Albert a fost una dintre cele mai interesante și moderne figuri princiare ale Europei de la sfârșitul secolului al XIX‑lea. Moștenitor al unei dinastii mici, dar influente, a transformat Monaco într-un centru al cercetării științifice și al progresului cultural. Pasionat de oceanografie, explorator al mărilor și susținător al științei într-o epocă dominată de rivalități politice, a rămas în istorie ca un conducător vizionar, care a privit dincolo de limitele teritoriale ale micului său principat, lăsând în urmă o moștenire științifică remarcabilă.
Prințul Grimaldi s-a născut pe 13 noiembrie 1848 la Paris și a fost fiul lui Carol al III-lea și al contesei Antoinette de Mérode, o nobilă belgiană. Albert a intrat inițial în marina spaniolă, însă în timpul Războiului franco-prusac s-a alăturat celei franceze, obținând gradul de locotenent și crucea Legiunii de Onoare.
Pe când avea doar 22 de ani, a început să fie interesat de oceanografie, o știință relativ nouă, pe care a găsit-o fascinantă. Este motivul pentru care a fondat ceea ce curând avea să devină o instituție de renume mondial, Institutul Oceanografic din Monaco, care includea chiar de la început un acvariu, un muzeu și o bibliotecă.
Pe 21 septembrie 1869, la castelul Marchais, care este și astăzi în posesia familiei Grimaldi, s-a căsătorit cu Lady Mary Victoria Hamilton, fiica ducelui William Hamilton, o tânără pe care o întâlnise prima dată cu o lună în urmă, la un bal găzduit de împăratul și împărăteasa Franței, după ce Caroline, bunica lui, încercase fără succes să-i aranjeze o căsătorie cu prințesa Mary Adelaide de Cambridge, verișoara reginei Victoria.
După mai puțin de un an de la mariaj s-a născut singurul copil al cuplului, Louis, dar tinerei soții scoțiene, care avea 19 ani, nu-i plăcea viața în Monaco, astfel că la scurtă vreme a părăsit țara definitiv. Mariajul a fost anulat pe 28 iulie 1880, făcându-se atunci demersuri speciale la Vatican pentru a i se permite copilului nou-născut să rămână legitim în ochii bisericii.
Louis nu a avut o relație prea bună cu tatăl său, iar în adolescență a decis să plece în Franța, înrolându-se la Academia Militară Saint-Cyr. Patru ani mai târziu, după absolvire, a cerut să lupte cu Legiunea străină în războaiele din Africa.
Pe 10 septembrie 1889, la moartea tatălui său, Albert i-a succedat la tron. În același an, pe 30 octombrie, s-a recăsătorit cu Marie Alice Heine, Ducesa de Richelieu, iar acest mariaj s-a dovedit o binecuvântare atât pentru el, cât și pentru micul principat. Tânăra se născuse în cartierul francez din New Orleans, Louisiana. Tatăl ei, Michel Heine, era francez și avea printre descendenți o familie proeminentă de evrei cu afaceri bancare în Berlin și Paris. Bărbatul se mutase în New Orleans în 1843, devenise dezvoltator imobiliar de succes și aici se căsătorise cu Marie Amélie Céleste Miltenberger. Familia s-a întors în Europa în timpul Războiului Civil American și, ajunsă la Paris, Marie Alice s-a căsătorit cu primul ei soț, marchizul de Jumilhac, cu care a avut doi copii, un fiu și o fiică.
Alice l-a cunoscut pe Albert de Monaco în Madeira, în 1879. La acel moment, prințul ereditar era încă legal căsătorit cu Lady Mary, mariajul urmând a fi anulat de Biserică un an mai târziu, pe 3 ianuarie 1880. Potrivit lui Thomas Fouilleron, directorul Arhivelor Palatului Monaco, „Prințul Albert I era profund îndrăgostit de Alice, aceasta fiind una dintre primele căsătorii de dragoste ale principatului”.
Noua prințesă și-a dedicat timpul și energia pentru a face din Monaco unul dintre cele mai mari centre culturale europene, cu săli de operă, teatru și balet.
În ciuda succesului inițial al mariajului, în 1902 cei doi s-au separat legal, deși nu au divorțat. Prințul s-a dedicat pasiunii lui pentru oceanografie, având deseori aventuri cu diverse curtezane, printre care și celebra La Belle Otero, iar Alice a avut o relație cu compozitorul Isidore de Lara. Cuplul nu a avut copii.
Albert a coordonat numeroasele lucrări de urbanism – grădinile Saint-Martin și grădinile Monte Carlo, dezvoltarea portului, construirea unui spital nou în 1902 și inaugurarea, pe 4 octombrie 1910, a liceului din Monaco. Un an mai târziu, prințul a creat Raliul Monte Carlo, o cursă auto concepută pentru a atrage turiștii străini.
Prima ediție a competiției a avut un format inedit — concurenții porneau din diferite orașe europene (precum Paris, Berlin sau Viena) către Monte Carlo, fiind evaluați nu doar după viteză, ci și după confortul, eleganța și starea mașinilor la sosire. De-a lungul deceniilor, Raliul Monte Carlo a devenit una dintre cele mai prestigioase curse din lume, parte a Campionatului Mondial de Raliuri și un simbol al rafinamentului și rezistenței în motorsport.
Albert de Monaco a murit pe 26 iunie 1922 la Paris, decesul lui fiind primit cu profundă tristețe atât în Monaco, cât și în cercurile științifice internaționale, unde era respectat pentru contribuțiile în dezvoltarea oceanografiei. Prințul a fost înmormântat în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Monaco, necropola tradițională a familiei princiare Grimaldi. Moștenirea științifică și reformele moderne pe care le-a inițiat au fost omagiate pe larg în presa vremii, care l-a numit „prințul savant”.
