Blestemul Saftei Brâncoveanu

DS TW

Spitalul Brâncovenesc din București a fost ridicat între 28 august 1835 și 14 octombrie 1838 de Safta Brâncoveanu, fiica marelui ban Tudorache Balș și a Zoiței Ruset-Rosetti, și a funcționat din veniturile provenite din administrarea moșiilor donate de ctitoră. Instituția medicală a fost gândită încă de la început pentru îngrijirea oamenilor săraci, dar a devenit, în timp, o reputată școală medicală.

Safta s-a căsătorit în 1793 cu banul Grigore Brâncoveanu și, cum cuplul nu a avut copii, a înfiat în martie 1824 o fetiță, pe Zoe Mavrocordat, fiica Catrinei Mavrocordat, sora Saftei. Cei doi soți s-au îngrijit, de-a lungul vieții, de biserica Sfânta Treime din Brașov, de mănăstirea Bistrița Vâlcea, de mănăstirea Viforâta și de reconstruirea bisericii Domnița Bălașa.

Pe 8 iunie 1832, după moartea banului Grigore, care a fost înmormântat la biserica Sf. Gheorghe Nou din București, băneasa Safta, rămasă singură, îi scria Mitropolitului Veniamin Costache: „Amar mie, prea sfinte părinte, că sabia ascuțită a pătruns ticălosul meu suflet”. Văduva a decis să-i îndeplinească soțului ei ultima dorință, aceea de a ridica, din marea sa avere, un spital în București, iar la doi ani după fondarea instituției, în 1840, a intrat în viața monahală, devenind călugăriță la Mănăstirea Văratec, locul unde se retrăsese și mama ei,  călugărită sub numele Elisabeta.

Safta Brâncoveanu a murit în anul 1857 în chilia ei de la Văratec și a fost îngropată, după cum și-a dorit, „afară în curtea bisericii”, dar moștenirea soților Safta și Grigore Brâncoveanu dăinuie și astăzi în memoria colectivă.

 

Pentru a îndeplini actul de voință al soțului, Safta a lăsat, la rândul ei, prin testament mai multe moșii și imobile pentru înființarea și întreținerea Spitalului Brâncovenesc, dorința sa fiind ca, după ridicarea clădirii,  aceasta „să fie înzestrată cu averi producătoare de venituri”, moșiile Dăbuleni din județul Romanați, Comojeni, Nedeia și Nedeița, Măceșul și Măceșul Mare din județul Dolj și dealurile cu viile Cernăteștilor din județul Săcuieni fiind cele numite pentru a asigura buna funcționare a instituției de îngrijire. Același statut l-au avut unele case și prăvălii din București, cu chiriile acestora, astfel încât veniturile și arenzile provenite din exploatarea lor să poată întreține cheltuielile pentru șaizeci de bolnavi, “iar numărul acestora să sporească sau să scadă în funcție de valoarea veniturilor anuale obținute”.

Pacientii care apelau la serviciile Spitalului Brâncovenesc erau bine primiți “fără deosebire de orice nație, stare și religie și vor fi, parte bărbătească și femeiască, potrivit cu numărul paturilor”, după cum scria Safta Brâncoveanu în regulamentul de organizare interioară. Și tot regulamentul prevedea că “dohtorul va căuta bolnavii cu toata silința și va vizitarisi neapărat de două ori pă zi, dimineața și pă subt seara, le va orândui în toate zilele dohtoriile și dieta trebuincioasă, scriindu-se de hirurg după a sa dictație în condeca rețetelor și adeverindu-se cu a sa iscalitură (…)”

În urma unui incendiu, spitalul a fost grav afectat, fiind reconstruit între anii 1880 și 1890 tot din fondurile provenite din administrarea moșiilor Saftei. Noul spital a avut 240 de paturi, iar medicii îngrijeau bolnavii la cele mai ridicate standarde medicale ale vremii, conform rapoartelor Eforiei Spitalelor. La intrare se afla o sală imensă, decorată cu busturi, de unde pacienții ajungeau, urcând pe o uriașă scară de marmură, la cabinete și saloane.

După reforma agrară din 1921, când au fost expropriate moșiile familiei Brâncoveanu, spitalul a rămas fără surse de venituri și a avut mari dificultăți financiare, dar mai târziu regele Carol al II-lea a acordat fonduri importante așezământului.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a funcționat ca spital militar cu un număr de 500 de paturi, iar după 1944 regele Mihai a restabilit autonomia așezămintelor. În 1948, în timpul guvernării lui Petru Groza, Spitalul Brâncovenesc a trecut în proprietatea statului, iar după cutremurul din 4 martie 1977 Nicolae Ceaușescu a găsit pretextul pentru a sistematiza întreaga zonă și în 1984, într-o zi de vineri, s-a hotărât demolarea clădirii.

Lucrările au început pe 29 martie 1984, iar după câteva săptămâni pe locul fostului așezământ brâncovenesc nu se mai găseau decât munți de moloz.

Safta Brâncoveanu scrisese în testament un blestem pentru cel care va îndrăzni să se atingă în vreun fel de ctitoria ridicată pentru cei nevoiași: “Cel care va înstrăina și cel care va primi să adauge la avutul său vreuna dintre aceste (ceiace apartine spitalului) să fie depărtat de fața lui Hristos și socotit în veci de hrăpitor celor sfinte”.

DS TW
Latest comments
  • Am fost pacientul Spitalului Brâncovenesc în 1973in per.iulie-nov. Foarte adevărat articolul, deși aveam numai 9 ani s-a pus piatra de temelie a pacientului până în prezent. Am inceput cu secția ortopedie și am terminat cu fizioterapie Dr. Tudor Zbenguie. In cursul vieții am vizitat alte spitale unde am găsit amprentele medicilor Brâncoveni. Mare cinste și onoare, incomparabil cu spitalele zilelor noastre.

  • Și eu și copii mei,ne-am născut la spitalul Brâncovenesc și regretăm că a fost demolat!

  • Blestemul Săgeți Brâncoveanu a fost ca acei care se vor atinge de spital sa fie pedepsiti în zi de mare sărbătoare. Moartea lui Ceausescu spune tot.

    • Și totuși blestemul a avut o mare putere asupra celui care s-a atins de acea ctitorie care a fost făcută cu mare suflet și credință, până la urmă credința a învins, având în vedere că au fost omorâți într-o zi de mare sărbătoare! Dumnezeu să-i odihnească în pace pe acest neam Brâncovenesc!

  • legenda urbana pe care o știu eu este ca în fundaîia spitalului s-a îngropat un cilindru metalic care conținea și textul blestemului care se zice că spune asa ”cine va aduce vătămare acestui spital să moară de moarte năprasnică, el și urmașii săi. Obiceiul de a îngropa texte în fundație exista în epocă. Tot legenda urbană comentează că blestemul brâncovenilor, neam ales de boieri, crești și urgisiți de soartă era cumplit si a prins.

  • Ma bucur nespus ca am avut tangenta cu acest spital mult apreciat. Aici, in data de 21 aprilie 1978 am nascut-o pe fiica mea Maria-Magdalena.

leave a comment