe fundații create la inițiativa Augustei, inclusiv Societatea Germană pentru Chirurgie.

Războiul austro-prusac s-a terminat în 1866, însă patru ani mai târziu a izbucnit Războiul franco-prusac, iar Augusta a continuat să-l considere responsabil și pentru acest război pe cancelarul Bismarck. În 1872, a finanțat ridicarea unei instituții de învățământ la Potsdam, „o casă pentru educația fiicelor sărace ale ofițerilor germani, oficialilor militari, preoților și medicilor din domeniul onoarei ca urmare a războiului din 1870 -71″.

Împărăteasa a îngropat diferendele cu Bismarck doar în ultimii ani ai vieții ei, pentru că părea că acesta era singurul care îl suportă pe iubitul ei nepot, Wilhelm. A suferit de reumatism timp de mulți ani și în iunie 1881 a căzut și a devenit dependentă de cârje și de un scaun cu rotile, dar acest lucru nu a împiedicat-o să își îndeplinească îndatoririle.

În 1887, când suveranul a împlinit 90 de ani, cei doi și-au reînnoit jurămintele, dar Wilhelm a murit un an mai târziu, pe 9 martie 1888. Datorită vieții exemplare, a modestiei și credinței față de principiile sale, s-a bucurat de o mare popularitate, cortegiul său funerar fiind însoțit de mii de oameni. Wilhelm cel Mare a fost înmormântat în mausoleul din Charlottenburg, la Berlin, iar în cinstea sa au fost ridicate o serie de monumente omagiale, printre care Porta Westfalică și Colțul german.

După 99 de zile, fiul său, care devenise împăratul Frederic al III-lea, a murit și el din cauza unui cancer de laringe și în acel moment iubitul nepot al Augustei, Wilhelm, l-a succedat. Împărăteasa văduvă a încetat din viață pe 7 ianuarie 1890, la vârsta de 78 de ani, la Altes Palais Unter den Linden, în timpul pandemiei de gripă din 1889–1890, fiind înmormântată alături de soțul ei.

Galerie foto: