Costache Negri s-a născut pe 14 mai 1812 la Iași și a fost fiul marelui vistiernic și agă Petrache Negri și al Zulniei Donici, una dintre frumusețile Moldovei din acea epocă, despre care poetul-boier Costache Conaki (devenit mai târziu soțul ei) a scris memorabilul vers:
„Cine-a iubit pe Zulnia, a iubi alta nu poate“.
Negri și-a petrecut copilăria la curtea domnească a lui Ioniță Sturza (mama lui era nepoata Doamnei), unde și-a început educația, pe care a continuat-o apoi la Pensionul Cuenin, împreună cu Vasile Alecsandri, Kogălniceanu și Cuza, cu care a legat o prietenie trainică. Temperament blajin, prezența lui era o binecuvântare în timpul furtunoaselor discuții dintre tinerii de cultură franceză și cei cu educație germană. Moș Costache sau „unchiașul“, cum i se spunea, intervenea lăudând virtuțiile propriului său neam.
Moșia lui, Mânjina, din fostul județ Covurlui, unde și-a scris aproape toate operele literare, era locul unde tinerii însuflețiți de ideile Revoluției franceze se întâlneau pentru a pune la cale mișcarea de la 1848. „Două puncte foarte îndepărtate, scria Vasile Alecsandri, existau pe fața pământului, în care românii generației noi începură a se întâlni: unul în Franța, în cartierul studenților din Paris, și celălalt în Moldova, la moșia lui Costache Negri“.
Aici se aduna tineretul din ambele principate românești, aici a găsit și Bâlcescu, în vara lui 1845, un adăpost vremelnic pentru sănătatea lui precară. După eșuarea revoluțiilor din Principate, tinerii moldoveni și cei munteni au fost exilați la Paris, unde au strâns rândurile și au pregătit actul de naștere al României viitoare. Negri s-a aflat printre ei, întreținându-i pe cei fără mijloace din veniturile moșiei sale și luând contact cu personalitățile franceze ale timpului.
A ținut în acei ani un discurs de mare răsunet, în care a sintetizat aspirațiile poporului său: „Trăiască Moldova! Trăiască Valahia! Dar mai învrednicească-ne Dumnezeu să putem striga într-o zi: Trăiască România unită! Atunci, fraților, soarele luminii va pătrunde și va împrăștia adâncul întuneric în care zăcem; atunci numai vom fi ceea ce trebue să fim, adică fiii unei singure și puternice moșii!“.
Galerie foto:
În timpul domniei lui Grigore Ghica, Negri a devenit ministru și l-a sfătuit pe Domn să înceapă o serie de reforme, să desființeze robia țiganilor, să îmbunătățească starea țărănimii. În plus, și-a început misiunea diplomatică în favoarea Unirii, care a culminat cu misiunile la Viena si Constantinopol. În perioada furtunoasă de pregătire a Unirii, în timpul Divanurilor Ad-hoc, a avut, împreună cu Kogălniceanu și Cuza, un rol covârșitor.
Cărturarul a devenit vicepreședintele Adunării Ad-hoc, al cărei regulament l-a întocmit și a cărei activitate a condus-o cu multă înțelepciune și patriotism, legându-și numele de cele mai prețioase idealuri ale timpului: libertatea religioasă, desființarea privilegiilor, împroprietărirea țăranilor, secularizarea averilor mănăstirești, care s-au realizat prin râvna și la inițiativa lui în vremea lui Cuza.
Un alt gest semnificativ al lui Negri a fost acela de a refuza candidatura la tronul Moldovei, convins că „sunt de ajuns bărbați moldoveni mai vrednici de însărcinat cu povara Domniei, cari au și adevărate aventuri legale și cu care astăzi, spunea el, nu mă pot asemăna decât în deopotrivă durere, pentru binele acestui al nostru pământ.“
După alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în ambele principate, a fost trimis la Înalta Poartă unde, printr-o strălucită și curajoasă intervenție diplomatică, a obținut recunoașterea Unirii. După abdicarea domnitorului, Costache Negri s-a retras din viață publică în căsuța surorii sale, la Târgu Ocna, unde la un moment dat a primit vizita Principelui Carol, al cărui adversar fusese în 1866.
Retras în liniștea micului târg, cărturarul a trăit printre plantele pe care le îngrijea cu multă pasiune, printre colecțiile numismatice și prețioasele sale amintiri. Bătrân, strâmtorat financiar, s-a stins din viață pe 28 septembrie 1876 și a fost înmormântat în curtea bisericii logofătului Răducanu Racoviță din oraș.
Galerie foto
Reproducem reportajul scris de Eminescu (care vedea în Negri „nu numai cel mai curat patriotism și caracterul cel mai dezinteresat, dar și o capacitate extraordinară, căreia-i datorăm, în bună parte, toate actele mari săvârșite în istoria modernă a Românilor“) în ziarul „Timpul“, cu prilejul înmormântării:
„Soarele frumos de toamnă lumina în colțul Moldovei de la Ocna ducerea la mormânt a rămășițelor unuia din iubiții fii ai poporului român. Poet în momentul de răgaz, prozator eminent și patriot bun, cu inima dreaptă și fără patimă, și cel mai distins diplomat al țărilor românești, Costache Negri trăia retras la Tg. Ocna cu amintirile unei vieți bogate, închinată întreagă acestui popor, acestei țări. Astfel pământul românesc primește în brațele sale pe copiii săi adormiți, cu aceeași blândeță ca sânul mamei; el, în care zac comorile trecutului nostru, își adaugă câte o nouă comoară, și astfel ni se face mai scump, tot mai scump. Dormi, Costache Negri, în pământul din care te-ai născut, pe care l-ai iubit, pe care l-ai apărat viața toată și fie-ți țărâna ușoară și reamintirea veșnică”.
