C. I. Parhon, un savant de necontestat rătăcit în ideologia comunistă

Constantin Ion Parhon s-a născut pe 15 octombrie 1874 în orașul Câmpulung Muscel, tatăl său fiind originar din Transilvania. După încheierea studiilor secundare la Focșani, Buzău și Ploiești și susținerea bacalaureatului în 1892, tânărul s-a înscris la Facultatea de medicină de la București, obținând în anul 1900 titlul de doctor în medicină.

În perioada studiilor, a lucrat ca extern și intern în cadrul mai multor spitale din București, iar după absolvirea facultății a devenit medic la Spitalul Rural “Rallet” din Dâmbovița și apoi medic secundar la Spitalul Pantelimon, unde a profesat între anii 1903-1909. În această perioadă, a primit titlul de docent al Clinicii de boli nervoase din București, a urmat un stagiu de pregătire la München în laboratorul profesorului Alzheimer, iar din 1909 a devenit medic primar la Ospiciul Mărcuța și colaborator al profesorului Alexandru Obregia.

Constantin Parhon a primit în 1913 catedra de neurologie și psihiatrie de la Facultatea de Medicină din Iași, iar în 1933 a fost numit șeful catedrei de clinică endocrinologică de la Facultatea de Medicină din București, poziție pe care a deținut-o până în 1958. În paralel, și-a continuat carierea de clinician ca director al Spitalului Socola din Iași și apoi al Institutului pentru bolile nervoase, mintale și endocrinologice din București.

În 1928 a fost ales membru corespondent al Academiei Române și în 1939 a devenit membru titular și președinte de onoare al Academiei, devenit și membru fondator al Societății de Anatomie din București, al Societății de Biologie, al Societății Române de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie și Endocrinologie.

În 1946, când a fost înființat Institutul de Endocrinologie, a primit numele savantului, primul sediu al institutului fiind la Spitalul “Colentina”, iar după 1948 a fost mutat în fostul sediu al Sanatoriului de maici “St. Vincent du Paul”, unde se află și astăzi.

Bătrânul profesor Gheorghe Marinescu, al cărui colaborator fusese, spunea despre Parhon în 1934: „Am asistat la ascensiunea progresivă a elevului şi colegului meu dr. Parhon pe care încă din primul moment l-am apreciat şi iubit. Eu personal îl iubesc pe Parhon, căci m-a ascultat. I-am spus să muncească întrucât munca mobilează şi d-sa a muncit, aducându-ne azi un trecut atât de bogat în realizări.

Cred inutil să mai insist asupra deosebitei satisfacţii ce simt participând la această sărbătorire a unui prieten iubit care în viaţă a ştiut să selecţioneze întotdeauna acţiunile sale”.

Dimineata_1934_10-1650591092__pages22f1-221-1

Cuvântarea distinsului neurolog era prilejuită de aniversarea a 60 de ani de viață a profesorului Parhon, eveniment care a avut loc la Cluj: “Sărbătorirea de astăzi nu are atâta ca subiect persoana mea, ci mai mult munca ce am putut realiza în slujba acestui mare ideal. Este un nenorocit acela care caută celebritatea în ştiinţă. Oricât de modestă ar fi o realizare în slujba marelui ideal, ea nu poate produce decât cea mai profundă satisfacţie sufletului nostru. Mi s-a mai vorbit şi despre originea mea. Este adevărat că sunt originar din Ardeal şi acest fapt mi-l amintesc totdeauna cu drag. Şi cum plaiurile ardelene mi-au fost mereu dragi, înţelegeţi că sărbătorirea de azi, având loc aici în Cluj, îmi măreşte şi mai mult satisfacţia sufletească. Emoţia mă copleşeşte tot mai mult şi simt că nu aş mai putea continua să redau prin cuvinte satisfacţia profundă ce mi-a cauzat festivitatea de astăzi. De aceea vă promit că, deşi la vârsta mea trebuie să recunosc declinul, voi căuta totuşi să muncesc şi mai departe în domeniile ştiinţei cu aceeaşi râvnă şi pot spune chiar cu noi forţe întrucât sărbătorirea de azi mi-a fost un stimulent cât se poate de bine administrat”, spunea atunci C.I. Parhon.

La scurt timp medicul s-a confruntat cu o serie de contestări ale activității sale științifice și administrative. Juristul și eseistul Petre Pandrea scria în același an în Dreptatea un articol dur în apărarea lui:

“Doctorul Constantin I Parhon este un ardelean, fecior de învăţător, descălecat la studii şi profesorat universitar în Vechiul Regat, după pilda lui Gheorghe Lazăr, Simion Bărnuţiu, Babeş şi a atâtor iluştri fii ai Ardealului pentru care „soarele răsărea la Bucureşti”, iar ulterior celula lor magnifică emitea razele creaţiei în acest centru.

Ca şi Simion Bărnuţiu, doctorul C. I. Parhon a înfrumuseţat cu personalitatea sa prodigioasă catedrele insuţiilor de cultură şi ştinţă de la Iaşi. Parhon devenise chiar un “ieşan get-beget”. În acest centru cultural, unde nu a tronat exclusiv retorica politică a lui A. C. Cuza şi nu cuprindea numai cârciumile frecventate de Kronprinţul Georges (A. C. Cuza), doctorul Parhon, în chilioara lui de laborator, a petrecut zeci de ani, dând la iveală câteva opere de nepieritoare ştiinţă medicală.

Ramura endocrinologiei care a revoluţionat Medicina şi o disciplină centrală a Dreptului — criminologia — se întemeiază pe cercetările acestui savant român.

Numele lui, ca şi al lui Babeş, Xenopol şi Pârvan, se bucură de o rezonanţă mondială.

Profesorul Parhon s-a mutat la Bucureşti, unde cercetările sale ştiinţifice aveau nevoie de un sprijin mai larg şi de o echipă mai vastă de învăţăcei.

După oarecare peripeţii, i s-a creat special catedra de endocrinologie şi i s-a pus la dispoziţie materialul necesar al penitenciarelor şi al caselor de alienaţi printr-o formă administrativă de inspector general. Gloria mondială şi activitatea acestui savant nu lasă să doarmă o serie de pigmei şi de moluşte medicale de inferioară speţă. La Cluj a fost un congres. Profesorul Parhon împlinea 60 de ani. Ovaţiile nesfârşite cu care congresul medicilor a întâmpinat pe savant dovedeau o recunoaştere normala adresată nu numai dascălului, ci, în primul rând, a creatorului de ştiinţă.

Dimineata_1934_10-1650591092__pages221-221-1

Exact la două săptămâni după această sărbătorire, doi politiciani liberali au reuşit să dea prin surprindere o lovitură de măgari împotriva maestrului venerat de o întreagă breasă.

Aceşti liberali sunt doi medici: Costinescu — ştiţi, ăla care e ministru şi elector — şi profesorul „agregat” Dem. Paulian.

Virtuţile doctorului Costinescu n-au avut niciodată vreo legătură cu ştiinţa. Şi-a dat osteneala să se nască din părintele său — un financiar emerit, fabricant de cuie. Şi-a dat osteneala să se ducă la ofiţerul stării civile cu o fecioară Brătianu. Meritele doctorului Costinescu sunt extra-ştiinţifice. Intră în domeniul sexualităţii.

Acest sexolog practic — ajuns ministru — îşi îngăduie să destitue pe profesorul Parhon ca pe un simplu uşier de la Ministerul Sănătăţii sau ca pe un vătaf din inventarul moşiilor sale.

Rămâi pur şi simplu încremenit de atâta neruşinare şi îndrăzneală electorală şi liberală. „Şirul” destituirii profesorului Parhon este următorul: savantul a fost înlocuit cu un fost candidat la o catedră universitară, la care Parhon s-a opus cu îndârjire.

Opunerea acestui blând om la promovarea doctorului Paulian ca profesor universitar a avut raţiuni strict didactice. Parhon s-a opus fiindcă îi citise opurile, iar ca specialist le-a găsit nule şi prezumţioase. A publicat chiar o broşură cu analizele sale asupra… neantului ştiinţific reprezentat de reclamantul Paulian.

Se pare că Homer avea dreptate când ne spunea că „răzbunarea este mai dulce decât mierea zeilor”.

Paulian s-a răzbunat. Paulian face politică liberală şi se găsește în strânse raporturi cu doctorul (de cuie) Costinescu. Paulian s-a răzbunat pe profesorul Parhon, care îi contestă valoarea științifică, luându-i postul și destituindu-l în condițiuni scandaloase și rapide, după o caldă sărbătorire.

Mârșăvia are picanteria surprizei. Liberalii nu pot suporta personalitatea profesorului Parhon și din motive ideologice. Acest medic a însemnat și însemnează pe unde trece un bastion al luminilor progresiste, un cavaler al bunătății, un apostol al democrației sociale, un proiect împotriva acestui sistem de exploatare a celor umili și ofensați în viața socială. Viața, creația, opiniile și atitudinile profesorului Parhon pălmuiesc în mod firesc sinistrele creaturi ale liberalismului (Dreptatea, noiembrie 1934, Cazul dr. Parhon. Despre mârșăvia politicianismului liberal, Petre Pandrea)

După instalarea regimului comunist în România, bătrânul profesor Parhon, ale cărui realizări științifice în endocrinologie sunt de necontestat, s-a apropiat de noua putere politică și a devenit un susținător al ideologiei promovate de PCR, a fost ales președinte al prezidiulului Republicii Populare Române și apoi a devenit președinte al prezidiului Marii Adunări Naționale. Imaginile aflate în Fototeca online a comunismului românesc (Arhivele Naţionale ale României) îl înfățișează pe doctorul C.I. Parhon în ipostaze oficiale, în preajma celor mai puternici lideri politici ai epocii staliniste, printre care Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol, Petru Groza, Iosif Chişinevschi, Emil Bodnăraş, Constantin Pârvulescu, Alexandru Drăghici.

În iunie 1952, a renunțat la activitatea politică, dedicându-și restul vieții activității de cercetare științifică.

Profesorul Parhon a încetat din viață pe 9 august 1969, la vârsta de 94 de ani, la București și a fost înmormântat cu funeralii naționale la Mausoleul din Parcul Carol.