HomeVizionariiScriitoriCalistrat Hogaș, cărturarul nedreptățit de posteritate

Calistrat Hogaș, cărturarul nedreptățit de posteritate

Calistrat Hogaș

Calistrat Hogaș s-a născut pe 19 aprilie 1847 la Tecuci și a fost fiul protopopului Gheorghe Dimitriu și al Mioarei Dimitriu. După ce a absolvit școala publică în orașul natal, viitorul scriitor a urmat studiile liceale la Academia Mihăileană din Iași, fiind coleg în acea perioadă cu istoricul A.D. Xenopol, filozoful Vasile Conta și memorialistul Gheorghe Panu, cu care va deveni prieten. La încheierea liceului, Hogaș s-a înscris la Facultatea de filosofie și litere, apoi a devenit profesor la gimnaziul din Piatra Neamț.

Scriitorul s-a căsătorit pe 17 ianuarie 1871 cu Elena, fiica preotului Costache Gheorghiu din Piatra Neamț, dar, din cauza unui conflict cu administrația locală, cuplul a fost nevoit să se mute mai întâi la Tecuci, apoi la Iași. În 1874 a debutat cu poezia “Legenda lăcrămioarei” în ziarul Corespondenția provincială.

Publicistul a revenit în 1881 ca profesor la Piatra Neamț, însă după cinci ani s-a transferat la gimnaziul din Alexandria, unde a funcționat ca profesor și director, un an mai târziu debutând ca prozator în revista Asachi, cu fragmente din ciclul „Amintiri dintr-o călătorie”. Începând cu anul 1891 dascălul a locuit un timp la Roman, împreună cu întreaga familie, continuându-și cariera la catedră, iar nouă ani mai târziu s-a mutat la Iași.

Turist pasionat, îndrăgostit de munții pe care îi cutreiera în vacanțele de vară, dormind prin păduri sau poposind pe la schituri, Hogaș a început să-și aștearnă pe hârtie impresiile pe care i le lăsaseră natura și oamenii. Îndemnat de vechiul său prieten A. D. Xenopol, a publicat în revista Arhiva o parte din scrierile sale, iar restul, împreună cu câteva schițe și nuvele, au fost găzduite de revista Viața românească.

După ce a ieșit la pensie, Hogaș a continuat să predea ca profesor suplinitor, iar în 1915 s-a mutat la Piatra Neamț, unde locuiau soția și una din fiicele sale, Cecilia.

Scriitorul a murit pe 28 august 1917, la vârsta de 70 de ani, și a fost înmormântat la Piatra Neamț. Mai târziu Sidonia, o altă fiică a sa, a înființat în casa familiei o cameră memorială, devenind în cele din urmă custode al reședinței pe care a donat-o statului român pentru a fi transformată în muzeu.

În 1942, la împlinirea a 25 de ani de la dispariția lui, Ovidiu Papadima scria în Revista Fundațiilor Regale:

“Deși în 28 August al acestui an se împlinește un sfert de veac de când scriitorul uriaș care a fost Calistrat Hogaș a trecut în rândul celor care nu mor niciodată, totuși el nu se bucură încă între noi de lumina care i se cuvine. E un nume pe care cu toții îl știm, o amintire pe care o cinstim, un scriitor pe care-l învățăm cu sufletul limpede al tinereții noastre de școlari, din câteva pagini. Dar atâta e prea puțin față de tot ceea ce poate să fie pentru noi Calistrat Hogaș. Ar trebui să fie un clasic al nostru, știut filă cu filă, așa cum e un Ion Creangă, care nu e decât cu 12 ani mai bătrân decât Hogaș ca naștere, așa cum e un Eminescu, care a văzut lumina pământului românesc cu un an mai târziu decât Hogaș. S-au împlinit, în adevăr, în acest an, nouăzeci și trei de ani de când a venit pe lume acel care avea să fie grandiosul trubadur al munților Moldovei, și

totusi noi îl învățăm în școală și-l socotim întotdeauna nu alături de cei ai lui, așa cum i-am văzut, ci printre scriitorii împliniți la începutul veacului în care trăim, alături de un Sadoveanu, de un Iosif, de un Sandu Aldea.

Dar nici asa, privindu-l ca un contemporan, aproape nu îi dăm dragostea ce o merită. Așa cum suntern azi, din ce în ce mai îndrăgiți de munții noștri și de folclorul lor, totuși suntem încă neînțeles de străini față de Hogaș, care a fost cel dintâi mare poet al lor.

Calistrat Hogaș a cutreierat aceste meleaguri de stâncă aspră cu dragostea și bucuria unui autentic alpinist și le-a zugrăvit tainele și oamenii cu siguranța unui meșter de geniu. Și omul și literatul din Hogaș pot fi primiți cu drag de toată mulțimea de azi a cercetătorilor de drumuri de la noi ca patroni ai dragostei de înălțimi neștiute. O fi intrat el muntele cu treptele lui mărețe spre cer mai dinainte în literatura noastră în paginile lui Alecsandri și Odobescu; o fi licărit mai des și mai apropiat vraja specifică a pământurilor Moldovei în opera lui Mihail Sadoveanu, dar acestora peisajul le-a răsărit întâmplător în drum; au plecat cu eroii lor în lume și au dat de el.

Hogaș, însă, pornește în lume numai de dragul priveliștei, ca să o caute. Pe el nu îl interesează oamenii decât dacă se potrivesc cu aceste priveliști care îi sunt dragi.

Nu e decât un complicat aparat fotografic sau echivalentul lui literar de azi, reporterul. Pe Hogaș nu-l atrag numai imaginile în sine, oricât ar fi ele de grandioase. Pe Calistrat Hogaș, fiul protopopului Gheorghe, din neam străvechi de răzeși moldoveni după tată și de mici boiernași după mamă, ceea ce-l căuta și-l chema era duhul pământului.

Cărturarul Hogaș, plin de literatură latinească și grecească, nu uitați că era vlăstar robust de răzeși fără prea multă carte, dar obișnuiți să asculte și să priceapă glasurile de jos. Omul acesta sănătos și cumpănit la minte și la trup, nu uitați că a trăit în cea mai învălmășită și mai dramatică epocă a istoriei noastre: Aceea în care fărâmam ca nebuni aproape tot ce era adânc al nostru, uitam grăbiți aproape tot ce era străvechi al nostru, ca să ne facem peste noapte orășeni din oameni ai țarinei, occidentali din oameni ai răsăritului, și civilizați moderni din oameni ai liniștilor patriarhale și înțelepte de viață. Și atunci, el ce putea să facă decât ceea ce au făcut toți cei din timpul său, care înțelegeau mai mult sau mai puțin limpede cât de repede ne pierdeam pe noi înșine: a căutat un loc de refugiu. Un loc de refugiu în care să poata fi cât mai mult el însuși, om al pământului. Așa a făcut Ion Creanga, care s-a refugiat în amintiri; Eminescu, care s-a refugiat în trecutul de pe la 1400; Odobescu ce s-a refugiat în artă.

Hogaș e un cărturar de viță românească sănătoasă, care s-a simțit prost în mijlocul multor români care nu erau cărturari și al multor cărturari care uitaseră că sunt români. Și atunci, în loc să creeze în lumea lui cărturărească, în loc să fie un mare romancier, așa cum ochiul lui sigur și trăsătura lui sobră și adâncă în zugrăvirea oamenilor îi îngăduiau să fie, în loc să fie un mare poet, așa cum atâtea din imaginile diafane din paginile sale arată că putea să fie, a trebuit să fugă din oraș și să umble prin munți ca să găsească lumea pământului, singura care i se părea sănătoasă”.

 

Sursa:

Revista Fundaţiilor Regale: revistă lunară de literatură, artă şi cultură generală, 1 august 1942

Calistrat Hogaș
No comments

leave a comment