John Griffith London s-a născut pe 12 ianuarie 1876 în San Francisco, California, mama lui, Flora Wellman, fiind fiica constructorului canalului Pennsylvania, Marshall Wellman, și a primei lui soții, Eleanor Garrett Jones. Flora s-a mutat pe coasta Pacificului când tatăl ei s-a recăsătorit și a început să lucreze în San Francisco ca profesoară de muzică, dar a cochetat și cu spiritismul, pretinzând că poate comunica cu spiritul unui șef al nativilor americani Sauk.
Biograful Clarice Stasz crede că tatăl lui Jack a fost, de fapt, astrologul William Chaney, dar nu se știe dacă cei doi s-au și căsătorit legal. Conform relatărilor Florei, așa cum sunt înregistrate în publicația San Francisco Chronicle din 4 iunie 1875, Chaney i-a cerut să facă avort și, când ea a refuzat, i-a spus că nu-și asumă niciun fel de responsabilitate pentru creșterea copilului. Disperată, femeia s-a împușcat, dar rana nu a fost gravă. După ce a născut, Flora a dat bebelușul spre îngrijire unei oarecare Virginia (Jennie) Prentiss, o femeie afro-americană, vecină cu ea și fostă sclavă eliberată. Prentiss a fost o figură maternă importantă de-a lungul vieții lui Jack London și mai târziu scriitorul se va referi la ea ca fiind sursa principală de dragoste și afecțiune în copilărie.
La sfârșitul anului 1876, Flora Wellman s-a căsătorit cu un anume John London, veteran al Războiului civil, și a adus bebelușul, pe John, cunoscut mai târziu sub numele de Jack, să locuiască cu ei. Familia s-a mutat în zona golfului din San Francisco, apoi s-a stabilit în Oakland, unde copilul a fost înscris la școala publică. Familia Prentiss s-a mutat cu ei și Jennie a rămas în continuare bona micului Jack.
În 1897, pe când avea 21 de ani și era student la Universitatea din California, Jack a citit în ziarele de arhivă despre încercarea de sinucidere a mamei sale și a aflat care este numele tatălui său biologic. I-a scris lui William Chaney, care trăia în Chicago, dar acesta i-a răspuns că nu poate fi el tatăl pentru că este impotent. A susținut că Flora a avut relații cu mulți bărbați și că ar fi recunoscut chiar ea că a inventat povestea cu avortul. William Chaney și-a încheiat scrisoarea spunând că îi este milă de el, dar nu are cum să-l sprijine. Jack London a fost devastat când a primit rândurile scrise de tatăl său și în lunile următoare a renunțat la școală.
În 1889, a început să lucreze între 12 și 18 ore pe zi la o fabrică de conserve. Căutând o soluție de a ieși din situația financiată proastă în care se afla, a împrumutat bani de la Virginia Prentiss, femeia care îl îngrijise cu multă tandrețe în timpul copilăriei, a cumpărat un velier de mici dimensiuni de la un pescar de stridii numit French Frank și a devenit el însuși “pirat de stridii”, activitate ilegală, însă, în America secolului al XIX-lea, apoi s-a angajat la California Fish Patrol.
În 1893, tânărul s-a îmbarcat pe goeleta Sophie Sutherland, care se îndrepta spre coasta Japoniei. Când s-a întors, America se afla într-o situație economică și mai proastă, iar Jack părea că nu are nicio șansă de a scăpa de sărăcie. După slujbe istovitoare la o fabrică de iută și la o centrală electrică, London s-a alăturat “Armatei Coxey”, o mișcare de protest a șomerilor din Statele Unite condusă de omul de afaceri Jacob Coxey din Ohio și astfel a început o viață de hoinar. În 1894, a fost chiar încarcerat timp de 30 de zile în penitenciarul din Buffalo, New York, pentru vagabondaj.
După multe experiențe incerte, s-a întors la Oakland, a trimis o serie de articole la revista The Aegis și mergea frecvent la Heinold’s First and Last Chance Saloon, un bar din portul din Oakland. În această perioadă, i-a mărturisit proprietarului localului, John Heinold, dorința de a-și relua studiile universitatare și de a deveni scriitor. Heinold a fost cel care i-a împrumutat bani pentru a se înscrie la facultate și, după o vară de studii intensive și examene complicate, a fost admis la Universitatea Berkeley în 1896. După doar un an, circumstanțele financiare l-au obligat să renunțe la studii, așa că nu a absolvit niciodată facultatea. Jack a continuat să petreacă mult timp în barul lui Heinold, unde pălăvrăgea cu tot felul de marinari și aventurieri, iar poveștile acestora îi vor influența scrierile de mai târziu.
Pe 12 iulie 1897, tânărul, împreună cu soțul surorii sale, căpitanul Shepard, s-au alăturat goanei după aur în Klondike. Timpul petrecut în clima aspră din nord-vestul Canadei i-a provocat însă mari probleme de sănătate. La fel ca ceilalți bărbați, era prost hrănit, s-a îmbolnăvit de scorbut, gingiile i s-au umflat, ducând la pierderea celor patru dinți din față și, în plus, avea dureri constante la nivelul mușchilor picioarelor. Părintele William Judge, supranumit “Sfântul lui Dawson”, care avea o fundație de întrajutorare ce asigura adăpost, hrană și orice medicament disponibil pentru bieții doritori de îmbogățire bolnavi, a sărit în ajutorul tânărului aventurier. După ce s-a pus pe picioare, viitorul scriitor s-a întors în Oackland.
Curând însă a părăsit orașul pentru a deveni activist în mișcarea socialistă, fiind convins că singura lui șansă de a scăpa de “capcana” muncii era să obțină o educație potrivită și “să-și vândă creierul”. Vedea literatura ca pe o afacere, biletul său de ieșire din sărăcie și spera la un mijloc de a-i învinge pe cei bogați cu propriile lor arme.
London și-a început cariera de scriitor imediat cum noile tehnologii de tipărire au permis producția de reviste cu costuri mai mici, iar acest lucru a avut ca rezultat un boom al revistelor populare care vizau un public larg și o piață puternică pentru literatură, astfel că, în 1900, a câștigat 2.500 de dolari din scris, aproximativ 77.000 de dolari astăzi. Printre lucrările pe care le-a vândut gazetelor la modă se număra o nuvelă cunoscută sub numele “Diable”, o poveste despre un canadian crud care își lovea câinele, acesta se răzbună și îl ucide pe bărbat. La începutul anului 1903, tânărul scriitor a vândut romanul Chemarea străbunilor (The Call of the Wild) către The Saturday Evening Post pentru suma de 750 de dolari, iar cartea l-a propulsat rapid spre succes.
Pe 24 iulie 1903, London i-a spus lui Bessie că o părăsește și s-a mutat de acasă, iar pe tot parcursul anului 1904, cei doi au negociat condițiile divorțului, care a fost încheiat oficial pe 11 noiembrie 1904.
Scriitorul a acceptat la începutul acelui an propunerea unui ziar din San Francisco de a relata despre războiul ruso-japonez, ajungând la Yokohama pe 25 ianuarie 1904. A fost arestat de autoritățile japoneze la Shimonoseki, fiind ulterior eliberat datorită intervenției ambasadorului american Lloyd Griscom. După ce a călătorit în Coreea, a fost din nou arestat de autoritățile japoneze pentru că s-a apropiat prea mult de granița cu Manciuria fără permisiune oficială și a fost trimis înapoi la Seul. Eliberat din nou, scriitorului i s-a permis să călătorească cu armata imperială japoneză până la graniță și să observe bătălia de la Yalu.
London i-a cerut lui William Randolph Hearst, proprietarul ziarului din San Francisco pentru care lucra, să-i permită transferul alături de Armata Imperială Rusă, deoarece considera că restricțiile de mișcare ar fi mai puțin severe. Dar, înainte ca acest lucru să poată fi aranjat, a fost arestat pentru a treia oară, de data aceasta pentru agresarea asistenților săi japonezi pe care i-a acuzat că i-au furat furajele calului. Eliberat prin intervenția personală a președintelui Theodore Roosevelt, London a părăsit frontul în iunie 1904.
După ce a divorțat de Bessie, Jack London s-a căsătorit cu Charmian Kittredge, care era cu cinci ani mai mare decât el și pe care o cunoștea încă din 1900, înainte de primul mariaj. Biograful Russ Kingman a numit-o pe Charmian “sufletul pereche al lui Jack, mereu alături de el, o potrivire perfectă”. Cei doi au făcut multe călătorii împreună, inclusiv o croazieră în 1907 pe iahtul Snark în Hawaii și Australia. Cuplul și-a dorit să aibă copii, însă un bebeluș a murit la naștere, iar o altă sarcină s-a încheiat cu un avort spontan.
În 1905, a cumpărat o fermă în Glen Ellen, California, pe versantul estic al Muntelui Sonoma. Scriitorul avea să scrie: “Pe lângă soția mea, ferma este pentru mine cel mai drag lucru din lume”, dar ferma a fost un eșec și se pare că London mai mult s-a jucat de-a marele fermier în loc să se ocupe de afacere, prietenii considerând că a fost doar un hobby temporar al unui om devenit brusc bogat.
A cheltuit 80.000 de dolari (2.280.000 de dolari la valoarea actuală) pentru a construi un conac de piatră de 1.400 m2, numit Wolf House, pe proprietate, dar în momentul în care locuința se apropia de finalizare, cu două săptămâni înainte ca familia să se mute, a fost distrusă de incendiu.
În această perioadă Jack London a devenit un adversar declarat al circurilor cu animale, pentru că asistase la scene de o cruzime extremă în timpul antrenamentelor, iar romanele sale ulterioare au inclus o prefață în care ruga publicul să se informeze mai mult despre aceste practici. În 1918, Societatea din Massachusetts pentru prevenirea cruzimii față de animale și Societatea americană de educație umană i s-au alăturat pentru a crea Jack London Club, asociație care a încercat să informeze publicul despre cruzimea față de animalele de circ și să-i încurajeze pe oameni să protesteze împotriva acestor instituții.
London a murit la doar 40 de ani, pe 22 noiembrie 1916, pe când se afla pe veranda unei cabane de la ferma sa. Scriitorul a fost un om robust, dar suferise de multe boli grave, inclusiv scorbutul de care se îmbolnăvise în Klondike și diverse infecții și boli tropicale contractate în timpul călătoriilor sale. La momentul morții, suferea de dizenterie, alcoolism în stadiu avansat și uremie, avea dureri extreme și încerca să le amelioreze injectându-și morfină.
Înmormântarea a avut loc pe 26 noiembrie 1916, iar la eveniment au participat doar prietenii apropiați, rudele și lucrătorii de pe proprietatea sa. În conformitate cu dorința lui, a fost incinerat, apoi cenușa a fost înhumată sub o stâncă care se afla lângă Wolf House. Mai târziu clădirile și întreaga proprietate au fost conservate și au primit numele Jack London State Historic Park.
Galerie foto:
