HomeVizionariiIrina Răchițeanu Șirianu, amintiri și fotografii inedite

Irina Răchițeanu Șirianu, amintiri și fotografii inedite

Irina Răchițeanu
DS TW

Irina Răchițeanu Șirianu s-a născut pe 2 septembrie 1920 la Brăila și a urmat studii de actorie la Conservatorul din București, la clasa profesoarei Maria Filotti.

După absolvire, a fost angajată la Teatrul “Muncă şi lumină” din Uranus, sub îndrumarea lui Victor Ion Popa, apoi a devenit actriță a Teatrului Naţional din București, pe scena căruia a jucat întreaga sa viață. În 1978, într-un interviu acordat revistei Teatrul la împlinirea a 30 de ani de la începerea carierei artistice, Irina Răchițeanu mărturisea:

— Când spui „30“, cifra e impresionantă, dar când mă uit înapoi, mi se pare — cum se zice? — că… „a fost ieri”.

— Şi, ce-a fost „ieri”?

— Au fost, mai întâi, dascălii mei: Maria Filotti și Victor Ion Popa. Doamna Filotti… cu patima ei nebună pentru teatru… A rămas până la moarte cu aceeași neobosită pasiune pentru scenă.

— Și Victor Ion Popa?

— Adevăratul animator al teatrului românesc din vremea aceea. Am jucat la teatrul lui, „Muncă și lumină”. De la el am deprins pietatea faţă de text, disciplina meseriei, respectul pentru public. Se gândea ce trebuie să dea fiecărui actor, gândea pentru fiecare.

— Nu credeţi că se vorbeşte prea puţin despre Victor Ion Popa?

— Sigur… şi e păcat. Dar, poate că… murim odată cu publicul nostru!

Irina Răchițeanu
Irina Răchițeanu

— Aţi jucat, deci, şi înainte de a intra în Teatrul Naţional?

— Da, în teatrul Mariei Filotti, alături de mari actori, de Maria Filotti, de Storin, Soreanu, Calboreanu… Notează, te rog, că a spune Naţionalul bucureştean şi a nu pune semnul egal în dreptul numelui lui Calboreanu mi se pare cel puţin curios. E continuatorul direct al lui Nottara. Ţin la această precizare.

— Cu ce aţi debutat pe prima noastră scenă?

— Cu “Frumoasa adormită”, în regia lui Ion Sava.

— Cum era Ion Sava ca regizor?

— Opusul lui Victor Ion Popa. Popa era preocupat de atmosferă, de expresivitatea tăcerilor. Sava dorea dinamism, crea spectacole nervoase, pline de mişcare, de tumult.

— Cine au fost partenerii dumneavoastră acum trei decenii?

— Am avut norocul să fiu înconjurată de titani: Marioara Voiculescu, Storin, Ion Manolescu, Mihai Popescu, Emil Botta, Calboreanu. Nu-i pot uita, mai ales fiindcă nu m-au făcut să simt că sunt mari. Măreţia lor avea demnitatea simplităţii.

— Ce roluri vă reprezintă?

— Lady din “Orfeu în infern”; totdeauna încep cu el. Acolo m-am redescoperit. Am pentru Moni Ghelerter o deosebită consideraţie, fiindcă oferea actorilor posibilităţi de creaţie neaşteptate. Apoi, Anca din “Năpasta”. Eu n-am gândit-o ca pe o fiinţă justiţiară, ci i-am căutat filonul sensibil, intimitatea de femeie nefericită. Desigur, şi Surorile Boga. Ana Karenina, Medeea, Maria Stuart, Doamna Clara… Nu pot spune că am tristeţi, că nu am jucat ce mi-am dorit.

Irina Răchițeanu

— Chiar aţi jucat toate rolurile visate?

— N-am jucat “Fedra”. Toată viaţa mi-am dorit-o.

— Şi, acum… mai departe?

— De ce întrebi?

— O actriţă ca dumneavoastră nu poate pune stop.

— Am în vedere o colaborare cu Teatrul din Târgu-Mureş. Dan Alecsandrescu este un om care trăieşte în cultul teatrului. Bineînţeles, mă gîndesc şi la nişte recitaluri de poezie.

— Sunteţi o extraordinară recitatoare. Mai ales de poezie populară. Cum aţi descoperit-o?

— Tot graţie lui Victor Ion Popa. Poezia populară cuprinde o imensă bogăţie de stări sufleteşti. Sunt fascinată de simplitatea magnifică cu care sunt exprimate aceste stări.

— Ce rol are regizorul în pregătirea unui recital folcloric?

— Regizorul îmi dă certitudinea integrării. El gândeşte unitatea spectacolului, mă plasează pe mine, actor, într-un univers filozofic sugerat de poezia populară.

Irina Răchițeanu

— Ce aţi iubit la marii dumneavoastră parteneri de scenă?

— Naturaleţea şi puterea lor de comunicare cu partenerul.

— Aţi fost profesoară de teatru. Ce foşti studenţi v-au îndreptăţit speranţele?

— Motoi, Valeria Gagealov, Lucia Mureşan, Plătăreanu, Chesa, Guţu de la Constanţa, Pâslaru de la Brăila…

— Ce ideal de artă aţi avut?

— Unul comun tuturor celor care au văzut în teatru viaţa lor. Am dorit să comunic oamenilor idei şi sentimente. Să ard pentru lumina care se cheamă artă. Poate, de aceea, sufăr când nu joc.

— Iertaţi-mă pentru repetarea întrebării de început. Cred că e mai nimerit să v-o pun acum, după ce-am trezit amintiri din trei decenii. Deci… ce înseamnă trei decenii de artă, pentru un actor?

— Acum îţi răspund precis. Nu simt că au trecut treizeci de ani. Am suferit şi m-am bucurat pentru fiecare rol, am sperat şi am muncit, de fiecare dată, cu elanul începătoarei. Azi, joc într-un teatru excepţional, în condiţii nevisate, alături de excelenţi colegi. Fiecare seară de spectacol, fiecare gong îmi dau mari emoţii. La fiecare spectacol, de treizeci de ani, trăiesc emoţiile debutului.

Cunoscută mai ales pentru rolurile din teatru și pentru recitalurile de poezie, actrița a fost distribuită și în patru filme artistice: Focuri sub zăpadă (1941), Viața învinge (1951), Realitatea ilustrată (1969) și Nunta însângerată (1976).

Irina Răchițeanu Șirianu a încetat din viață pe 15 octombrie 1993, la vârsta de 73 de ani.

 

Sursa:

Revista Teatrul, 1978, un interviu de Ionuț Niculescu

DS TW
No comments

leave a comment