Numele "Mihai Bravul", pe care Alecsandri îl folosește o singură dată în oda sa, circula deja în lucrările epocii. Este
Biserica din Voroneţ s-a ridicat, după inscripţie, în anul 1488, de la 25 mai la 14 septembrie. Cu ce intenţie
În vara anului 1848, când autoritățile maghiare porniseră prigoana împotriva fruntașilor care făuriseră programul național de la 3/15 mai, parohul
Lui Costache Negri îi aparține un discurs de mare răsunet, în care a sintetizat aspirațiile poporului său: „Trăiască Moldova! Trăiască
Pentru ploieşteni, el era era excelentul, marele maestru restaurator al gării. De altfel, pentru toată lumea care trecea prin gara
Constantin Dobrogeanu Gherea a murit pe 7 mai 1920, la Sanatoriul Dr. Gerota din București, la trei săptămâni după ce
Toată suflarea omenească îşi spune: — „Anul acesta va fi cu siguranţă mai bine decât anul trecut
Geronimo Cardini, poreclit de bucureșteni Momulo, era fostul bucătar al lui Grigore Ghica Vodă, devenise un negustor vestit şi deţinea
Dosare Secrete
Articolele noastre ajung acum și pe WhatsApp.
Înscrie-teNu, mulțumesc