Baba Novac, haiducul lui Mihai Viteazul

Baba Novac s-a născut în anii 1520, în Serbia, în satul Poreč, aflat în apropiere de Cetatea Severinului, dintr-o mamă româncă ce provenea din familia Basarabilor și un tată sârb. Copilul a urmat cursurile școlii de la mănăstirea din sat, ajungând să vorbească fluent slavona veche, dar știa și românește, și grecește. Baba Novac a intrat în slujba lui Mihai Viteazul în timpul atacului domnitorului asupra garnizoanei turcești din Ada Kaleh și i-a rămas fidel până la moarte.

Prima sa misiune a fost expediția din primăvara anului 1595 când, în fruntea a 700 de haiduci, a trecut Dunărea și a înaintat pâna în Munții Stara Planina, ca să aștepte oastea turcească condusă de Hasan Pașa. Baba Novac a atacat armata acestuia și l-a pus pe fugă pe Hasan luându-i căruțele, caii și armele. După această victorie, voievodul Mihai Viteazul a hotărât să îl țină aproape în toate luptele viitoare și i l-a descris împăratului Rudolf al II-lea ca fiind unul dintre cei mai apreciați ostași ai săi.

În anul 1600, Baba Novac a fost trimis de domnitor în Banat, apoi a primit misiunea să ocupe teritoriul Moldovei, astfel că viteazul haiduc și-a instalat garnizoana formată din 5.000 de oameni în orașul Iași și a cucerit teritoriile până la Camenița și Hotin.

În timp ce se afla în fruntea unei misiuni de negociere alături de popa Șașcă (preotul Saski), Baba Novac a fost arestat de oamenii Dietei din Cluj și, după un simulacru de proces, a fost condamnat la moarte, aceeași sentință fiind pronunțată și împotriva însoțitorului său.

Pe 5 februarie 1601, la ora 10 dimineața, bătrânul general a fost ars parțial pe rug, apoi trupul i-a fost tras în țeapă și expus în dreptul fortificațiilor orașului. Pentru ca tortura să nu se încheie prea repede, focul era stropit din când în când cu apă, astfel încât supliciul celor doi a durat o oră şi jumătate.

Ulterior, aceeaşi soartă au avut-o şi alţi oameni ai lui Mihai Viteazul: Ioan Szelestey, Armaşul Sava şi un soldat al său, un grec ce era „inima şi sufletul lui Mihai Vodă”.

Execuția a avut loc în prezența autorităților, nobililor și a mercenarului Gheorghe Basta, care urmărise punerea în aplicare a condamnării de la fereastra unei case din piața orașului. Gheorghe Basta era un italian de origine albaneză, angajat de împăratul Sfântului Imperiu Roman pentru a conduce forțele habsburgice în războaiele antiotomane și pentru a administra Transilvania ca vasal imperial.

Din ordinul lui avea să fie ucis în august 1601, în apropiere de Turda, și voievodul Mihai Viteazul.

Fiul cel mare al haiducului, intrat în folclor ca viteazul Gruia lui Novac, i-a onorat memoria tatălui prin faptele de vitejie împotriva turcilor și tătarilor.

În 1936, de Ziua Eroilor, autoritățile din Cluj au ridicat o troiță în memoria bravului Baba Novac. Cu acel prilej, profesorul Ioachim Crăciun, conferențiar la Universitatea din Cluj, a evocat viața haiducului lui Mihai Viteazul:

„Oastea de sub conducerea lui Baba Novac consta în mare parte parte din haiduci, care reprezentau în oastea lui Mihaiu Viteazul o unitate militară distinctă, alături de dorobanți și de cătane, care, împreună, formau armata de mercenari a voievodului, pe lângă puțina oaste de țară. Faptul că Baba Novac a stat în fruntea acestor „haiduci“ nu trebuie înțeles în sens greșit, ci în sensul că el comanda o unitate militară de elită pe atunci, „Haiducii”.
În lupta strălucită de la Șelimbăr, din 28 octombrie 1599, Baba Novac a avut meritul primului atac, care s-a transformat apoi într-una dintre cele mai glorioase victorii ale voievodului Mihai, prin distrugerea oștii lui Andrei Báthory și aducerea întregului Ardeal sub stăpânirea domnului român. După intrarea triumfală a voievodului în Alba Iulia, la 1 noiembrie 1599, Baba Novac a fost trimis de marele domn la granița bănățeană, împotriva turcilor. De acolo l-a chemat voievodul Mihai, în primăvara anului 1600, să pornească împotriva Moldovei.

Mihai Viteazul a cucerit în câteva săptămâni și cea de-a treia provincie românească, iar pe Baba Novac l-a trimis anume să-l urmărească pe Eremia Movilă, domnul fugar al Moldovei, peste Nistru. Atât de mare era teama unora că Mihai va cuceri și Polonia, încât se zvonea că voievodul ar urma să treacă hotarul cu oaste numeroasă, iar despre Baba Novac se spunea că va intra în Polonia cu 20.000 de oameni pe la Cernăuți.

Reîntors din Moldova, Mihai Viteazul, care era acum domn al Țării Românești, al Transilvaniei și al Moldovei, a fost nevoit să înfrunte răscoala ungurească în lupta de la Mirăslău. În această bătălie, Baba Novac nu a putut lua parte, iar lupta s-a încheiat cu un mare dezastru. Deși a fost chemat în grabă de Mihai, nu a putut ajunge la timp, fiind rânduit de însuși voievodul pe lângă fiul său, Pătrașcu Vodă, în Țara Românească.

După dezastrul de la Mirăslău, Mihai a trebuit să oprească înaintarea oștirii poloneze care, în frunte cu Zamoyski, îl readusese pe Eremia Movilă pe tronul Moldovei și se îndrepta acum spre Țara Românească. Cu Baba Novac, domnul s-a întâlnit la Brașov, unde acesta l-a mustrat întrucâtva pe Mihai pentru că nu îl așteptase la Mirăslău, socotind că lupta s-ar fi putut încheia altfel.

Voievodul l-a trimis din nou pe Baba Novac să încetinească înaintarea prea rapidă a polonilor, iar vestitul general a reușit să le întârzie marșul, astfel încât oastea polonă a ajuns la Bucov, pe Teleajen, cu o întârziere de zece zile. După această luptă nenorocoasă, Mihai s-a retras în Oltenia, fiind însoțit și de Baba Novac, care, așa cum se vede, i-a rămas credincios până la capăt, contrar afirmațiilor unor izvoare ungurești și austriece, care l-au acuzat pe nedrept de trădare.

Mihai Viteazul a plecat în cele din urmă la Viena și la Praga, la împăratul Rudolf, pentru a cere ajutor în vederea recuceririi Ardealului și a Țării Românești. În drumul său spre Viena, a trecut prin Ardeal, însoțit, se pare, și de Baba Novac, care, probabil la îndemnul voievodului, și-a oferit serviciile generalului Basta. Acesta l-a trimis pe Baba Novac în părțile bănățene, unde avea să-l ajungă mai târziu răzbunarea lui Ștefan Csáky, căpetenia ungurilor răsculați.

Baba Novac a fost prins, adus la Cluj și condamnat la moarte, împreună cu preotul său, prin ardere pe rug. Rugul a fost ridicat în piața cetății Clujului, actuala Piață a Unirii. Judecați de Dieta ardeleană, cei doi au fost aduși în fața rugului în ziua de 5 februarie 1601 și, după ce au fost schingiuiți și jupuiți de piele, au fost legați de două grinzi și aruncați deasupra focului. Pentru ca chinul să le fie și mai mare, erau udați din când în când cu apă, până când, în cele din urmă, generalul Basta, care privea groaznica execuție dintr-o fereastră din apropiere, a poruncit să nu mai fie udați. Baba Novac și duhovnicul său au murit curând.

Însă cei doi martiri ai trecutului nostru nu au murit doar o dată. Au mai avut parte de o a doua moarte, în fața bastionului de la începutul Căii Feleacului, unde trupurile lor arse au fost trase în țeapă. Aici au rămas multă vreme, până când corbii le-au devorat carnea, după cum consemnează un izvor unguresc contemporan.

În vremea acestor cumplite întâmplări de la Cluj, Mihai Viteazul se afla la Viena. S-a întors apoi cu ajutor imperial și, la 3 august 1601, a învins în lupta de la Guruslău pe Sigismund Báthory și oastea ardeleană, readucând Ardealul sub stăpânirea sa. După această victorie, Mihai și-a făcut intrarea triumfală în Cluj, la 11 august 1601, iar arătându-i-se locul unde Baba Novac și preotul său fuseseră trași în țeapă, a înfipt acolo un steag, în cinstea marelui său slujitor…”