Astăzi se împlinesc 565 de ani de la cea mai veche menţiune documentară despre existenţa oraşului București. Este vorba despre un hrisov slavonesc dat de Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti (1456 – 1462), la 20 septembrie leat 6968 de la facerea lumii (adică anul 1459), din „cetatea Bucureşti“.
Prin acest hrisov, Vlad Vodă întărea boiernașilor Andrei, Iova şi Drag satele Poiana lui Stevu şi Ponor din Mehedinţi, scutindu-le de dări. Documentul, scris pe pergament de un logofăt de cancelarie necunoscut, cu cerneală neagră, doar cu litera iniţială şi monograma voievodului în roşu, s-a păstrat până în zilele noastre, însă într-o stare avansată de degradare, rupt în două fragmente şi având conţinutul trunchiat. De asemenea, îi lipseşte pecetea în ceară roşie, rămânând numai şnurul împletit din fire de mătase de culoare roşie şi albastră.
Dimensiunile hrisovului sunt de 48 cm. lungime pe 30 cm lăţime. Documentul a aparţinut învăţătorului Alexandru Runceanu din comuna Nadanova (din zona Baia de Aramă de lângă Craiova) și a fost expus la Bucureşti, în cadrul expoziţiei organizate de Regele Carol I în anul 1906, fără însă a i se cunoaşte la acel moment valoarea reală. Ulterior a fost achiziţionat de Biblioteca Academiei Române, în a cărei colecţie figura în anul 1908. Astăzi, preţiosul hrisov se păstrează în secţia de manuscrise a Bibliotecii Academiei.
În privința fondării orașului, părerile istoricilor au rămas împărțite. Legenda întemeierii oraşului de către un presupus cioban Bucur, care şi-ar fi avut biserica pe colina din faţa Mănăstirii Radu Vodă, a fost mult timp prezentată ca fiind autentică, dar s-a dovedit că acel lăcaş fusese un modest paraclis de cimitir datând din prima jumătate a secolului al XVlll-lea şi nu ar avea nicio legătură cu pretinsul întemeietor al Bucureştiului.
Alte opinii științifice aşază nucleul iniţial al oraşului în regiunea Curţii Vechi, ipoteză ce pare a se confirma datorită săpăturilor arheologice începute în anul 1953.
Alți istorici au încercat să identifice Bucureştiul cu vechea cetate a Dâmboviţei, întâlnită în cronicile ardeleneşti încă din secolul al XIV-lea. Analizând însă aceste izvoare, s-a constatat că ele se referă de fapt la o cetate care se afla pe cursul superior al Dâmboviţei, într-o regiune muntoasă, posibil în apropierea Rucărului.
Pe de altă parte, izvoarele străine şi unele scrisori latineşti adresate braşovenilor de către Vlad Ţepeş amintesc de o cetate a Dâmboviţei şi în secolul al XV-lea, care se poate identifica cu Bucureştiul.
De aceea a apărut ipoteza care susţine existenţa a două cetăţi cu acelaşi nume, una mai veche, Dâmboviţa „de sus“, aşezată probabil în regiunea Rucărului, care a dispărut în prima jumătate a secolului al XV-lea, şi alta mai nouă, Dâmboviţa „de jos”, aflată pe locul Bucureştiului de astăzi, ce s-a dezvoltat după 1459.
Numele Bucureştiului este legat în primul rând de Vlad Ţepeş, care ar fi început aici construirea unei cetăţi pe Dâmboviţa în vara anului 1458, când o scrisoare latinească adresată braşovenilorpe 13 iunie îl arată poposind „lângă râul apei Dâmboviţa” (iuxta fluvium aquae Domboviche). În toamna anului următor, construcţia era terminată, din moment ce hrisovul slavonesc al domnului din 26 septembrie este alcătuit în cetatea Bucureşti. Pe de altă parte, în 1460, Vlad Vodă se adresează din nou braşovenilor în latineşte (pe 4 iunie şi 10 august), de data aceasta din cetatea Dâmboviţei (excastro fluvii Dombovicha), pentru ca un alt hrisov slavonesc din 10 februarie 1461 să fie iarăşi scris din Bucureşti.
În sfârşit, cronicile moldoveneşti amintesc despre cucerirea oraşului de scaun al lui Radu Vodă cel Frumos, fratele şi urmaşul în domnie al lui Vlad Ţepeş, plecat turcilor, de către moldovenii lui Ştefan cel Mare, în noiembrie 1473, numindu-l „cetatea Dâmboviţei“. Este cunoscut, din hrisoavele sale, faptul că Radu şi-a avut reşedinţa aproape numai la București.
Alternanţa numelor se menţine până la sfârşitul secolului al XV-lea, când denumirea București (întrebuinţată întotdeauna de izvoarele interne) triumfă definitiv, iar cealalaltă, de cetate a Dâmboviţei (folosită mai ales de străini) este dată uitării.
Se presupune așadar că cetatea lui Vlad Ţepeş de pe Dâmboviţa şi-a luat numele de la aşezarea rurală locală înfiripată în apropierea ei, purtând numele unui Bucur oarecare (în acea vreme se întâlneau multe sate cu numele de Bucureşti, în Râmnicu Sărat, Teleorman şi Vâlcea), care s-a dezvoltat foarte repede, din moment ce, după numai câţiva ani ajunge „cetatea de scaun“ (capitala) a lui Radu cel Frumos, pe 14 otombrie 1465.
Album foto George Olszewski
Detalii despre primele decenii de existenţă a Bucureştilor, în secolul al XV-lea, sunt foarte puţin cunoscute; de-abia în a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi în secolul al XVII-lea, izvoarele istorice privind viaţa oraşului devin mai numeroase. Un splendid album de stampe, unele dintre ele inedite la acel moment, apărut în anul 1929 datorită pasionatului colecționar George Olszewski (director al Muzeului Toma Stelian) ne oferă câteva imagini foarte prețioase ale Capitalei.
Muzeul Municipiului București (Bulevardul Ion C. Brătianu 2), care are în componența sa 12 muzee și case memoriale, este un punct de reper pentru comunitățile culturale bucureștene, precum și pentru mediul academic și științific.
Surse:
Paul I. Cernovodeanu, 500 de ani de existenţa a oraşului București: Hrisovul lui Vlad Ţepeş din 20 septembrie 1459 Şi începuturile oraşului București (1959)
George J. Olszewski, Bucarest: Notes historiques et estampes, Cartea Românească, 1929
