Printre primii care l-au numit pe domnitor Mihai Bravul a fost poetul Vasile Alecsandri, care i-a dedicat, cu prilejul dezvelirii monumentului ce a fost realizat de Albert-Ernest Carrier-Belleuse și amplasat în 1874 în Piața Universității, poemul “Oda statuei lui Mihai Viteazul”:
Mărire, adorare, îngenunchiere ţie
Gigant din alte timpuri, fruntaş intre eroi!
Mihai! frate de arme cu dalba vitejie,
Oaspe de bronz scump nouă, sosit iar printre noi
Pe’ntinsul ţerei astăzi e splendidă serbare;
Copiii se simt oameni, bătrâni întineresc.
Chiar ţerna din morminte s’animă şi tresare,
Şi umbre înarmate prin aer se’ntrunesc.
Azi noi, Români, cu toţii pătrunşi de-o nouă viaţă
Umbriţi de-al tău nume feeric, legendar,
C’o falnică uimire stăm, te privim în faţă
Căci tronul tău prin seculi a devenit altar.
Şi vulturul cu sboru-i din ceruri te’ncunună
Ţintind ochii în zare l’Apus şi Răsărit,
Şi codrii, antici martori de gloria străbună,
Se mişc un sgomot mare de freamăt oţelul
—„Ce este’n România? Ce vifor o pătrunde?“
întreabă pe Danubiu Balcanul spăriat.
—„Sunt Paştele române! Buciagul ei respunde“
„Priveşte! Mihai Bravul în bronz a re’nviat!
*** Convorbiri literare, decembrie 1874
Materialul documentar necesar pentru realizarea sculpturii monumentale din bronz a fost trimis artistului francez de către Alexandru Odobescu și Theodor Aman, sursele fiind portretul lui Mihai Viteazul de Aegidius Sadeler (gravură din 1601) și litografia lui Mihail Lapaty („Mihai călare”). Carrier-Belleuse a început să lucreze în 1872, un an mai târziu statuia de bronz și soclul de marmură au fost finalizate și aduse de la Paris, iar la 8 noiembrie 1874 a avut loc inaugurarea oficială.
Acel moment înălțător i-a prilejuit lui Vasile Alecsandri ocazia de a publica poemul citat în revista “Convorbiri literare”, dar numele “Mihai Bravul”, pe care poetul îl folosește o singură dată în oda sa, circula deja în lucrările epocii. Este motivul pentru care, patru ani mai târziu, Iacob Negruzzi, a protestat vehement împotriva tendinței:
“Dacă aş mai fi în stare să mă înfuriez astăzi pentru vreo înnoire oareșicare, apoi desigur că mai presus de toate schimbarea lui Mihai Viteazul în Mihai Bravul m-ar face să-mi pierd liniştea şi cumpătul. Dar nenorociţi contemporani, nu pricepeţi că aceasta este o hulă împotriva marelui nostru domn? Numele ce dau popoarele eroilor şi geniilor lor trebuie să rămăie veșnice şi neschimbate. Sub acest nume, Mihai Viteazul, figura marelui căpitan s-a cristalizat în memoria Românilor din neam în neam! Schimbându-i astăzi numele, îi ştergeţi şi figura, şi faptele din închipuirea noastră?
Chiar când cuvântul „viteaz“ ar fi dispărut din limba noastră modernă, încă el ar trebui păstrat anume la Mihai Viteazul, cu cât mai mult când el este viu şi puternic prin împrospătarea luptelor de astăzi. Francezii, pe care unii îi învinovăţesc de a ţine mai puţin decât alte popoare la tradiţiile lor istorice, nu ar îndrăzni pentru nimic în lume să schimbe astfel un nume istoric. Ei zic şi vor zice totdeauna Philippe le Bel, iar nu Philippe le beau, deşi aceasta din urmă este forma modernă și cea dintâi e învechită.
Forma cuvintelor este supusă schimbărilor, dar memoria eroilor împietrită în titlul ce le-a dat istoria trebuie să rămână neatinsă de coasa timpului. Dacă zicem Mihai Bravul, de ce n-am zice Ştefan Magnul sau Ioan Cel Teribil şi n-am şterge astfel dintr-un condei, strănepoţi nemulţămitori ce suntem, toată plasticitatea figurilor noastre istorice?
Astăzi, în cele mai multe familii culte, copii nu se mai cheamă după numele lor de botez: Vasile, Dumitru, Ioan, Radu, Ştefan, Manole, Mihai, ci li se dă, în chip de desmierdare, numele franţuzeşti corespunzătoare, care sunt mai gentile: Basile, Démétre, Etienne, Rodolphe, Emanuel, Jean, Michel.
De aceea nu m-aş mira să aud mâine, în loc de Ioan Vodă cel Cumplit, zicându-se Jean Teribilul. Poate voi ajunge să aud chiar Mişel Bravul! Cine mai ştie? Poate că unii pitici de astăzi vor izbuti să prefacă după chipul şi asemănarea lor pe un viteaz într-un mişel!
*** Iacob Negruzzi, Scrisori, Convorbiri Literare, 1878
