Blânda împărăteasă Augusta, soția lui Wilhelm cel Mare

Augusta de Saxa-Weimar-Eisenach s-a născut pe 30 septembrie 1811 la Weimer și a fost cea de-a doua fiică a lui Carol Frederic, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach, și a Mariei Pavlovna, fiica țarului Paul I al Rusiei. Tatăl ei avea capacități intelectuale limitate, dar Maria a fost una dintre cele mai inteligente femei ale epocii, iar fetița a primit o educație serioasă, a luat lecții de desen de la pictorul curții, Luise Seidler, și lecții de muzică de la capelmaistrul ducesei-mamă, Johann Nepomuk Hummel.

În 1826, pe când avea doar cincisprezece ani, l-a întâlnit pe viitorul soț, Wilhelm, al doilea fiu al regelui Prusiei, Frederic Wilhelm al III-lea, care, la acel moment, era îndrăgostit de Elisa Radziwill, o tânără care provenea dintr-o familie de nobili polonezi. Fratele mai mare al prințului, Friedrich Wilhelm, și soția lui, Elisabeth, nu aveau copii, astfel că el fusese desemnat moștenitor prezumtiv al tronului Prusiei.

Elisa nu făcea parte dintr-o familie domnitoare, iar mariajul cu un moștenitor al tronului Prusiei încălca normele casei imperiale, astfel că, în 1824, regele a apelat la țarul Alexandru I al Rusiei, care nu avea copii, pentru a o adopta, însă Alexandru a refuzat. Al doilea plan era ca Elisa să fie adoptată de unchiul ei, Prințul August al Prusiei, dar nici această idee nu a avut succes.

În această situație, în iunie 1826, tatăl lui Wilhelm i-a cerut fiului său să renunțe la potențiala căsătorie cu Elisa, astfel că pe 29 august prințul a cerut-o de soție pe Augusta. Logodna a avut loc două luni mai târziu, dar Wilhelm, care o considera pe Augusta drăguță și deșteaptă, a mărturisit că nu îi trezește niciun sentiment. În schimb, prințesa era îndrăgostită de viitorul soț care avea cu 14 ani mai mult și spera să aibă un mariaj fericit.

Cei doi s-au căsătorit pe 11 iunie 1829 la capela Palatului Charlottenburg. Primele săptămâni ale vieții în cuplu au fost armonioase, dar curând Augusta a început să se simtă îngrădită de regulile stricte și de îndatoririle pe care la avea la curtea prusacă. Primul copil, prințul Frederic, viitorul Frederic al III-lea, s-a născut pe 18 octombrie 1831, iar al doilea, prințesa Louise, a venit pe lume șapte ani mai târziu.

În 1858, după ce fratele lui nu a mai putut conduce guvernul pentru că suferise câteva accidente cerebrale, Wilhelm a devenit regent și s-a mutat la curtea de la Berlin, trei ani mai târziu a devenit rege, iar după câteva luni a dizolvat Parlamentul și l-a numit pe Otto von Bismarck prim-ministru al Prusiei.

Suveranul a fost artizanul declanșării Războiului austro-prusac, însă blânda împărăteasă a devenit adversara fățișă a planurilor lui, pentru că detesta conflictele militare și își dorea ca supremația prusacă să se impună prin diplomație, nu prin vărsare de sânge.

Augusta a fondat în 1864 Asociația Națională a Femeilor, o organizație care se ocupa de soldații răniți, și a adoptat ideile englezoaicei Florence Nightingale, prima infirmieră modernă datorită căreia spitalele secolului al XIX-lea s-au transformat în instituții de tratament moderne. Există astăzi mai multe fundații create la inițiativa Augustei, inclusiv Societatea Germană pentru Chirurgie.

Războiul austro-prusac s-a terminat în 1866, însă patru ani mai târziu a izbucnit Războiul franco-prusac, iar Augusta a continuat să-l considere responsabil și pentru acest conflict tot pe cancelarul Bismarck. În 1872, a finanțat ridicarea unei instituții de învățământ la Potsdam, „o casă pentru educația fiicelor sărace ale ofițerilor germani, oficialilor militari, preoților și medicilor din domeniul onoarei ca urmare a războiului din 1870 -71″.

Împărăteasa a îngropat diferendele cu Bismarck doar în ultimii ani ai vieții, pentru că părea că acesta era singurul care îl agrea pe dragul ei nepot, Wilhelm. A suferit de reumatism timp de mulți ani, în iunie 1881 a căzut și a fost nevoită să folosească un scaun cu rotile pentru a se deplasa, dar acest lucru nu a împiedicat-o să își îndeplinească îndatoririle oficiale.

În 1887, când suveranul a împlinit 90 de ani, cei doi și-au reînnoit jurămintele, dar Wilhelm a murit un an mai târziu, pe 9 martie 1888. Datorită vieții exemplare, a modestiei și credinței față de principiile sale, s-a bucurat de o mare popularitate, cortegiul lui funerar fiind însoțit de mii de oameni. Wilhelm cel Mare a fost înmormântat în mausoleul din Charlottenburg, la Berlin, în cinstea sa fiind ridicate o serie de monumente omagiale, printre care Porta Westfalică și Colțul german.

După 99 de zile, fiul cuplului, care devenise împăratul Frederic al III-lea, s-a stins din viață din cauza unui cancer de laringe și în acel moment iubitul nepot al Augustei, Wilhelm, a preluat tronul. Împărăteasa văduvă a încetat din viață pe 7 ianuarie 1890, la vârsta de 78 de ani, la Altes Palais Unter den Linden, în timpul pandemiei de gripă din 1889–1890, și a fost înmormântată alături de soțul ei.

Galerie foto: