HomeMonarhieMari Ducese și PrințeseDramele ducesei Georgiana Cavendish

Dramele ducesei Georgiana Cavendish

DS TW

Accesul în lumea aristocratică a Angliei din timpul domniei regelui George al III-lea însemna, pentru o tânără de viță nobilă, intrarea într-un univers al privilegiilor, al fastului și al influenței politice, dar și al convențiilor rigide și al căsătoriilor aranjate.

 

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când Londra devenise centrul uneia dintre cele mai rafinate societăți europene, puține femei au reușit să fascineze opinia publică așa cum a făcut-o Georgiana Cavendish, ducesa de Devonshire. Celebrată pentru frumusețea, eleganța și spiritul ei, admirată de artiști, scriitori și politicieni, Georgiana avea să devină una dintre cele mai influente și controversate femei ale epocii, o figură care îmbina farmecul aristocratic cu scandalul, pasiunea pentru politică și o viață personală marcată de suferințe și excese.

Georgiana Cavendish, ducesa de Devonshire, a venit pe lume la 7 iunie 1757, la Althorp, reședința familiei Spencer, fiind primul copil al lui John Spencer și al soției sale, Margaret Georgiana Poyntz. Au urmat doi frați mai mici, Henrietta și George. Familia s-a mutat ulterior la Londra, unde tânăra a crescut în cercurile înalte ale aristocrației britanice și a fost educată pentru rolul pe care societatea îl rezerva unei femei de rangul ei.

În ziua în care a împlinit 17 ani, pe 7 iunie 1774, Lady Georgiana s-a căsătorit cu unul dintre cei mai râvniți burlaci ai epocii, William Cavendish, al 5-lea duce de Devonshire, în vârstă de 25 de ani. Nunta a avut loc la Biserica Parohială din Wimbledon, în prezența familiei și a apropiaților. Pentru societatea britanică, mariajul părea ideal: ea provenea din influenta familie Spencer, iar el era unul dintre cei mai bogați și puternici aristocrați ai regatului.

Realitatea căsniciei s-a dovedit însă cu totul diferită. Ducele era un om distant, rece și extrem de rezervat, care își manifesta rareori sentimentele. Își petrecea mare parte din timp în cluburile aristocratice și la mesele de joc, iar infidelitățile lui aveau să devină aproape permanente. Între cei doi exista puțină apropiere afectivă și aproape niciun interes comun.

Ca mulți aristocrați ai vremii, Georgiana a devenit pasionată de jocurile de noroc. La început, acestea reprezentau doar o modalitate de a-și ocupa timpul, însă pasiunea s-a transformat rapid într-o dependență costisitoare. În primii ani de căsnicie, a acumulat datorii uriașe, care depășeau cu mult cele 4.000 de lire sterline primite anual de la soțul său pentru cheltuielile personale. Disperată să ascundă situația de duce, Georgiana și-a implorat părinții să-i dea bani împrumut, iar aceștia au ajutat-o. Totuși, problemele financiare aveau să o urmărească întreaga viață, datoriile crescând constant, chiar dacă soțul ei era unul dintre cei mai bogați oameni ai Angliei.

La scurt timp după căsătorie, Georgiana a descoperit că ducele avea o fiică nelegitimă, Charlotte Williams, născută dintr-o relație anterioară. Tânăra ducesă nu aflase nimic despre existența copilului până la moartea mamei acestuia, când William Cavendish a adus-o pe micuță în casa familiei, iar Georgiana a fost nevoită să o crească.

În 1782, în timpul unui sejur la Bath, celebra stațiune frecventată de aristocrația britanică, Georgiana a întâlnit-o pe Lady Elizabeth Foster, cunoscută drept „Bess”. Între cele două femei s-a legat rapid o prietenie foarte strânsă. Bess fusese abandonată de soțul ei și despărțită de copii, iar ducesa, impresionată de situația ei, a invitat-o să locuiască împreună cu familia Devonshire până când își reorganizează viața.

Curând însă, relația dintre Bess și duce s-a transformat într-o aventură amoroasă, iar Lady Elizabeth Foster a rămas să trăiască permanent în casa cuplului. Deși aristocrații epocii aveau adesea amante, era considerat nepotrivit ca acestea să locuiască sub același acoperiș cu soția legitimă. Triunghiul amoros format de Georgiana, William și Bess a devenit unul dintre cele mai comentate subiecte ale societății londoneze. Relația dintre duce și Lady Elizabeth a dus la nașterea a doi copii nelegitimi: Caroline Rosalie și Augustus Clifford.

În același timp, relațiile dintre duce și Georgiana au continuat, iar ducesa a avut, la rândul său, doi copii. Prima fiică, Lady Georgiana Dorothy Cavendish, s-a născut la 12 iulie 1783, iar doi ani mai târziu a venit pe lume Lady Harriet Elizabeth Cavendish. Nașterea unui moștenitor de sex masculin, atât de dorită de familie, avea însă să întârzie mult timp.

Dincolo de viața personală tumultuoasă, Georgiana a devenit una dintre cele mai influente femei din cercurile politice britanice. Admiratoare a ideilor liberale și apropiată de Partidul Whig, a participat activ la campaniile electorale ale prietenului său, Charles James Fox, gest considerat scandaloas pentru o femeie din înalta aristocrație, iar frumusețea, farmecul și popularitatea ei au transformat-o într-o adevărată celebritate a epocii georgiene.

Mai târziu, ducesa a început o relație cu politicianul Charles Gray, viitor prim-ministru al Marii Britanii și omul care avea să dea numele celebrului ceai Earl Grey. În 1791, Georgiana a rămas însărcinată cu acesta și, pentru a evita un scandal public, a plecat în Franța, unde, la 20 februarie 1792, a născut o fetiță, Eliza Courtney. Copilul a fost încredințat familiei lui Charles Gray, iar Georgiana a fost nevoită să accepte despărțirea de el. Mai târziu, i s-a permis să-și viziteze fiica și să îi ofere sprijin financiar consistent.

Exilul temporar în Franța și absența din societatea londoneză au schimbat-o profund pe ducesă. La întoarcerea în Anglia, contemporanii spuneau că devenise retrasă și mai melancolică. Între timp, ducele începuse să sufere de gută, Georgiana l-a îngrijit cu mult devotament, dar curând și sănătatea ei s-a deteriorat.

Georgiana Cavendish, ducesa de Devonshire, a murit la 30 martie 1806, la doar 48 de ani. La căpătâiul ei s-au aflat mama, sora și copiii săi, dar și Lady Elizabeth Foster, femeia care îi fusese în același timp prietenă apropiată și rivală. Însuși prințul de Wales, viitorul rege George al IV-lea, ar fi spus la aflarea veștii: „Cea mai blândă și cea mai bine crescută femeie din Anglia a dispărut.”

Moartea ei a provocat o emoție profundă în societatea londoneză. Mii de oameni s-au adunat în Piccadilly, în fața reședinței familiei, pentru a-i aduce un ultim omagiu. Ducesa a fost înmormântată în capela Cavendish de la Biserica All Saints din Derbyshire, lăsând în urmă imaginea uneia dintre cele mai fascinante și contradictorii femei ale Angliei georgiene: admirată pentru frumusețea și inteligența sa, dar marcată de singurătate, scandaluri și excese.

 

DS TW
Niciun comentariu

Lasă un comentariu