HomeRăzboaie și revoluțiiRevoluțiile de la 1848Bătălia de la Dealul Spirii: 13 septembrie 1848

Bătălia de la Dealul Spirii: 13 septembrie 1848

Cu o lună înainte de ultima confruntare armată purtată pe teritoriul românesc între structurile Țării Românești și și un corp militar otoman, eveniment care a avut loc pe 13 iunie 1848 în Dealul Spirii, Locotenenţa domnească convocase o comisie alcătuită din deputaţi ai sătenilor clăcaşi şi ai proprietarilor pentru a dezbate și hotărî raporturile dintre cele două clase.

În şedinţele acestei comisii, cei 20 de reprezentanţi ai ţăranilor, câte unul din fiecare judeţ, au arătat “starea de plâns a ţărănimii sub Regulamentul Organic. Ţăranul legat de glie, terorizat şi exploatat până la sânge, a protestat în mod demn şi impunător, iar preotul Neagu, după ce a arătat toate jertfele şi gloabele aruncate în spinarea clăcaşilor, a întrebat: Apoi după acest fel de jertfe făcute cu sângele şi sudorile noastre, oare nu e păcat înaintea lumii şi a lui Dumnezeu, ca tocmai noi să fim străini şi nemernici în pământul nostru?”, consemnează gazetarii vremii.

Ţăranii au cerut să fie împroprietăriţi, “să li se dea o părticică de pământ în plină proprietate”. Ceruseră 14 pogoane la câmp, 16 la baltă, 11 la podgorie şi 8 la munte (individualizat pentru locuitorii fiecărei regiuni), pentru ca din ele să poată trăi. A urmat apoi o discuţie aprinsă despre Reforma agrară, Lahovari declarând în numele proprietarilor: “A se lua pământul de la proprietari spre a-l da ţăranilor ar fi un lucru nemaipomenit în istoria popoarelor civiizate; că atunci când s-ar atinge dreptul proprietăţii, nimeni nu s-ar mai sili să se înavuţească şi lumea se va întoarce iar la starea dobitocească”. Iar ţăranii răspundeau: “Și noi sfinţim proprietatea, dar după ce se va împărţi, acum nu putem”.

În final, reprezentanţii proprietarilor n-au mai participat la şedinţele comisiei, care a şi fost desfiinţată peste câteva zile printr-un decret al Locotenenței domneşti. “Iar apărătorii statutului organic, boierii care făceau politică alături de Rusia reacţionară, au fost consideraţi ca vrăjmaşi ai tuturor libertăţilor şi astfel s-a produs în Bucureşti o agitaţie vie împotriva lor. În urma acestor manifestaţiuni anti-ruseşti, autoritățile de la Sankt Petersburg au intervenit la Constantinopol, cerând ca armata turcă să restabilească ordinea şi să pună capăt acestei manifestaţiuni”. O armată turcească de 7.000 de oameni a şi fost trimisă la Bucureşti, intrând în oraș în ziua de 13 Septembrie 1848. Una din cele trei coloane turceşti a intrat prin bariera de la Mihai Vodă, unde se afla cazarma din Dealul Spirii.

Soldaţii români aveau ordin ca împreună cu compania pompierilor să-i primească pe turci cu onoruri militare şi apoi să se retragă. Compania pompierilor întârziase însă şi, în momentul când sosea la cazarmă, s-a întâlnit cu coloana ostaşilor turci, care înainta cu fitilurile aprinse lângă tunuri şi avea o atitudine ameninţătoare”. Căpitanul Pavel Zăgănescu, cel care conducea compania pompierilor, şi-a deschis totuşi un drum printre turci. În timpul acestei mişcări un soldat turc a căzut, iar un ofiţer turc a lovit cu sabia pe un soldat român.

Cele ce au urmat au fost descrise chiar de căpitanul Zăgănescu: “Văzând atunci că eram în faţa tunurilor, am comandat să grăbească pasul pentru a ne apropia de cazarmă. Când turcii trecuseră cu toţii din stânga, un tun deschise un larg drum prin coloana mea; loviturile se repetară şi uciseră mai mulţi dintre ai mei. Descărcăturile puştilor şi ale carabinelor urmară celor ale tunurilor; dar noi eram acuma în apărare, în dosul zidurilor cazărmii. Oamenii mei încărcară puştile, eu comandai foc. Mai mult de trei descărcături avură loc din partea noastră, dar mitralia turcească ne cauza mari daune. Când tunurile se descărcau, ai mei se culcau la pământ; dar desperaţi, ridicându-se de jos, ei strigară ca un singur om: Pe tunuri, băieţi, că ne prăpădesc! Ei se aruncară într’o săritură şi tunurile, încărcate şi gata de a face iarăşi foc, căzură în puterea oamenilor mei. Ei le întoarseră în contra rândurilor celor dese ale turcilor şi dădură foc. Atunci se făcu acea ucidere cumplită, de care turcii se plâng încă cu drept cuvânt, căci mitralia nu se opri decât pe corpuri omeneşti”.

O versiune asemănătoare despre incidentul care a declanșat confruntarea o prezintă și Dim. R. Rosetti: “La podișca de lângă cazarmă, fiind postată infanteria și artileria otomană și spațiul de trecere fiind strâmt, sublocotenentul de pompieri Bălan, atingând cu cotul pe un artilerist turc, acesta căzu în șanț. Un major otoman de artilerie, văzând aceasta, lovește cu latul sabiei pe sublocotenentul Bălan; acesta ripostează cu pistolul și omoară pe major. Cu al doilea pistol vizează pe Cherem-pașa și îi ucide numai calul. De aici izbucnește încăierarea între turci și pompieri cu o mare vioiciune; glonțul și baioneta au deopotriva rol. Două tunuri pe care turcii le așezau la poziție ca să tragă în pompieri sunt luate de aceștia și descărcate în turci. Lupta urma încă cu înverșunare, dar copleșiți de superioritatea numărului inamicului, pompierii se retraseră în dezordine; o parte din ei intrară în cazarma Alexandria, unde se găsea un batalion din reg. 2 de infanterie. Câțiva pompieri fiind rămași în învălmășeală în mijlocul turcilor, fură somați a se da, după care, depunând armele, fură împușcați. Pompierii avură în această luptă doi ofițeri și 47 de soldați morți și mai mulți răniți. Pierderea inamicului fu însă cu mult mai mare.

Luptă a durat aproximativ trei ore, trupele românești au fost împrăștiate, militarii turci au pus stăpânire pe București, iar Revoluția de la 1848 din Țara Românească a fost astfel înăbușită. În memoria celor căzuți în luptă, pe Dealul Spirii a fost ridicat în anul 1901 Monumentul Eroilor Pompieri din București.

Pavel Zăgănescu, comandantul companiei de pompieri, era născut în Râmnicu-Sărat în 1815, și-a început studiile cu un dascăl grecesc, iar în 1831 a intrat în armată ca iuncăr. După ce a devenit sublocotenent, a fost mutat în corpul pompierilor poliției în anul 1844, iar în 1847 a fost avansat la gradul de locotenent.

După evenimentele din Dealul Spirii, Zăgănescu a fost închis pentru o perioadă de un an la Penitenciarul Văcărești din motive politice, apoi a fost reprimit în corpul pompierilor și înaintat la gradul de căpitan în 1852, cel de maior în 1857 și colonel în 1859. În această calitate a fost însărcinat cu organizarea grănicerilor.

Mai târziu a demisionat din armată, în 1868 a devenit prefect de poliție în București, inspector general al Guardei Naționale în 1872 și, în același timp, vicepreședinte al Senatului. Comandantul pompierilor din Bătălia de la Dealul Spirii s-a retras din viața politică nu după mult timp și a încetat din viață în anul 1896 la București

Sursa:

Ziarul Adevărul, 13 septembrie 1932

Dim. R. Rosetti, Dicționarul Contimporanilor, București, 1897

No comments

leave a comment