George al III-lea s-a născut pe 4 iunie 1738 la Londra, la Casa Norfolk și a fost fiul lui Frederic, Prinț de Wales și al Augustei de Saxa-Gotha, și nepot al regelui George al II-lea. Cum prințul s-a născut prematur, cu două luni mai devreme, și părinții se temeau că nu va supraviețui, a fost botezat în aceeași zi de episcopul de Oxford, iar după puțin timp familia princiară s-a mutat la Leicester Square, unde băiatul și fratele său mai mic, prințul Edward, au fost educați de tutori particulari, primind lecții de chimie, fizică, astronomie, matematică, franceză, latină, istorie, muzică, geografie, comerț, agricultură și drept constituțional. Scrisorile familiei arată că știa să citească și să scrie atât în engleză, cât și în germană încă înainte de a împlini vârsta de opt ani și că a fost primul monarh britanic care a studiat știința în mod sistematic.
Relația dintre tatăl și bunicul lui a fost foarte proastă și din acest motiv suveranul Angliei nu a fost prea apropiat de cei doi nepoți, dar când prințul Frederic a murit la doar 44 de ani, regele a devenit interesat de moștenitorul său legitim.
Pe 25 octombrie 1760, la vârsta de 22 de ani, tânărul a devenit monarh al Angliei și anturajul regal a început să îi caute o soție, aleasa fiind ducesa Charlotte de Mecklenburg-Strelitz. Căsătoria a avut organizată pe 8 septembrie 1761 în capela palatului St James, două săptămâni mai târziu cuplul regal fiind încoronat la Westminster Abbey.
Poporul englez l-a admirat mult pe acest rege înțelept pentru pietatea sa, dar mai ales pentru că i-a fost fidel soției lui. La mai puțin de un an de la căsătorie, pe 12 august 1762, regina Charlotte a adus pe lume primul copil, George, prinț de Wales, urmând, pe parcursul mariajului, încă 14 copii, dintre care, cu excepția a doi (Octavius și Alfred), toți ceilalți au supraviețuit până la maturitate.
Palatul St James a funcționat ca reședința oficială a cuplului regal, dar regele a cumpărat o altă proprietate în apropiere, Buckingham House, și în jurul anului 1762 familia regală s-a mutat în această casă care inițial a fost concepută ca un refugiu privat, Palatul St James rămânând reședința oficială.
În timp, starea de sănătate a regelui George s-a deteriorat. Astăzi de știe că a suferit de porfirie sau “boala vampirului”, o afecțiune ereditară extrem de rară, primele episode critice apărând în 1865, când suveranul a început să se poarte ciudat. După o ameliorare temporară, manifestările au reizbucnit în 1788, iar regina Charlotte a fost pur și simplu îngrozită, a refuzat să mai rămână singură cu el și a insistat să se mute într-un alt apartament de la Buckigham House, lua masa separat și evita să-l vadă singură pe soțul ei. În proiectul de lege privind regența din 1789, fiul lor cel mare, viitorul rege George al IV-lea, a fost declarat regent în cazul în care tatăl său devine permanent nebun, dar tot legea l-a plasat pe rege și pe copiii lui minori sub tutela reginei, iar Charlotte s-a folosit de această prevedere și nu i-a dat fiului ei permisiunea de a-l vedea singur pe suveran.
Pe măsură ce boala psihică a lui George al III-lea s-a agravat, regina s-a schimbat și ea, a fost afectată depresie și nu a mai vrut să apară în public, nici măcar la concertele pe care le iubea atât de mult, iar relațiile cu copiii ei adulți au devenit tensionate.
La sfârșitul anului 1810 regele George al III-lea era aproape orb, suferea de cataractă și avea dureri reumatice cumplite. Un an mai târziu a fost declarat inapt permanent pentru a conduce Marea Britanie, a fost izolat la Castelul Windsor, unde a rămas până la moartea sa, și se pare că din acel moment soția nu l-a mai văzut niciodată.
Regina Charlotte a murit pe 17 noiembrie 1818, la vârsta de 74 de ani și a fost înmormântată la Capela Sf. James din Castelul Windsor, dar George al III-lea nu a fost informat despre deces și, probabil, nici nu ar fi înțeles ce s-a întâmplat, pentru că starea sa devenise foarte gravă.
După Crăciunul din 1819 regele a vorbit fără sens timp de 58 de ore, iar în ultimele câteva săptămâni din viață nu a mai putut să se deplaseze deloc. Un studiu realizat în anul 2005 de o echipă de medici americani a ajuns la concluzia că doctorii care l-au tratat pe George al III-lea i-au agravat fără să vrea starea de sănătate, administrându-i doze mari de arsenic.
Regele a murit la Castelul Windsor pe 29 ianuarie 1820, la ora 8:38, la șase zile după decesul celui de-al patrulea fiu al său, Ducele de Kent, după o domnie de 59 de ani și 96 de zile și a intrat în istorie ca un monarh preocupat de cultură, el fiind fondatorul și finanțatorul Academiei Regale de Arte, primul rege britanic interesat de ştiinţe şi cel care a pus bazele vastei biblioteci regale.
Doi dintre fiii săi, George al IV-lea și William al IV-lea, au devenit succesiv regi ai Angliei, dar ambii au murit fără a avea moștenitori legitimi, tronul revenind nepoatei lor, Victoria, ultimul monarh al Casei de Hanovra și singurul copil legitim al Ducelui de Kent.
